Contestaţie la executare. Sentința nr. 2528/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2528/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2528/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2528
Ședința publică din 12.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. BUȘULESCU
Grefier – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimata B. M., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata, prin avocat, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de contestatoare.
Intimata, prin avocat, precizează faptul că a fost achitată suma reprezentând cheltuieli de fotocopiere de către contestatoare, sens în care se impune repunerea pe rol a cauzei.
Instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de către contestatoare și dispune repunerea cauzei pe rol.
Nefiind cereri preliminare de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Intimata, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În baza art. 258 rap. la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea acțiunii formulate de către contestatoare, ca nefiind neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.09.2014, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a chemat în judecată pe intimata B. M., formulând contestație la executarea silită în dosarul de executare nr. 1576/2014 aflat pe rolul S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, solicitând anularea executării silite, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și restabilirea situației anterioare.
În motivarea contestației, în esență, contestatoarea a arătat că prin înștiințarea privind măsura popririi emisă în dosarul nr. 1576/2014, S.C.P.E.J. D., C. & Asociații a înștiințat contestatoarea că are de achitat creditorilor suma de 108.307,69 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 68/2006 emisă de Comisia Județului C.. Contestatoarea a precizat că executorul judecătoresc a depășit limitele Încheierii din data de 11.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, în mod nelegal procedând la actualizarea despăgubirilor, și a învederat că modalitatea de plată este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. 1120/2006. De asemenea, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 10/2014, prin care s-a suspendat pana la 31.12.2014 plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către seful Cancelariei Primului-ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006. Contestatoarea a menționat că poprirea a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 și a arătat că onorariul avocațial în cuantum de 2000 lei este nepotrivit de mare, față de activitatea prestată în concret de acesta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. N.C.P.C., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006.
De asemenea, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 223 din Noul Cod de proc. civilă.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a depus înscrisuri din dosarul de executare.
Contestația la executare este scutită de la plata taxei de timbru.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, S.C.P.E.J. D., C. & Asociații a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 1576/2014.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea contestatoarei și a intimatei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Hotărârea nr. 68/22.11.2006 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Județului C., a fost admisă cererea intimatei B. M., fiind recunoscut dreptul acesteia la despăgubiri în sumă totală de 115.528 lei, cu titlul de compensații bănești (fila 56).
Deoarece debitoarea nu s-a conformat acestui titlu executoriu si nu a executat de bunăvoie obligația stabilita prin hotărârea menționată, creditoarea-intimată s-a adresat cu o cerere către S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, solicitând punerea în executare a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 68/22.11.2006 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Județului C., pentru suma de 69.328 lei, reprezentând 60% din totalul despăgubirilor, actualizate cu indicele de inflație, formându-se dosarul de executare nr. 1576/2014 (fila 60).
Prin încheierea din data de 05.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 68/22.11.2006 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. (fila 51).
Prin încheierea din data de 17.09.2014, executorul judecătoresc a procedat la actualizarea despăgubirii și la stabilirea cheltuielilor de executare în sumă de 9896,59 lei, din care suma de 7772,59 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc, suma de 2000 lei reprezentând onorariul avocațial, iar suma de 124 lei reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite (fila 48).
La aceeași dată a fost adresa de înființare a popririi, până la concurența sumei totale de 108.307,69 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare (fila 45), comunicată debitoarei și terțului poprit.
Instanța are în vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste în prezenta cauză executarea efectuată în dosarul de executare, invocând ca motive lipsa disponibilităților bănești și aducând critici modului de actualizare, dar și adoptarea O.U.G. 10/2014.
Instanța constată că prezenta contestație la executare este neîntemeiată și o va respinge cu următoarele argumente:
Din coroborarea dispozițiilor art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 si art. 666 Cod procedură civilă, reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedura civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publica (se înțelege: dovedește) se afla in imposibilitate obiectiva de a plăti, din lipsa de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituționala a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. In cazul in care instituția publica, ce ar trebui sa se comporte in cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu executa obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silita a sumelor din titlul executoriu. Daca instituția publica urmărită dovedește ca nu are fonduri special alocate, la început de executare ori in cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile pana la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridica de buna-credința, realizate cu luarea in seama a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate in titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art.6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 si art. 666 Cod procedură civilă, reiese ca somația la care se refera art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeași la care se refera art. 666 Cod procedură civilă, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidenta a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 sa aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice si, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu buna-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut si lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează in favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publica (parte in litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie să execute ori să depună toate diligentele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, in cazul in care instituția publica nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (începuta prin somația emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se înțelege ca instituția publica va depune din nou toate diligentele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute in titluri executorii. In cazul in care diligentele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit sa continue executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/si de a executa silit bunuri mobile ori/si imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar si in considerarea interesului public pe care se presupune ca îl servește instituția publica, acest tip de debitor trebuie sa depună toate diligentele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, daca s-a început executarea silita (prin emiterea somației de un organ de executare competent) si nu are fonduri special alocate, trebuie sa depună toate diligentele pentru ca in 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației si efectuării diverselor acte de executare – in care se constata epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) sa obțină fondurile necesare astfel încât executarea silita sa nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / si prin executare mobiliara/imobiliara.
În cazul de fata, A.N.R.P. nu a executat de bunăvoie obligația executorie, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor fiind emisa în anul 2006 astfel încât, la opt ani după acest moment, creditoarea intimată s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silita a sumei ce le era datorata de către contestatoare, in deplina concordanță cu dispozițiile O.G. nr. 22/2002.
Cât privește invocarea disponibilităților bănești reduse și celelalte aserțiuni in susținerea acestei teze, instanța le considera neîntemeiate, in opinia sa o astfel de afirmație însemnând o încălcare a dreptului de creanță al creditorului-intimat, întrucât nealocarea unor sume de bani cu aceasta destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părți.
Intimatul este titularul unui drept de creanța, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanța suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
Textul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (la fel si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al Romaniei inca din anul 1994, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constitutie).
Instanța subliniază, in acest context, si ca este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanta cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanțe, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunța, trebuie considerata ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitiva - in sensul de executorie - si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre parți.
Astfel, în Hotărârea S. împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci când administrația refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul in fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Or, in speța, instanța constata ca, fata de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru ca debitoarea-contestatoare sa refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, câtă vreme nu a făcut nicio proba - deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau in acest sens - ca nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art.2 din OG nr.22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În lumina celor de mai sus, instanta constata ca nu exista niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care sa justifice intarzierea contestatoarei in ceea ce priveste plata creantei intimatului.
Instanța apreciază că nici invocarea dispozițiilor O.U.G. nr.10/2014, potrivit cărora „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii 9/1998, Legii 290/2003 și Legii 393/2006” nu poate determina nelegalitatea procedurii de executare silită.
Cum Hotărârea nr. 68/22.11.2006 a fost emisă în anul 2006, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, după ce H.G. nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de O.U.G. nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 290/2003 precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, A.N.R.P. își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar O.U.G. nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, pe o perioadă de 10 ani, a executării creanțelor. În sine, această perioadă de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de O.U.G. nr.10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarului Legii nr. 290/2003 din speță la executarea creanței stabilite.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33).
În ceea ce privește Încheierea de actualizare a creanței, instanța reține că aceasta s-a realizat în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. 753/1998, creanța fiind actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
Referitor la cheltuielile de executare constând în onorariul avocațial, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheierea executorului judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 669 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
În speță, cheltuielile de executare constând în onorariul avocațial sunt în cuantum de 2.000 lei, conform facturii nr._.07.2014 (fila 58), aflată în cadrul dosarului de executare.
În acest sens, instanța reține că și în faza de executare silită activitatea avocatului este una de oferire de consultații juridice și de redactare a unor acte juridice, neputându-se susține că în nicio situație în cadrul executării silite nu se justifică un onorariu avocațial în cuantum ridicat.
Din înscrisurile existente în cuprinsul dosarului de executare, instanța constată că, în speță, creanța supusă executării silite provine dintr-un raport juridic complex, iar față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, instanța reține că onorariul avocațial de 2.000 lei apare pe deplin justificat.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Față de soluționarea cauzei, instanța constată, ca rămasă fără obiect, și cererea contestatorului de suspendare a executării silite.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, București, în contradictoriu cu intimata B. M., cu domiciliul în M., șos. C., ., ., jud. C..
Constată ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
4 ex./ 16.06.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2661/2015.... → |
|---|
