Pretenţii. Sentința nr. 3281/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3281/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 3281/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 3281/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – L. R.

GREFIER – M. U.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. E. G. - D. A. LA C.AV. C. C. și pe pârât R. B. S.A., având ca obiect constatare nulitate act juridic NULITATE ABSOLUTĂ CLAUZE

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin avocat, pârâta prin reprezentant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Pârâta prin reprezentant, depune delegație.

Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Apărătorul reclamantei, precizează că instanța este competentă material.

Reprezentantul pârâtei, lasă la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.11.2014 sub nr._, reclamanta I. E. G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta R. B. SA să se constate nulitatea absolută a clauzelor art. 1.1 litera b, art. 3.5, art. 3.6, art. 3.7 și art. 8 din Contractul de credit nr. RF_ din 5 mai 2008 și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în contul comisionului de procesare, în cuantum de 447,5 lei și al comisionului de administrare din momentul încheierii contractului și până la data pronunțării hotărârii (în cuantum de 6439,68 lei la data introducerii acțiunii / noiembrie 2014) și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculate de la data încheierii convenției de credit și până la plata efectivă raportată la momentul fiecărei plăți.

În motivare reclamanta a arătat că are calitatea de împrumutată dobândită în baza contractului de credit nr. RF_ din 5 mai 2008 încheiat cu pârâta R. B. SA.

Potrivit art. 1.1 din contract, banca acordă împrumutatului un credit de_,50 lei din care 17.900 lei reprezintă credit nevoi personale nenominalizate și 447,5 lei comision de procesare. Totodată în art. 3.5 se precizează – pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului precum și pentru îndeplinirea oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Art. 3.6 statuează: la data efectuării rambursării integrale/parțiale în avans a creditului acordat împrumutatului va plăti în avans un comision de plată anticipată de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans. Art. 3.7 prevede că pentru procesarea cererii de credit împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 2.5% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționat în art. 1.1 litera b.

De asemenea, dispozițiile art. 8 din contract prevăd că la apariția oricărui caz de culpă și pentru încălcarea oricăror alte obligații contractuale, Banca este îndreptățită să declare scadența anticipată a creditului notificând aceasta împrumutatului în prealabil, în scris. De la data scadenței anticipate se pierde beneficiul rambursării creditului în rate, soldul creditului și comisioanele calculate și neachitate devenind sumă restantă pentru care împrumutatul dobândă majorată în caz de neplată.

O clauză contractuală este considerată abuzivă, dacă întrunește trei condiții: a) nu a fost negociată direct cu consumatorul; b) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contra bunei credințe; c) nu se referă la obiectul sau la prețul contratului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Reclamantă arată că clauza prevăzută de art. 8 din contract este abuzivă deoarece dă dreptul exclusiv Băncii de a declara scadent anticipat creditul, pentru neîndeplinirea oricăror obligații din contract altele decât neplata ratelor la termen.

În acest context se apreciază că și aceste dispoziții contractuale au un caracter neclar, echivoc, dând pârâtei posibilitatea de a declara soldul anticipat, cu toate consecințele unei rezoluțiuni din culpa reclamantei, în situații lăsate la aprecierea exclusivă a băncii.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

În drept s-au invocat dispoziițiile Legii nr. 193/2000.

Pârâta a formulat la data de 05.01.2015, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției iar pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că sancțiunea pentru eventuala introducere în contract a clauzelor abuzive este nulitatea relativă a clauzelor contestate, supusă prescripției extinctive de 3 ani.

Cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de procesare și comision de administrare, se arată că aceste comisioane au fost perceput în mod legal, fiind un cost al creditului exprimat în contract clar și inteligibil, iar solicitarea de înlăturare a acestor clauze din contract este lipsită de temei legal.

Pârâta consideră că nu poate fi reținută nicio critică referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului ca fiind abuzivă, această posibilitate fiind stabilită doar în cazuri clar și strict determinate și doar în prezența unor fapte culpabile ale împrumutatului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea193/2000, art. 37, art. 40 alin. 3, art, 95 alin. 5 din OUG 50/2010, Directiva nr. 93/13/CEE, Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

Capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 8 din Contractul de credit nr. RF_ din 5 mai 2008 este un capăt de cerere principal și neevaluabil în bani: La apariția oricărui caz de culpă și pentru încălcarea oricăror alte obligații contractuale, Banca este îndreptățită să declare scadența anticipată a creditului notificând aceasta împrumutatului în prealabil, în scris. De la data scadenței anticipate se pierde beneficiul rambursării creditului în rate, soldul creditului și comisioanele calculate și neachitate devenind sumă restantă pentru care împrumutatul dobândă majorată în caz de neplată.

Celelalte clauze pentru care se solicită constatarea caracterului abuziv, sunt capete de cerere principale și evaluabile în bani.

Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Reclamanta a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract de credit, respectiv convenția de credit nr. RF_ din 5 mai 2008.

Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant I. E. G. - D. A. LA C.AV. C. C. sector 3, București, ., nr. 25, ., . pârât R. B. S.A., sector 1, București, Calea Floreasca Clădirea Sky Tower, nr. 246C, în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

RedRL/tehnRL/MU/14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3281/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI