Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 12368/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S., pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și pe terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 17.06.2015, SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr._/2014, după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 și art. 651 C.pr.civ.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 238 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările din dosar, estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 4 C.pr.civ., dispune unirea excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea proceselor-verbal cu fondul cauzei.
Instanța invocă și admite excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, având în vedere că în contestație la executare nu există niciun raport juridic material din care să decurgă vreo obligație a terțului față de contestator, iar recunoașterea dreptului sau interesului dedus judecății nu poate fi opusă terțului, calitatea de părți având-o doar creditorul și debitorul. Asupra consecințelor juridice, instanța urmează să se pronunțe prin hotărârea finală.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții invocat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare asupra excepției și asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2015, sub nr._, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S.
a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București, contestație la executare împotriva titlurilor executorii și a actelor de executare efectuate de SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. constând în: procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012 și . nr._/31.01.2012; somația din data de 18.02.2015 emisă în dosarul de executare nr._/2014 cu privire la suma totală de 112 euro și 575,47 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare; încheierea din data de 18.02.2015 a SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. privind stabilirea cheltuielilor de executare silită; încheierea din data de 18.02.2015 a SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. privind încuviințarea executării silite prin poprire; încheierile Judecătoriei Sectorului 1 București pronunțate în dosarul nr._/299/2014; adresa nr._/23.02.2015 privind înființarea popririi. De asemenea, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite, anularea titlurilor executorii, a somației din data de 18.02.2015 și a tuturor actelor de executare silită efectuate de SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. în dosarul de executare nr._/2014, respectiv întoarcerea executării silite, în temeiul art. 722 C.pr.civ.
În motivarea cererii de suspendare a executării, contestatoarea a învederat că, având în vedere iminența executării silite prin distribuirea către creditoare a sumei de bani pentru care a fost emisă somația, precum și greutățile ulterioare în recuperarea acestei sume prin întoarcerea executării silite, dacă se va constata achitarea ei pe nedrept, respectiv că este scutită de la plata cauțiunii, sunt îndeplinite dispozițiile art. 718 C.pr.civ., iar măsura suspendării este justificată și de faptul că se află în situația în care, urmare a executării sumei cerute, se va produce un prejudiciu pentru instituția sa, ale cărei conturi sunt permanent poprite, fiind pusă în dificultate chiar funcționarea instituției.
În continuare, contestatoarea a învederat că în zilele de 01, 09, 11 și 14.08.2011, vehiculul având număr de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă, pe raza jud. G., fapt datorat unei neglijențe de natură administrativă, ce a fost sancționată de CNADNR prin întocmirea unui număr de 4 procese verbale de constatare a contravenției.
Contestatoarea a învederat că prima contravenție este aceeași cu următoarele contravenții, fiind incidente prevederile O.G. nr. 2/2001, precum și prevederile CEDO și ale Codului penal, în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă. De asemenea, a arătat că suma pe care o solicită CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni. În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol.
În accepțiunea sa cea mai generală, contravenția, asemenea infracțiunii, conform CEDO, este o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică, însă, spre deosebire de infracțiune, pericolul social al contravenției este mai redus, iar urmările sunt mai reduse. Conform doctrinei, infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la epuizarea ei, prin intervenția unei forțe contrare.
Contestatoarea a arătat că, în prezenta cauză, intervenția unei forțe contrare este notificarea de către agentul constatator a primei contravenții. Însă, prin contravențiile ulterioare, i se creează o situație mai grea decât cea prevăzută de legea penală, fiind ținuți la plata mai multor amenzi pentru aceeași faptă. Astfel, dacă instanța ar alege să aplice cumulul de amenzi contravenționale, li s-ar crea o situație mult mai dificilă în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.
Aceasta a mai precizat că suma pe care urma să o încaseze CNADNR drept contravaloare tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 și ale Anexei nr. 4. Contestatoarea a menționat că CNADNR, în mod abuziv, percepe tariful de despăgubire pentru fiecare nou presupusă „contravenție” pe care o constată, fapt care generează o situație extrem de dificilă pentru contravenient, disproporționată față de pericolul social generat.
