Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 19459/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publica din data de 26.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea I. O. C. și pe intimata ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentata prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 19.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26.10.2015, când a hotărât:
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.07.2015, sub nr._, contestatoarea I. O. C., domiciliata in Bucuresti, ., sector 1, CNP-_, a formulat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in Bucuresti, ..9-13, sector 1, reprezentata prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, ., sector 2, contestatie la executare impotriva actelor de executare emise de intimata solicitand anularea somatiei nr._/01.07.2015 si a titlului executoriu nr._/01.07.2015, emise de intimata in dosarul de executare nr._/40/_ /_.
În motivarea actiunii, contestatoarea a arătat ca i-au fost comunicate somatia nr._/01.07.2015 si titlul executoriu nr._/01.07.2015, emise de intimata in dosarul de executare nr._/40/_ /_, prin care i se punea in vedere sa achite suma de 46 lei reprezentand accesorii aferente impozitului pe veniturile din activitati independente si contributii de asigurari sociale datorate de persoanele care realizeaza venituri din activitati independente.
Aceasta arata ca executarea silita este nelegala intrucat, incepand cu data de 25.11.2013, a suspendat activitatea de mediator cu care a fost inregistrata intrucat a intrat in concediu de creștere copil pana la varsta de doi ani-I. L. M., născută la data de 23.09.2013.
Contestatoarea sustine ca a anuntat CONSILIULUI de MEDIERE ( decizia nr.1839/25.11.2013) suspendarea activitatii pentru motive temeinice si declarat acelasi lucru si la oficiul fiscal teritorial, fiind inregistrata declarația 220, la care a atașat decizia emisa de Consiliul de Mediere.
Incepând cu data de 25.11.2013 la zi contributia de asigurari sociale de sanatate a fost suportata de AGENȚIA de PLAȚI si INSPECȚIE SOCIALA, astfel cum rezulta din adeverința nr._/12.08.2015, intrucat pentru mamele care se afla in concediu de ingrijire copil pana la varsta de doi ani contributia de asigurari sociale de sanatate este suportata de aceasta autoritate, conform O.U.G. nr.111/2010.
Astfel, sustine contestatoarea, ca in mod greșit au fost stabilite obligații accesorii in sarcina sa, intrucat nu datoreaza contributii de asigurari sociale de sanatate si impozit pe venit pentru aceasta perioada.
AGENȚIA pentru PLAȚI si INSPECȚIE SOCIALA a Municipiului București prin adeverința nr._/12.08.2015 atesta faptul ca a virat contributia de asigiurari sociale de sanatate datorata la bugetul asigurărilor sociale si fonduri speciale. In ceea ce privește impozitul pe venit pentru perioada 2013 la zi, contestatoarea arata ca nu datoreaza impozit intrucat nu a realizat niciun fel de activitate, activitatea a fost suspendata incepand cu data de 25.11.2013 si desi si-a indeplinit obligația de a instiinta organul fiscal in timp despre situatia intervenita inregistrand declarația 220 la care a atașat acte doveditoare, organul fiscale emite acte de executare silita, ceea ce dovedește neglijenta cu care este administrata situatia fiscala a contribuabilului.
In dovedire a depus la dosar inscrisuri si a solicitat proba cu inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 lei.
Intimata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.
In motivare a aratat ca actele de executare au respectat dispozitiile O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala si ca sumele mentionate in somatia si titlul executoriu reprezinta accesorii calculate pentru neachitarea debitelor reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de persoanele care realizeaza venituri din activitati independente si accesorii aferente impozitului pe veniturile din activitati independente, individualizate in deciziile de calcul accesorii mentionate in titlul executoriu contestat, decizii care au fost comunicate conform art.44 din O.G. 92/2003, prin afisare la sediul AFP Sector 1 si pe pagina de internet a ANAF, astfel cum rezulta din anunturile colective atasate intampinarii.
Cu privire la opozabilitatea fata de contestatoare a acestor decizii de impunere, intimata arata ca, modalitatea de comunicare catre contestatoare a deciziilor de calcul accesorii nu este de natura sa ingreuneze cunoasterea de catre aceasta a obligatiilor datorate bugetului de stat, in conditiile in care contestatoarea a avut cunostinta de termenele de plata a obligatiei principale si despre dispozitiile legale referitoare la calculul accesoriilor in cazul neachitarii la termen a obligatiilor de plata.
