Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12814/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și pe intimata K. L. S., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 02.08.2012, sub nr._/300/2012, contestatoarea C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a chemat in judecată pe intimata K. L. S., solicitând instanței anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr.502/2012 al B. D. S. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.3352/04.03.203 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 28.03.2013, sub nr._
Prin încheierea de ședință de la 13.08.2013 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 C., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
În ședința publică din 25.06.2015, instanța a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele dosarului, cu privire la exceptia perimarii, instanta retine ca, potrivit art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecata se perima de drept daca a ramas în nelucrare din vina partii timp de un an, în materie civila, perimarea fiind, deci, acea sanctiune procedurala care intervine în cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate între actele de procedura, constând în stingerea procesului în faza în care se gaseste.
Cu referire la prezenta cauza, instanta retine ca judecarea cauzei a fost suspendata în temeiul dispozitiilor art.244 alin 1 pct. 1 C.p.civ., pâna la solutionarea irevocabila a dosarului nr_
Acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil la data de 13.01.2014 prin respingerea recursului ca nefondat (f 88 dosar).
De la momentul solutionarii irevocabile a dosarului nr_ si pâna la termenul din 25.06.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, a trecut mai mult de un an, contestatoarea neîndeplinind niciun act de procedura în vederea judecarii cauzei care sa întrerupa cursul perimarii în conditiile art. 249 C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 al.1 C.p.civ, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de contestatoarea C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 sector 1, în contradictoriu cu intimata K. L. S., cu domiciliul în București, .. 2, .. 1, . sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.
4ex/ 08.07.2015
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|