În ceea ce privește contestația la executare, contestatoarea a învederat că, în data de 23.02.2015, B. a comunicat somația prin care i s-a pus în vedere ca în termen de o zi să achite suma de 112 euro și 575,27 lei reprezentând creanța creditoarei, sumă compusă din valoarea tarifului de despăgubire și cheltuielile de executare. Contestatoarea a susținut că actele de executare sunt nelegale deoarece încalcă dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 care stabilesc, pentru instituțiile publice, un regim special și derogatoriu de la normele generale, în sensul că instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a îndeplini obligația de plată, termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, a arătat că debitorii instituții publice nu au fost exceptați de la executarea silită, fiind instituită doar o procedură specială de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora. Astfel, debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni în cadrul căruia este ținut să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația și numai în măsura în care nu-și îndeplinește obligația în termenul de 6 luni, creditorul va putea trece la executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Contestatoarea a mai invocat prevederile O.U.G. nr. 23/2004, arătând că, în lipsa unor venituri suficiente obținute ca urmare a valorificării acelor creanțe preluate, se află în imposibilitatea executării tuturor obligațiilor de plată stabilite în sarcina AAAS. De asemenea, a mai precizat că este în imposibilitatea achitării sumelor solicitate și ca urmare a măsurilor luate de executorii judecătorești, referitoare la poprirea conturilor instituției, ca urmare a solicitării numeroșilor creditori.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, contestatoarea a apreciat că executorul a stabilit în mod nelegal sumele reprezentând cheltuieli de executare întrucât nu a prezentat modalitatea de calcul și nici un înscris doveditor al presupuselor cheltuieli de executare, raportat la suma ce reprezintă debitul propriu-zis, 112 euro. Astfel, executorul avea obligația de a trimite doar somația de plată, iar cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria „notificare și alte acte de procedură”, adică un onorariu conform celor stabilite în Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 255/2006. Față de aceste prevederi legale, contestatoarea a arătat că nu s-a luat în considerare că plata debitului poate fi făcută de bună voie.
De asemenea, a susținut că sunt încălcate prevederile Legii nr. 188/2000 cu privire la onorariile minimale și maximale ce pot fi percepute de executorii judecătorești, astfel încât cheltuielile de executare nu au fost stabilite în mod legal.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și următoarele C.pr.civ., O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, O.G. nr. 22/2002.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copie, înscrisuri din dosarul de executare nr._/2014 (filele 7-21).
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.
La data de 23.03.2015, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus precizări prin care a arătat că obiectul cauzei este reprezentat de „contestație la executare” în care solicită anularea proceselor-verbale de contravenție, ca titluri executorii în baza cărora s-a început executarea silită.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dovada calității de reprezentant (filele 29-31) și înscrisuri din dosarul de executare nr._/2014 (filele 32-45).
La data de 05.05.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în ceea ce privește aspectele de netemeinice și nelegalitate cuprinse în titlurile executorii, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării silite ca neîntemeiată, respingerea contestației la executare ca nelegală și neîntemeiată și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. și continuarea executării silite.
În motivarea excepției inadmisibilității cererii în ceea ce privește aspectele de netemeinice și nelegalitate cuprinse în titlurile executorii, contestatoarea a învederat că motivele invocate de către contestatoare pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, și nu pe calea contestației la executare. Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele privind nelegalitatea sau netemeinicia actului sancționator sau a procedurii de emitere și de comunicare a acestuia, nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform art. 712 C.pr.civ.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată având în vedere că nu este vorba de un caz grabnic și nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului, nefiind creată o pagubă iminentă ce nu s-ar putea rezolva. Mai mult, a arătat că de la data comunicării proceselor-verbale de contravenție, respectiv 17.02.2012 și până la data încuviințării executării silite, contestatoarea nu a îndeplinit de bună voie plata creanței stabilite în titlurile executării, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale. În acest sens, dispozițiile art. 622 alin. 1 și 2 C.pr.civ., prevăd că obligația stabilită prin hotărârea stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie, astfel încât contestatoarea dă dovadă de rea-credință.
De asemenea, a mai menționat că societatea sa a dat dovadă de bună-credință și indulgență în toată această perioadă (3 ani), sperând ca debitoarea să-și execute de bună-voie obligațiile stabilite prin titlurile executorii, fiind inadmisibil a se invoca faptul că prin recuperarea creanței debitoarea ar rămâne fără fondurile necesare funcționării. A mai arătat că procesele-verbale nu au fost contestate în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare, chiar și în parte, a măsurilor dispuse prin acestea, respectiv a tarifelor de despăgubire, astfel încât titlurile executorii sunt apte de executare silită pentru valorificarea creanței, intrând în putere de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR s-a constatat că, în datele de 11.08.2011, 09.08.2011, 01.08.2011 și 14.08.2011, pe DN5 km 28+120m, localitatea Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_, aparținând debitoarei, a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002. Conform art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, faptele săvârșite de debitoare au constituit contravenții continue și au fost sancționate cu amendă contravențională în cuantum total de 1.000 lei, iar, potrivit art. 8 alin. 3, a fost obligată să achite și tarifele de despăgubire în valoare totală de 112 euro.
Intimata a învederat că emiterea și comunicarea proceselor-verbale au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege cu respectarea dispozițiile art. 13 coroborat cu art. 14 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesele-verbale au fost emise în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestora s-a efectuat în termen de o lună de la aplicarea sancțiunii. În acest sens, a arătat că perioada cuprinsă între datele săvârșirii faptelor contravenționale și data emiterii proceselor-verbale (31.01.2012) nu depășește 6 luni. De asemenea, procedura de comunicare a proceselor-verbal s-a făcut conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, prin poștă, la data de 17.02.2012, operațiune confirmată prin semnătură de primire, fără a se depăși termenul de o lună de la aplicarea sancțiunii, fiind aplicabile dispozițiile art. 273 C.pr.civ., astfel încât debitoarea nu poate susține că procedura de comunicare a fost viciată sau că i-au fost lezate drepturile procesuale.
În continuare, intimata a arătat că, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Astfel, epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleiași rezoluții contravenționale. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda. Astfel, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului-verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR S.A. prin agenții constatatori.
Mai mult decât atât, în cadrul contravențiilor continue permanente, datorită faptului că orice întrerupere în cazul acestora are valoarea unei epuizări a contravenției, iar reluarea activității contravenționale înseamnă săvârșirea unei noi contravenții continue, nu se încalcă principiul „non bis in idem”. De asemenea, aceste considerent sunt clar reglementate de art. 5 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
În acest sens, intimata a menționat că sancțiunile nu au fost aplicate pentru fapte contravenționale săvârșite în aceeași zi, ci pentru fapte contravenționale săvârșite în zile diferite.
Cu privire la tariful de despăgubire, intimata a precizat că acesta este diferit de rovinietă, având înțelesuri și aplicabilitate diferită. Astfel, rovinieta este documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale în România, iar obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR S.A. în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecință recuperarea creanțelor aferente.
Referitor la prevederile O.U.G. nr. 22/2002, intimata a învederat că acestea nu sunt aplicabile în speță. Astfel, prin încheierea din camera de consiliu din 24.10.2014 dată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii și, în temeiul art. 665 alin. 7 C.pr.civ., a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlurilor executorii în cauză. Or, în situația în care instanța ar fi constatat faptul că titlurile executorii nu pot fi puse în executare sau că nu ar fi fost valabile, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, intimata a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006, iar debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. De asemenea, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2010 coroborate cu art. 669 alin. 3 C.pr.civ., reglementează care sunt cheltuielile de executare. Intimata a învederat că suma datorată este compusă din: 112 euro reprezentând contravaloarea tarifelor de despăgubire, echivalentul în lei în ultima zi a lunii anterioare datei plății și 575,27 lei reprezentând onorariu de executor și cheltuieli de executare rezultate din demararea procedurii de executare silită. Mai mult, a solicitat să se aibă în vedere și comportamentul pasiv al debitoarei care a refuzat în mod nejustificat să-și execute de bunăvoie obligația, cheltuielile de executare fiind stabilite cu respectarea dispozițiilor legale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 C.pr.civ., O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, art. 39 din Legea nr. 188/2010, O.M.J. nr. 2550/2006, art. 669 C.pr.civ.
În susținerea cererii, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012 (fila 61), . nr._/31.01.2012 (fila 63), . nr._/31.01.2012 (fila 65) și . nr._/31.01.2012 (fila 67), dovezi de comunicare (filele 62, 64, 66 și 68).
La solicitarea instanței, la data de 17.06.2015, prin serviciul registratură, SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr._/2014 (filele 79-105).
