Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 12494/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._/2015

Ședința publică din data de 23 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A.-R. ASTRA S.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A. și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SECTOR 2 (ADP), având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns a răspuns pârâta Administrația D. Public Sector 2 (ADP), prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul pe această excepție.

Pârâta Administrația D. Public Sector 2 (ADP), prin avocat, solicită admiterea excepției perimării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale și ordinului de plată de la filele 19-20.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată introduse de reclamanta S.C. A.-R. ASTRA S.A. în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.A. și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SECTOR 2 (ADP), reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.04.2014, în urma casării Sentinței civile nr. 882/22.01.2013 pronunțată în Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._, având ca obiect pretenții rejudecare, constată:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.04.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamanta a obligațiilor stabilite de instanță.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta Administrația D. Public Sector 2 a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.240 lei, conform facturii fiscale . nr. 479 din 23.11.2012 emisă de N. și Asociații SCPAV. Această solicitare este întemeiată, întrucât efectuarea cheltuielilor de judecată a fost determinată de culpa procesuală a reclamantei, constând în formularea cererii de chemare în judecată a cărei soluționare s-a perimat, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță în sarcina reclamantei. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța o va obliga pe reclamantă la plata către pârâta Administrația D. Public Sector 2 a sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

În baza art. 248-art. 252 Cod procedură civilă, constată perimată judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C. A.-R. ASTRA S.A., cu sediul în București, .. 3, ., și cu sediul ales la Avocat F. I. P., în București, .. 23, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A., cu sediul în București, .. 9, sector 1, și ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SECTOR 2 (ADP), cu sediul în București, ., sector 2.

Obligă pe reclamantă la plata către pârâta Administrația D. Public Sector 2 a sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. M. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./5 ex./03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI