Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 25220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 18 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea S.C. E. T. TRANSPORT & ASSISTANCE INTERNATIONALE S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR FINECO INSOLVENCY SPRL și pe intimata A. F. A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată introduse de contestatoarea S.C. E. T. TRANSPORT & ASSISTANCE INTERNATIONALE S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR FINECO INSOLVENCY SPRL în contradictoriu cu intimata A. F. A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2010, având ca obiect contestație la executare, constată:
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.09.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței față de contestatoare.
Conform verificiărilor efectuate reiese faptul că societatea S.C. E. T. TRANSPORT & ASSISTANCE INTERNATIONALE S.R.L. a fost radiată, astfel cum rezultă din dispozițiile sentinței pronunțate în dosarul_ /a1.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii invocată de instanță, din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea S.C. E. T. TRANSPORT & ASSISTANCE INTERNATIONALE S.R.L. cu sediul în București, sector 1, .. 33, ., . cu intimata A. F. A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 1, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.12.2015.
PREȘEDINTE jud. A. S. | GREFIER A. D. |
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red./Dact. A.S., A.D./4ex./23.12.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... → |
---|