Contestaţie la executare. Sentința nr. 7444/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7444/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 7444/2015
+document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 7444/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoarea V. L. CONSULTING S.R.L. SEDIUL ALES și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect plangere con
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 19.03.2015, 26.03.2015, 02.04.2015, 09.04.2015, 16.04.2015 și apoi pentru astazi, data de 23.04.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr._/18.12.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul nr._ a fost admisa in parte contestatia la executare formulata de V. L. CONSULTING SRL in contradictoriu cu C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRIUMURI NATIONALE DIN RPOMANIA- Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti si s-a dispus anularea tuturor actelor de executare si a executarii silite ce a facut obiectul dosarului de executare nr.1214/AD/2013 al B. A. si ..Totodata, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere avand ca obiect anularea titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contraventie . nr._/30.03.2011 si constatarea prescriptiei aplicarii sanctiunii, fiind astfel format dsosarul nr._ .
In motivare, petenta a aratat ca afisarea procesului verbal la o alta adresa decat sediul societatii nu poate reprezenta o „comunicare” in sensul prevazut de lege.
Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr._/30.03.2011 incheiat de intimata CNADNR, petenta V. L. CONSULTING SRL a fost sanctionata contraventional, retinandu-se ca la data de 06.11.2010, ora 14,07 vehiculul cu nr._ a circulat pe DN5km28+120m, fara a detine rovinieta valabila.
Desi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de contraventie, din economia textului art. 34 rezulta ca procesul verbal de contraventie face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara, insa, pentru a avea aceasta forta probanta trebuie incheiat cu respectarea conditiilor de fond si forma prevazute de lege, fara de care acesta este nul sau poate fi anulat.
Verificand, in conformitate cu dispozitiile art.34 alin.1 din OG. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanta retine ca acesta nu a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente.
Astfel, una dintre mentiunile obligatorii pe catre trebuie sa le cuprinda orice proces verbal de contraventie, sub sanctiunea nulitatii absolute, este semnatura agentului constatator, astfel cum rezulta din dispozitiile imperative ale art.17 din OG 2/2001.
In cauza de fata, insa, procesul verbal contestat nu cuprinde semnatura olografa a agentului constatator, acesta fiind generat si semnat electronic.
In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.6/16.02.2015.
Pe de alta parte, instanta constata ca raspunderea contraventionala pentru pretinsa fapta este prescrisa, intrucat presupusa contraventie a fost savarsita la 06.11.2010 iar procesul verbal contestat a fost incheiat la 30.03.2011, cu incalcarea dispozitiilor art.9 alin.3 din OG 15/2002.
F. de aceste considerente, instanta va admite plangerea astfel cum a fost ea formulata, urmand a anula procesul verbal si a dispune exonerarea petentei de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea privind pe contestator V. L. CONSULTING S.R.L. SEDIUL ALES in sector 1, București, ., . pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI cu sediul in sector 6, București, .. 401A.
Anuleaza procesul-verbal ., nr._/30.03.2011.
Exonereaza petenta de plata amenzii și a tarifului de despagubire.
Cu apel in 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015
PRESEDINTEGREFIER
Red IH/tehn. MV
4ex/14.10.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 7816/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7782/2015.... → |
---|