Contestaţie la executare. Sentința nr. 7867/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7867/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 7867/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7867

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de către contestatorul SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C. CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimatul P. E. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru intimat, avocat Bătăilă G., care prezintă împuternicirea, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța, după ce a pus în discuția părților, constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.131 raportat la art. 650 C.pr.civ.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a contestatoarei și acordă cuvântul părții prezente

Intimatul, prin apărător solicită admiterea excepției și anularea cererii.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2015 sub nr._ contestatoarea S. C. Călători SA a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. E. D., anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.44/2015 al B. BĂTĂILĂ V. și întoarcerea executării.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost obligată prin sentința civilă nr. 2954/2954/12.03.2014 din dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București la plata de drepturi salariale către intimat sumă ce i-a fost comunicată la data de 16.02.2015 al cărei cuantum a fost determinat la suma de 6.855,14 lei, sumă pe care înțelege să o conteste cu motivarea că suma datorată este în realitate de 5.824 lei.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711, 722 C.pr.civ.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 02.04.2015 s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 76 lei pentru contestație și 50 lei pentru întoarcerea executării și de a depune dovada calității de reprezentant prin extras ONRC.

La data de 27.04.2015 contestatoarea a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru fără a-și îndeplini obligația de a depune dovada calității de reprezentant deși a precizat că depune alăturat acest extras.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, urmând ca instanța să analizeze excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

În temeiul art. 151 alin. 4 C.pr.civ., când cererea este făcută prin reprezentant, reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.

Conform art. 82 alin.1 C.pr.civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Instanța constată că contestatoarei i-a fost comunicată obligația de a face dovada calității de reprezentant la data de 14.04.2015 (fila 80). Față de lipsa depunerii dovezii la dosarul cauzei instanța va admite excepția urmând a anula cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a contestatoarei SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C. CĂLĂTORI" S.A. - SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 1, București, . NORD, nr. 1 – 3, în contradictoriu cu P. E. D., cu domiciliul în sector 5, București, .. 7, ., . oficiu de instanță.

Anulează cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

07Mai 2015

RED.C.Ș./TEH.I.B.

4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7867/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI