Contestaţie la executare. Sentința nr. 3321/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3321/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3321/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 3321/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE- A. C.

GREFIER -A. H.

Pe rol judecarea cauzei cvile privind pe contestator C. A. M. și pe intimat DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI - ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că la data de 17.02.2015 prin Serviciul Registratură au fost depuse relațiile solicitate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Instanța constată faptul că este necesară rectificarea în sistemul Ecris a denumirii intimate în sensul de ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin reprezentant DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, precum și sediul acesteia, în București, ., sector 2.

Instanța, în temeiul art.258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014 sub nr. dosar_, contestatoarea C. A. M. a formulat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București - Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, contestație la executare prin care a solicitat instanței să dispună anularea formelor de executare constând în somația nr.40/_ /_ și titlul executoriu nr._, ambele emise în același dosar de executare, instrumentat de intimata.

În motivarea contestației, petenta a arătat că, în esență, se impune admiterea contestației întrucât la data de 26.05.2014 petenta a contestat amenda judiciara aplicată prin procesul-verbal nr._/P/2013 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.399 C.pr.civilă, art.172-174 din O.G. nr.92/2003.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la cerere, în copie, înscrisuri (filele 7-15).

În data de 04.12.2014, intimata A Administrația S. 1 a Finanțelor Publice, prin reprezentant Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare, ca nefondată.

În apărare, intimata a arătat că, în esență, la data de 24.04.2014 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a transmis intimatei, în vederea punerii în executare extras din Ordonanța nr._/P/2013, prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art.180 alin.1 C.pen, precum și aplicarea sancțiunii amenzii cu caracter administrativ în sumă de 250 lei numitei C. A. M..

D. urmare, la data de 29.09.2014, intimata Administrația S. 1 a Finanțelor Publice a procedat la punerea în executare a extrasului de pe ordonanța sus-menționată, prin emiterea somației și titlului executoriu.

Astfel, documentul prin care s-a evidențiat suma de plată de 250 lei, reprezentând amendă judiciară, constă în extrasul de pe ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

A susținut că somația și titlul executoriu au fost comunicate petentei la data de 06.10.2014.

A invocat faptul că în cauză au fost respectate dispozițiile art.43 alin.2 – alin.4, art.141, art.142 și art.145 din O.G. nr.92/2003.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 C.pr.civilă, O.G. nr.92/2003 și H.G. nr.1050/2004.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, anexând, în copie, înscrisuri (filele 24-29).

În data de 23.01.2015, s-a depus la dosar adresa nr.2169/II-2/2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Ordonanța dată în dosarul penal nr._/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus neînceperea urmăririi penale față de contestatoare și a aplicat acesteia o amendă judiciara în cuantum de 250 lei.

În data de 20 aprilie 2014, intimata Administrația S. 1 a Finanțelor Publice a primit, în extras, ordonanța prin care s-a dispus amendarea contestatoarei cu suma de 250 lei, în vederea punerii în executare a acestei creanțe bugetare (fila 49).

Ulterior, în data de 29.09.2014, în cadrul dosarului de executare nr. 40/_ /_, intimata a procedat la declanșarea executării silite a contestatoarei, prin emiterea titlului executoriu nr._/40/80/1/_ și a somației cu nr._, pentru recuperarea sumei de 250 lei, reprezentând amendă judiciara.

În drept, potrivit art.110 alin.3 lit.h) teza I din C.pr.fiscală, „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi ordonanța procurorului ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror

Conform art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003, „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Potrivit art.141 alin. 8 din OG nr.92/2003, „ În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.”

Față de situația de fapt reținută, raportat la dispozițiile legale mai sus arătate, văzând că nu s-a făcut dovada că ordonanța emisă la data de 31.01.2014 în dosarul penal nr._/P/2013 a fost comunicată contestatoarei anterior începerii executării silite, instanța apreciază că intimata a demarat executarea silită în lipsa unui titlu executoriu, contrar prevederilor art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003.

Ca atare, în momentul în care organul de executare primește ordonanța parchetului, acesta este obligat să verifice dacă s-a atașat și dovada comunicării ordonanței și, în cazul în care constata lipsa dovezi de comunicare, trebuia să restituie titlul de creanță către emitentul acestuia, în condițiile art.141 alin.8 din O.G. nr.92/2003.

Pentru aceste considerente, instanța va admite contestația la executare, va anula executarea înseși efectuată în dosarul de executare nr. 40/_ /_ instrumentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația S. 1 a Finanțelor Publice.

D. pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare privind pe contestator C. A. M. cu domiciliul în București, . ,sector 1 și pe intimat ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, cu sediul ales în București, ., sector 2.

Anulează executarea înseși efectuată în dosarul de executare nr. 40/_ /_ instrumentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația S. 1 a Finanțelor Publice.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

4 ex./28.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3321/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI