Pretenţii. Sentința nr. 6265/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6265/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 6265/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.6265/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 BUCUREȘTI și pe pârât PFA C. E., având ca obiect: pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stadiu de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin actiunea formulata la data de 9.01.2015 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._ reclamanta Administratia Pietelor Sector 1 a chemat in judecata pe parata PFA C. E. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 1983,82 lei reprezentand contravaloarea taxei si a tarifului aferente lunilor iulie,august si septembrie 2012 pentru taraba ocupata in Piata A. V..
In motivarea actiunii se arata ca partile au incheiat contractul nr.139/ 03.11.2011 si contractul de utilitati anexa in baza carora ocupa o taraba in piata A. V..
In baza acestei conventii parata desfasura o activitate de comert si pentru taraba ocupata platea suma de 15,60 lei pe zi, respectiv 599,66 lei pe luna. Pe langa taxele percepute pentru ocuparea tarabei parata mai avea de achitat si contravaloarea utilitatilor consumate.
Potrivit prevederilor conventiei contractuale paratea avea obligatia sa achite anticipat pana pe 25 ale lunii curente chiria, taxele pentru taraba ocupata pentru luna urmatoare.
In cazul in care se depasea termenul stabilit se percep penalitati de intarziere in valoare de 0,5 % pe fiecare zi de intarziere.
Parata nu si-a respectat obligatiile asumate prin conventia contractuala si nu a platit contravaloarea taxelor aferente lunilor iulie ,august si septembrie 2012 desi a ocupat taraba desfasurandu-si activitatea in aceasta perioada.
In drept reclamanta isi intemeiaza cererea pe prevederile art.194 si urm. Ncpc.
In sustinerea actiunii reclamanta a depus la dosar procesul verbal nr.118/ 2013, cerere de mediere, liste de plata ,dovada comunicarii acestora, Decizia nr.98/ 2.10.2012 pronuntata de Administratia Pietelor Sector 1, facturi fiscale, contractul incheiat de parti, fisa de calcul a taxelor, contract pentru utilitati.
Parata legal citata nu s- a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.
Instanta analizand actele dosarului retine faptul ca reclamanta din prezenta cauza a facut dovada faptului ca intre cele 2 parti s-a incheiat contractul nr.139/ 3.11.2011si in temeiul acestui contract parata avea obligatia sa achite contravaloarea chiriei si a utilitatilor.
Instanta retine faptul ca desi a fost notificata in mai multe randuri parata din prezenta cauza nu a inteles sa achite sumele reprezentand contravaloarea facturilor de utilitati si a chiriei pentru spatiul pe care l-a ocupat si astfel in temeiul art.2.2 din contractul incheiat de parti instanta va admite prezenta actiune si va dispune obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei reprezentand debit si penalitati de intarziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea privind pe reclamant ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, . și pe pârât PFA C. E. cu sediul în sector 1, București, . .
Obliga paratul sa plateasca reclamantei 1983,82 lei reprezentand debit si penalitati de intarziere.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I.S/A.I/03.07.2015/4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2824/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6550/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|