In susținerea celor anterior precizate, intimata solicita încuviințarea probei cu inscrisuri.
La solicitarea instantei intimata a transmis dosarul de executare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Executarea silita contestata in prezenta cauza pentru care au fost emise somatia somatia nr._/01.07.2015 si titlul executoriu nr._/01.07.2015, emise de intimata in dosarul de executare nr._/40/_ /_, prin care contestatoarea a fost somata sa achite suma de 46 lei reprezentand accesorii aferente impozitului pe veniturile din activitati independente si contributii de asigurari sociale datorate de persoanele care realizeaza venituri din activitati independente, a fost demarata in baza mai multor decizii de impunere, respectiv a unor decizii de calcul accesorii, dupa cum urmeaza: decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013, decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013, decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2014 si decizia de calcul accesorii nr._/17.07.2014.
Se retine ca aceste decizii de impunere, decizii de calcul accesorii, reprezinta acte administrativ-fiscale, titluri de creanta bugetara, acte prin care se stabileste intinderea obligatiei de plata ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil, prin care se constata si se individualizeaza creanta fiscala, care sunt supuse in ceea ce priveste modalitatea de intocmire si comunicare dispozitiilor O.G. nr.92/2003 privind codul de procedura fiscala.
Se impune in continuare precizarea ca, instanta nu va avea in vedere si nu va analiza in cele ce urmeaza sustinerile contestatoarei conform carora nu datoreaza accesoriile stabilite prin deciziile de calcul accesorii mentionate mai sus, ci numai daca aceste decizii reprezinta titluri executorii si daca sunt sau nu opozabile contestatoarei fata de modalitatea defectuoasa in care acestea au fost comunicate contestatoarei, astfel cum se va demonstra mai jos.
Instanta nu va analiza deci, daca contestatoarea datoreaza sau nu sumele pentru care a fost pornita executarea silita, pentru urmatoarele considerente:
Referitor la argumentația contestatoarei conform căreia nu datorează sumele pentru care a fost pornita executarea silita, instanta va avea in vedere notiunile de titlu executoriu si titlu de creanta.
Titlul de creanta bugetara reprezinta actul prin care se stabileste intinderea obligatiei de plata ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil, actul prin care se constata si se individualizeaza creanta fiscala.
Din prevederile art.141 alin.2 din codul de procedură fiscală rezultă că titlul executoriu este un titlu de creanță, a cărui creanță a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
De asemenea, din prevederile art. 41 cod procedură fiscală rezultă că titlul de creanță este, la rândul său, un act administrativ fiscal.
Astfel, rezultă că un act administrativ fiscal, a cărui creanță fiscală a ajuns scadentă, dobândește statutul unui titlu executoriu.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. XIV/05.02.2007, pronuntata . interesul legii a statuat urmatoarele: „Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală, de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Astfel, in speta de fata, in ceea ce priveste titlurile executorii, urmare a ajungerii la scadenta a creantelor fiscale, data fiind natura juridica diferita a acestora fata de titlurile de creanta, la prima vedere se poate sustine ca in contestatia la executare se pot antama si chestiuni sau aparari de fond in privinta acestora.
Pornind de la aceasta decizie insa, rezulta ca in cazul de fata o contestatie la executare nu poate viza titlurile executorii in baza carora a fost pornita executarea silita, respectiv deciziile de impunere si deci aparari de fond cu privire la acestea, deoarece, pentru contestarea lor exista o alta procedura prevazuta de lege.
Se constata ca, desi au naturi juridice diferite, titlul de creanta fiscala si titlul executoriu se suprapun in ceea ce priveste fondul sau continutul dreptului pus in executare.
In consecinta, data fiind identitatea in ceea ce priveste fondul dreptului de creanta intre cele doua titluri-de creanta si executoriu-pe calea contestatiei la executare, avand in vedere prevederile art.172 alin.3 din O.G. 92/2003 si Decizia nr.XIV/05.02.2007, nu pot fi invocate aparari de fond cu privire la titlul executoriu daca pentru contestarea lui exista o alta procedura prevazuta de lege.
Potrivit art.172 din O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, republicata :” (1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.„
In cazul de fata insa, pentru contestarea deciziilor de impunere-titluri de creanta devenite titluri executorii, codul de procedura fiscala prevede o procedura speciala de contestare, conform art.205 si urmatoarele, coroborat cu Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Contestatia la executare nu poate deci viza dreptul statului de a percepe de la o anumită categorie socio-profesională suma pentru care a fost pornita executarea silita, pentru ca ea face obiectul unei proceduri speciale de contestare, ci poate viza numai acte de executare.
Astfel, contestatia la executare in acest caz poate avea ca fundament numai motive de nelegalitate in ceea ce priveste modalitatea de intocmire, de comunicare, etc., a actelor de executare, deci aspecte care tin de forma, iar nu de fondul acestora.
Vizand exclusiv desfiintarea masurilor de executare silita, contestatia la executare nu are aptitudinea declansarii unei judecati de fond cu privire la titlul executoriu ce a stat la baza executarii silite si nici natura juridica a unei cai de atac impotriva titlului executoriu. Ea nu constituie un mijloc procedural prin care sa se poata anula titlul executoriu.
In concluzie, contestatia la titlu (titlul de creanta fiscala, decizia de impunere) si contestatia la executare–sunt cai de atac diferite ce pot fi exercitate impotriva unor categorii diferite de acte–actul administrativ-fiscal, respectiv actul de executare.
Cele doua cai de atac nu sunt similare si nu se pot substitui una prin alta; pe calea contestatiei la executare nu pot fi invocate aspecte ce tin de nelegalitatea titlului de creanta, deci aspecte de fond ale determinarii impozitului.
Se vor avea in vedere aici si cele statuate de catre Curtea Constitutionala prin Decizia nr.409/12.11.2004.
In primul rand, trebuie precizat ca scopul si obiectul acestei decizii a fost acela de a califica natura juridica a contestatiei administrativ-fiscale prevazute de art. 205 si urmatoarele din O.G. 92/2003, respectiv daca aceasta reprezinta o procedura administrativ-jurisdictionala, cu toate caracterele ei ( facultativa, potrivit art. 21 alineatul final din Constitutie, caracterizata prin solutionarea de catre un organ impartial si independent etc.) sau reprezinta un „recurs gratios”, o procedura prealabila obligatorie, prin care se lasa mai intai posibilitatea organului care a emis actul, de a-l analiza, iar rezultatul acestei analize urmeaza sa fie supus ulterior cenzurii instantei de judecata.
Astfel, Curtea Constitutionala a statuat ca aceasta procedura reprezinta un „recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege”, o procedura pur administrativa si deci obligatorie, al carei rezultat va fi supus controlului instantei, insa al instantei competente, respectiv instanta de contencios administrativ si fiscal, asa cum prevad dispoziile art. 205 si urmatoarele din O.G. 92/2003, iar nu al instantei de executare.
Astfel, procedura administrativa va fi completata potrivit art.205 si urmatoarele din O.G. 92/2003, de procedura judiciara in cadrul careia titlul de creanta fiscala devenit ulterior titlu executoriu se definitiveaza, calea contestatiei la executare neputand sa mai antreneze discutii asupra fondului dreptului de creanta, ci obiectul cererii intemeiate pe dispozitiile art.172 din O.G. 92/2003, poate consta in atacarea actelor si formelor concrete de executare.
Insa, instanta retine ca, deciziile de impunere in baza carora a fost demarata executarea silita nu reprezinta titluri executorii si nu sunt opozabile contestatoarei fata de modalitatea defectuoasa in care acestea au fost comunicate contestatoarei, astfel cum se va demonstra mai jos.
Astfel cum rezulta din dosarul de executare transmis de intimata precum si din recunoasterea acesteia din intampinare, aceste decizii de impunere au fost comunicate contestatoarei numai prin afisare la sediul AFP Sector 1 si pe pagina de internet a ANAF.
Instanta mai observa de asemenea ca potrivit dispozitiilor O.G. 92/2002 privind codul de procedura fiscala si accesoriile creantei principale se calculeaza si se stabilesc tot prin decizie de impunere.
Asfel, conform art.85 din O.G. nr.92/2003:’’ (1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri….’’
Conform art.86 alin.6 din O.G. nr.92/2003:’ (6) Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.’’
Se retine ca, intimata nu putea pune in executare niste titluri de creanta care nu au fost comunicate contribuabilului in mod corect, pentru a putea deveni titluri executorii sau pentru a putea fi contestate, cu atat mai mult cu cat este vorba despre decizii de calcul accesorii.
Astfel, instanta retine ca, in masura in care intimata din prezenta cauza a calculat aceste accesorii si a emis deciziile de impunere, era obligatoriu ca inainte de a demara executarea silita in baza lor sa le comunice contribuabilei in conditiile ce vor fi dataliate mai jos.
Instanta retine ca, potrivit art.44 din O.G. nr.92/2003, forma in vigoare la data la care au fost emise toate deciziile de impunere:” (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2 indice 1) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace: a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal; b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia. (2 indice 2 ) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2 indice 1), aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. (4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Se mai retine ca, dispozitiile legale precitate au fost modificate ca urmare a Deciziei nr.536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.482 din 07.07.2011, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca organul fiscal emitent poate sa procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu inlaturarea nejustificata a ordinii de realizare a modalitatilor de comunicare prevazute la art.44 alin. (2) lit. a)–d) din aceeasi ordonanta.
Prin urmare, se retine ca, in ciuda sustinerilor contrare ale intimatei, dispozitiile legale precitate sunt extrem de clare, in sensul ca actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat si ca, in primul rand, actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire si numai in cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea mentionata, actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre mijloacele prevazute la art. 2 indice 1 si daca nici in acest mod nu a fost posibila comunicarea actului, aceasta se realizeaza prin publicitate conform alin.3.
Prin urmare, se retine ca, art.44 prevede clar ordinea modalitatilor in care se realizeaza comunicarea actului administrativ-fiscal.
Or, in ceea ce priveste deciziile de impunere, se retine ca a fost incalcata obligatia clara si fara echivoc prevazuta de art.44 din O.G. 92/2003 de a se comunica contestatoarei aceste decizii conform dispozitiilor legale precitate, acestea fiind comunicate numai prin afisare la sediul intimatei si pe pagina de internet a ANAF, comunicare care este insa nelegala si, deci, echivaleaza cu necomunicarea acestora.
Mai mult, in ceea ce priveste deciziile de calcul accesorii, instanta retine ca, potrivit art.111 alin.1 si 2 cod procedura fiscala: (1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează. (2) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.”
In continuare, instanta reaminteste intimatei si considerentele care au stat la baza Deciziei nr.536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.482 din 07.07.2011 a Curtii Constitutionale.
Astfel, Curtea a retinut ca textul de lege ce formeaza obiectul exceptiei se refera la realizarea comunicarii prin publicitate a actelor administrative fiscale, si anume prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si, dupa caz, pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau a autoritatii administratiei publice locale ori a consiliului judetean respectiv, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Curtea a retinut ca aceasta reprezinta una dintre cele patru modalitati enumerate in art.44 alin. (2) lit. a)–d) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prin care legiuitorul a stabilit ca pot fi comunicate actele administrative fiscale, dupa cum urmeaza: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului; b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului; c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
Curtea a observat ca textul de lege mentionat enumera aceste modalitati fara sa contina vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate in care acestea pot fi folosite, astfel ca instanta de judecata care a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate a semnalat ca, in practica, in lipsa unei mentiuni exprese referitoare la obligativitatea respectarii ordinii in care acestea sunt enumerate, exista o tendinta a organelor fiscale de a ignora succesiunea in care acestea sunt prevazute in art. 44 alin. (2) si de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fara a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal.
Curtea a constatat ca o astfel de interpretare aduce atingere dreptului de acces liber la justitie al contribuabilului care contesta existenta sau cuantumul obligatiei fiscale. Tinand cont de faptul ca momentul de la care incepe sa curga termenul pentru introducerea contestatiei il reprezinta data comunicarii, incertitudinea acestuia constituie un obstacol in exercitarea dreptului de acces la instanta.
Procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale, Curtea a observat ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate . prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate, a carei descriere se gaseste in textul de lege criticat in cauza de fata.
În mod evident, intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a)–d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2).
În jurisprudenta sa, reprezentata de Decizia nr.667 din 30 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, si de Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, Curtea a retinut, in mod judicios, ca prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003, care consacra posibilitatea realizarii comunicarii prin publicitate, reglementeaza o modalitate ultima si subsidiara de comunicare a actelor administrative fiscale, folosita doar in cazul in care celelalte modalitati de comunicare nu au putut fi indeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, ca este apanajul exclusiv al instantelor judecatoresti constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Curtea a observat ca art. 44 alin. (4) din aceeasi ordonanta prevede ca dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator si in materia comunicarii actelor administrative fiscale, ceea ce inseamna ca este incident art. 95 alin. 4 din Codul de procedura civila, in sensul ca, in cazul comunicarii cu rea-credinta prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele savarsite ulterior acestui moment.
Curtea a observat ca Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala reprezinta o lege speciala, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedura civila. Interesul organelor fiscale de aducere la cunostinta contribuabilului a existentei unei obligatii fiscale al carei creditor este insusi statul implica necesitatea comunicarii actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalitati care sa asigure aducerea efectiva la cunostinta contribuabilului despre existenta unor obligatii fiscale in sarcina sa.
Asa fiind, legiuitorul a prevazut ca actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate si in cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, insa, trebuie ca, anterior recurgerii la aceasta modalitate, sa fi fost respectata cu strictete ordinea prevazuta in art. 44 alin. (2) lit. a)–c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, astfel incat comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima si subsidiara, dupa cum a remarcat si Curtea Constitutionala in jurisprudenta mai sus citata.
Asadar, in cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se indeplineste prin publicitate si in ipoteza in care se cunoaste domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalitati prevazute de textul amintit. Instantele vor trebui sa examineze, insa, daca aceasta comunicare prin publicitate a fost indeplinita doar ca urmare a imposibilitatii realizarii procedurii de comunicare prin celelalte modalitati, in ordinea in care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a)–c). Interpretarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedura fiscala potrivit careia enumerarea cuprinsa in acesta constituie si ordinea de prioritate pentru realizarea modalitatilor de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea careia instantele de judecata trebuie sa vegheze, este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate de care textul sufera prin lipsa unei mentiuni exprese in acest sens.
Nu in ultimul rand, Curtea a observat ca ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru motive deja lamurite de catre Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, tinde la infrangerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale, care se ataseaza inclusiv deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea legilor sau a ordonantelor ori a unor dispozitii din acestea. Indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare.
Pentru a da o forta sporita deciziei si fara a marca o reconsiderare a jurisprudentei sale, Curtea, prin prezenta decizie, a constatat neconstitutionalitatea oricarei alte interpretari pe care practica administrativa sau judecatoreasca ar putea sa o atribuie textelor legale criticate fata de cea consacrata prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009. În acest sens, Curtea a reiterat cele statuate in jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, in sensul ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. În consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul si toate celelalte autoritati si institutii publice urmeaza sa respecte intru totul atat considerentele, cat si dispozitivul prezentei decizii.
Revenind la speta de fata, se retine ca, potrivit art.110 din O.G. 92/2003 colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu. Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală. Pentru a deveni opozabil contribuabilului conform art.44 din O.G. 92/2003, titlul de creanță trebuie comunicat acestuia, iar de la data comunicării produce efecte juridice.
Astfel, potrivit art.45 din O.G. 92/2003:” (1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. (2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.”
Potrivit art.141 din OG 92/2003 titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prev. de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prev. de lege.
Prin urmare, in masura in care deciziile de impunere nu au fost comunicate contestatoarei in conditiile descrise mai sus, ci numai prin afisare la sediul intimatei si pe pagina de internet a ANAF, ceea ce echivaleaza de fapt cu o necomunicare legala pentru toate considerentele expuse la larg mai sus, instanta retine ca in acest mod s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, care a fost lipsită de posibilitatea de a contesta pe cale administrativă deciziile de impunere, in masura in care nu era multumita de sumele stabilite sau in masura in care considera ca nu datoreaza deloc aceste sume, asa cum de altfel a si sustinut prin prezenta contestatie, precum si de posibilitatea de a solicita suspendarea executarii acestora in contencios administrativ.
In continuare, instanta retine ca fiind de neacceptat sustinerea intimatei conform careia modalitatea de comunicare catre contestatoare a deciziilor de calcul accesorii nu este de natura sa ingreuneze cunoasterea de catre aceasta a obligatiilor datorate bugetului de stat, in conditiile in care contestatoarea a avut cunostinta de termenele de plata a obligatiei principale si despre dispozitiile legale referitoare la calculul accesoriilor in cazul neachitarii la termen a obligatiilor de plata.
Astfel, instanta apreciaza ca fiind inacceptabil modul in care a procedat intimata cu privire la comunicarea deciziilor de calcul accesorii catre contestatoare, precum si faptul ca aceasta nu a inteles sa respecte dispozitiile legale si considerentele deciziei CCR mentionate mai sus, la o perioada atat de lunga de la momentul pronuntarii sale si in continuare persista in comportamentul sau flagrant nelegal si in dispret fata de dispozitiile legale extrem de clare.
Instanta apreciaza ca sustinerea intimatei conform careia modalitatea de comunicare catre contestatoare a deciziilor de calcul accesorii nu este de natura sa ingreuneze cunoasterea de catre aceasta a obligatiilor datorate bugetului de stat, in conditiile in care contestatoarea a avut cunostinta de termenele de plata a obligatiei principale si despre dispozitiile legale referitoare la calculul accesoriilor in cazul neachitarii la termen a obligatiilor de plata, este profund gresita si lipsita de orice temei legal, intrucat este evident din toate dispozitiile legale citate mai sus cat si din decizia CCR mentionata ca orice decizie de impunere trebuie comunicata in mod corect contribuabilului, tocmai pentru ca prin aceasta se stabilesc obligatii de plata si pentru a da posibilitatea acestuia sa conteste respectivele decizii in termen in masura in care, nu este de acord cu sumele stabilite, fie din punctul de vedere al cuantumului stabilit, fie din perspectiva faptului ca acel contribuabil apreciaza ca nu datoreaza deloc sumele respective, din diverse motive, cum este si cazul in speta de fata.
Ca atare, instanta fiind datoare a verifica existenta unui titlu executoriu in baza caruia a fost pornita executarea silita, constata ca deciziile de impunere in baza carora a fost pornita executarea silita nu produc niciun efect juridic in privinta contestatoarei, conform art.45 alin.2 din O.G. nr.92/2003.
Cum aceste decizii au stat la baza emiterii actelor de executare contestate in prezenta cauza, pe cale de consecinta, rezulta ca acestea au fost emise in mod nelegal si ca se impune anularea lor.
Sunt considerente pentru care instanta va admite contestatia la executare si va anula somatia nr._/01.07.2015 si titlul executoriu nr._/01.07.2015, emise de intimata in dosarul de executare nr._/40/_ /_.
In ceea ce priveste cererea contestatoarei de restituire a taxei de timbru (cerere formulata in cadrul concluziilor scrise depuse la dosar), instanta retine ca, potrivit art.45 alin.1 lit. f si art.45 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013: “ Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) și i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației...”
Prin urmare, instanta apreciaza ca fiind aplicabile in speta dispozitiile legale precitate fata de solutia pronuntata in cauza, motiv pentru care, in baza art.45 alin.1 lit.f si art.45 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013, va dispune restituirea catre contestatoare a taxei de timbru in suma de 20 lei, achitata cu chitanta . nr._/16.07.2015 la Directia Generala de Impozite si Taxe Locale Sector 1 Bucuresti, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea I. O. C., domiciliata in Bucuresti, ., sector 1, CNP-_, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in Bucuresti, ..9-13, sector 1, reprezentata prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, ., sector 2.
Anuleaza somatia nr._/01.07.2015 si titlul executoriu nr._/01.07.2015, emise de intimata in dosarul de executare nr._/40/_ /_.
In baza art.45 alin.1 lit.f si art.45 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013, dispune restituirea catre contestatoare a taxei de timbru in suma de 20 lei, achitata cu chitanta . nr._/16.07.2015 la Directia Generala de Impozite si Taxe Locale Sector 1 Bucuresti, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./12.11.2015/05 EX
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria... → |
|---|