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, la termenul din data de astăzi, instanța a admis excepția, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri, motiv pentru care urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției (de fond, absolută, peremptorie), față de fondul cererii de chemare în judecată, instanța constată următoarele:
Conform art. 713 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Astfel, pentru a fi admisibile motivele de fapt și de drept pe calea contestației la executare, se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: titlul executoriu să nu fie o hotărâre judecătorească sau arbitrală și în legătură cu acel titlu executoriu să nu fie prevăzută o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Instanța reține că, în cadrul prezentei contestații la executare (cum a arătat în mod expres prin precizările de la fila 27), contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. a solicitat și anularea proceselor verbale . nr._/31.01.2012 (fila 61), . nr._/31.01.2012 (fila 63), . nr._/31.01.2012 (fila 65) și . nr._/31.01.2012 (fila 67), în temeiul cărora a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr._/2014 al SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R.. Reținând că titlul executoriu este reprezentat de procesele-verbale de contravenție, și nu de o hotărâre judecătorească sau arbitrală, instanța constată că prima condiție impusă de art. 713 alin. 2 C.pr.civ. este îndeplinită în cauză.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. De asemenea, așa cum rezultă din art. 37 din același act normativ, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Astfel, instanța reține că O.G. nr. 2/2001 instituite o procedură specială pentru desființarea proceselor-verbale de constatare a contravenției, respectiv plângerea contravențională care trebuie să fie formulată într-un anumit termen și la instanța competentă potrivit art. 32.
Prin urmare, neexercitarea căii de atac a plângerii împotriva procesului-verbal în termenul prevăzut de lege determină inadmisibilitatea formulării unei contestații la executare în care să fie invocate motive de fapt și de drept de natură a conduce la anularea procesului-verbal, întrucât legea prevede pentru aceasta o cale de atac specifică. Pe cale de consecință, instanța reține că, în vederea anulării proceselor-verbale menționate anterior, contestatoarea ar fi trebuit să uzeze de calea plângerii contravenționale, cu respectarea condițiilor impuse de O.G. nr. 2/2001, măsura desființării acestora neputând fi dispusă în cadrul contestației la executare.
Reținând toate aceste considerente, instanța urmează să admită excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției, invocată de intimată, și să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012 (fila 61), . nr._/31.01.2012 (fila 63), . nr._/31.01.2012 (fila 65) și . nr._/31.01.2012 (fila 67), contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de câte 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din același act normativ, contestatoarea avea obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de câte 28 Euro (total 112 euro), în sarcina sa fiind reținut faptul că la data de 01.08.2015, 09.08.2011, 11.08.2011 și 14.08.2011, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând contestatoarei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Instanța reține că, potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Deoarece debitoarea nu s-a conformat titlului executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin procesele-verbale de constatare a contravenției, urmare a cererii de executare silită nr._/2014 (fila 97) formulate de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a fost deschis dosarul execuțional nr._/2014 al SCPEJ „Franz R. C. și Ț. A. R.” (încheierea din data de 15.10.2014 – fila 96), în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentant de procesele verbale de constatare a contravenției R12 nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012, . nr._/31.01.2012 și . nr._/31.01.2012.
Prin încheierea din 24.10.2014 dată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2014 (fila 93), instanța a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de procesele-verbale anterior menționate.
Analizând contestația la executare, prin prisma susținerilor contestatoarei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare în termen de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Instanța reține că prin somația din data de 18.02.2015 (fila 90), comunicată la 23.02.2015 (dovadă de comunicare – fila 86), contestatoarea a fost somată ca, în termen de o zi, să se conformeze în întregime obligațiilor prevăzute din titlul executoriu în sensul de a achita creditoarei S.C. C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P. București următoarele sume: 112 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) reprezentând creanță așa cum este prevăzută în titlul executoriu și 575,27 lei reprezentând cheltuieli de executare (TVA inclus) în dosarul de executare nr._/2014.
De asemenea, prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 18.02.2015 în dosarul de executare nr._/2014 al SCPEJ „Franz R. C. și Ț. A. R.”, s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor pe care debitoare la are deschise la Trezoreria Municipiului București, până la încasarea sumei totale de 112 euro și 575,27 lei.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și art. 667 C.pr.civ., reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu precizarea că se impune creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsa de fonduri, fapt care trebuie să fie dovedit de către aceasta din urmă.
Așadar, dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul acesteia obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Instanța reține că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului (art. 2 din O.G. nr. 22/2002), somație prevăzută și de art. 667 C.pr.civ. ca act începător al executării silite. Astfel, celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 sa aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Rezultă, astfel, că termenul de 6 luni începe să curgă de la data primirii somației și numai în cazul în care este dovedită o lipsă de fonduri de către debitoare, iar nerespectarea acestui termen, în cazul îndeplinirii condițiilor, este de natură a afecta valabilitatea actelor de executare propriu-zisă, nu și a titlurilor executorii.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că somația prin care contestatoarei i-a fost pus în vedere să achite sumele menționate în cuprinsul acesteia a fost comunicată la data de 23.02.2013, în timp ce adresa de înființare a popririi a fost emisă la 18.02.2015. Cu toate acestea, instanța constată că debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, așa cum prevede O.G. nr. 22/2002, la dosar neexistând nici un înscris în acest sens.
În ceea ce privește nealocarea sumelor de bani destinate acoperirii creanțelor stabilite prin titluri executori, instanța apreciază că debitoarea nu este exonerată de obligația de plată, deoarece o soluție contrară ar însemna golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plată.
De asemenea, instanța are în vedere și faptul că procesele-verbale ce constituie titluri executorii au fost comunicate la data de 17.02.2012 (filele 102-105), iar până la momentul emiterii somației de plată (18.02.2015) au trecut 3 ani, perioadă în care debitoarea nu și-a îndeplinit în mod voluntar obligația de plată a sumei de 112 euro. Astfel, coroborând acest element cu faptul că debitoarea nu a făcut dovada inexistenței fondurilor bănești, instanța apreciază că nu există nici un motiv ca aceasta să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța constată că nu există niciun motiv pertinent juridic și exonerator care să justifice întârzierea contestatoarei în ceea ce privește plata creanței intimatului, dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nefiind aplicabile în prezenta cauză.
Conform art. 669 C.pr.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Instanța reține că, prin încheierea din 18.02.2015 întocmită în dosarul de executare nr._/2014 (fila 91), au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 575,27 lei, dintre care: 434 lei (TVA inclus) – cheltuieli de executare silită; 61,27 lei (TVA inclus) – onorariu executor judecătoresc și 80 lei taxă timbru executare.
Potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în cazul executării silite având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Astfel, având în vedere cuantumul debitului urmărit (112 euro - aproximativ 498,43 lei la cursul BNR de la data stabilirii cheltuielilor de executare), instanța constată că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 61,27 lei a fost stabilit cu respectarea limitei maximale impuse de Legea nr. 188/2000, în această sumă fiind inclus și TVA.
În ceea ce privește suma de 434 lei reprezentând cheltuieli de executare, instanța reține că
Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești nu conține dispoziții privind stabilirea unor cheltuieli maximale pentru diferitele activități prestate de către executorul judecătoresc, astfel încât prin raportare la conținutul dosarului de executare (efectuarea adresei de înființare a popririi, comunicarea adreselor și a copiilor de pe actele de executare etc.), instanța apreciază că suma de 434 lei a fost stabilită într-un cuantum rezonabil, aceasta fiind inferioară debitului urmărit.
De asemenea, instanța nu poate reține susținerile contestatoarei în sensul că onorariul executorului și cheltuielile de executare trebuiau calculate prin raportare la categoria „notificare și alte acte de procedură” din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției, atâta vreme cât susținerile cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 au fost înlăturate, așa cum s-a arătat anterior.
Pe cale de consecință, reținând toate aceste considerente, instanța apreciază că cererea formulată de contestatoarea având ca obiect contestație la executare este neîntemeiată.
În ceea ce privește întoarcerea executării, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cu toate acestea, având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la contestația la executare, instanța constată că și cererea privind întoarcerea executării este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluționarea contestației sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării. Astfel, având în vedere soluția care va fi pronunțată în cauză cu privire la contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Conform art. 717 alin. 2 C.pr.civ., instanța sesizată cu contestație la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziții legale, instanța va obliga contestatoarea la plata către SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. a sumei de 42,16 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.
În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, SCPEJ „Franz R. C. și Ț. A. R.”, după rămânerea definitivă.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu terțul poprit A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în București, .. 6-8, sector 4, sector 4, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției, invocată de intimată.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției, ca inadmisibil.
Respinge contestația la executare și întoarcerea executării silite formulate de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S., cu sediul în București, . Ș. nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, J_, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obligă pe contestatoare la plata către SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. a sumei de 42,16 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. pentru Grefier aflat în concediu de odihnă
semnează Grefier-șef
Red./Thred.: SB
4ex/06.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria... → |
|---|
