Contestaţie la executare. Sentința nr. 6876/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6876/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 6876/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă Nr. 6876/2015

Ședința publică de la 16.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G.

GREFIER F. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator U. S. HARET și pe intimații C. (S.) C. R. - D. A. LA AV. TITOIU B., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MECTS), având ca obiect contestație la executare SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2015 pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, contestatoarea U. S. HARET, în contradictoriu cu intimatii C. (S.) C. R. - D. A. LA AV. TITOIU B., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MECTS) a formulat contestație la executare, solicitand anularea formelor de executare începute în dosarul de executare nr. 1009/2014 al B. T. G. D. si încetarea executarii silite începuta în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civila nr. 262/06.02.2014 pronuntata de Tribunalul Buzau-Secția de C. Administrativ si Fiscal în dosar nr._ și Decizia nr. 4385/24.09.2014 pronuntata de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr._, anularea încheierii emisa la data de 18.11.2014 si primita la data de 15.12.2014 prin care s-a admis cererea de încuviințare a executarii silite, pentru neîndeplinirea condițiilor legale, anularea încheierii întocmita în temeiul art. 669 alin. 2 c.p.c. prin care executorul judecatoresc a stabilit cheltuielile de executare în dosarul de executare nr. 1009/2014, suspendarea executarii silite pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii la executare, restabilirea situației anterioare actelor de executare, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat în esență că și-a îndeplinit obligația de a solicita avizul necesar tipizarii diplomei de licență pentru intimata în conformitate cu prevederile O.M. 2284/2007 si a Legii nr. 554/2004.

Contestatoarea a mai sustinut ca onorariul de avocat depașeste cuantumul onorariului executorului judecatoresc, considerand ca nu se impune un onorariu de 500 lei pentru avocat, avand în vedere ca activitatea avocatului în aceasta fază procesuala nu poate sa depaseasca activitatea executorului ca volum de munca.

De asemenea, în temeiul art. 718 alin. 4 pct. 1 c.p.c. s-a solicitat sa se dispuna suspendarea executarii silite, motivat de faptul ca și-a îndeplinit obligația față de absolventa intimata, așa cum a dispus instanța definitiv prin titlurile ce se cer a fi executate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-717, art. 718-719 si art. 722 NCPC, Legea nr. 138/2014.

In sustinerea contestatiei, contestatorul a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 6-42).

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma totala de 230 lei.

In vederea solutionarii cauzei, s-a dispus atașarea dosarului de executare nr. 1009/2014 în copie conforma cu originalul.

La data de 29.01.2015, intimata C. (fosta S.) C. R. a depus la dosar întampinare, prin care a invocat excepția tardivității formularii contestației la executare fiind introdusa cu depășirea termenului de 5 zile prevazut de art. 714 alin. 2 c.p.c., iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata.

La data de 09.04.2015, intimata a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti în soluționarea cauzei avand în vedere ca sediul debitoarei U. S. Haret se afla în Bucuresti, .. 13, sector 3, iar executarea silita a fost începuta la data de 17.12.2014, după . Legii nr. 138/2014.

Analizand cererea și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Conform art. 248 alin. 1 c.p.c. potrivit cu care instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum și asupra celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța va soluționa mai întai excepția necompetenței teritoriale invocata în cauza, și reține următoarele:

Prin Încheierea din data de 18.11.2014 emisa de B. T. G. D. a fost admisa cererea formulata de creditorul C. ( S.) C. R. împotriva debitoarei U. S. HARET și în temeiul art. 665 alin. 3 c.p.c. s-a încuviințat executarea silita împotriva debitoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civila nr. 262 din data de 06.02.2014 pronuntata de Tribunalul Buzau în dosar nr._ de Curtea de Apel Ploiești în vederea îndeplinirii obligației de a elibera diploma de licență si suplimentul de diploma, precum si aceea de a achita suma de 1850 lei reprezentand cheltuieli de judecata plus cheltuielile de executare, în oricare dintre modalitățile de executare prevazute de lege.

Impotriva acestei încheieri si a actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 1009/2014, debitoarea U. S. HARET a formulat contestație la executare.

In drept, potrivit art. 713 alin. 1 c.p.c. ” Contestația se introduce la instanța de executare”.

Conform art. 650 alin. 1 c.p.c, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 138/2014 dispozitii aplicabile în speță față de data înregistrarii cererii de executare silita formulata de intimata-creditor -18.11.2014, ” Instanta de executare este judecatoria în a carei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Analizand cererea în raport de prevederile legale mai sus expuse, vazand că sediul debitoarei U. S. HARET este în Bucuresti, .. 13, sector 3, instanța de executare este Judecatoria Sector 3 Bucuresti, pe raza careia se afla sediul debitorului urmarit.

Având în vedere că dispozițiile legale imperative mai sus menționate reglementează un caz de competență teritorială absolută, văzând si dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată de intimata, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sector 3 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti invocata de intimate C. (fosta S.) C. R..

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe contestator U. S. HARET cu sediul în sector 3, București, .. 13 și pe intimații C. (S.) C. R. - D. A. LA AV. TITOIU B. cu domiciliul în sector 1, București, ., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MECTS) – cu sediul în sector 1, București, .. 28-30 în favoarea Judecatoriei Sector 3 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. G. F. B.

Red. R.G

Thred R.G/ F.B

6 ex/08.06.2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, . - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_

Dosar civil nr._

CĂTRE,

Judecatoria Sectorului 3 București

Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _ măsură dispusă de această instanță în cauza având ca obiect contestație la executare privind pe contestator U. S. HARET și pe intimații C. (S.) C. R. - D. A. LA AV. TITOIU B., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MECTS), conținând un număr de -------file, întrucât prin sentinta civila nr. 6876/2015 din data de 16.04.2015 s-a admis necompetența teritorială a Judecatoriei Sectorului 1.

Președinte Grefier

R. G. F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6876/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI