Contestaţie la executare. Sentința nr. 7893/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7893/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 7893/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7893/2015
Ședința publică de la 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimatul T. V.., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 16.04.2015, pentru data astazi, data de 30.04.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA,
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2014 contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat în contradictoriu cu intimatul T. V. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 282/2014 a SCPEJA C., TANURCA ȘI ASOCIAȚII, solicitând instanța să dispună:
Anularea actelor de executare în dosarul de executare nr. 282/2014 al SCPEJA C., TANURCA ȘI ASOCIAȚII;
Suspendarea executării silite;
Întoarcerea executării silite;
În motivare, contestatoarea a susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 718 alin. (1) C.p.c., se impune suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a executării silite, având în vedere că executarea silită începută este nelegală și va produce un prejudiciu imediat și irecuperabil AAAS și, implicit, Statului R.. AAAS (F. A.), în calitate de instituție publică implicată în procesul de privatizare, are obligația legală de a vărsa la bugetul de stat sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, conform art. 9 alin. (1) din OUG nr. 88/1997 rep., care dispune că “veniturile încasate de instituțiile publice implicate din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende se varsă la bugetul de stat”.
Contestatoarea a învederat că sunt întrunite condițiile privind suspendarea executării silite, până la soluționarea prezentei contestații la executare, măsura care duce la evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii și care ar produce un prejudiciu foarte mare AAAS, societăților comerciale și Statului Român. Având în vedere iminența executării silite prin distribuirea către creditori a sumei de bani pentru care a fost emisă somația, precum și greutățile ulterioare în recuperarea acestei sume achitate pe nedrept, prin întoarcerea executării silite, contestatoarea a cerut suspendarea executării. A invocat în acest sens și faptul că AAAS, în cazul în care nu se dispune suspendarea executării silite, ar rămâne fără fondurile de bani necesare funcționării. Creditorii fiind persoane fizice, solvabilitatea acestora în viitor, în condițiile în care s-ar ajunge la admiterea contestației și întoarcerea executării silite, nu poate fi garantată, ceea ce ar îngreuna posibilitatea AAAS de recuperare a sumelor ce au constituit obiectul procedurii de executare silită.
Conform art. 86 din OUG nr. 51/1998, raportat la art. 18 din legea nr. 333/2001, contestatoarea a susținut că este scutită de plata cauțiunii.
Contestatoarea a precizat că AAAS este o instituție de interes public, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a cauțiunii, conform art. 7 din OG nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr. 92/2011.
Ca motive de nelegalitate a executării silite, contestatoarea a invocat, în primul rând, dispozițiile art. II din legea nr. 113/2013, pentru aprobarea OUG nr. 93/2013 pentru înființarea, organizarea și funcționarea AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 234/23.05.2013, conform căruia: ”A. pentru administrarea activelor statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare a fost obligată ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul N. de Învestiții.
(2) A. pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuale pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită”
Contestatoarea a susținut că, în lumina dispozițiilor legale menționate anterior, rezultă că toate actele de executare întocmite asupra debitoarei CNVM nu își mai pot produce efecte juridice, fiind nule de drept, ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia. În acest context, executorii sunt obligați să emită alte acte de executare, având în vedere că, de la data intrării în vigoare a legii (26.04.2013), calitatea de debitor o are AAAS, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile (în speță OG nr. 22/2002, codul de procedura civila).
Contestatoarea a mai invocat faptul că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013, executorul judecătoresc era obligat, conform contestatoarei, sa reia procedura de executare. În acest sens, executorul avea obligația să întocmească alte acte de executare pe numele noului debitor. Actele de executare întocmite pe numele CNVM nu își pot produce efectele față de instituția contestatoare.
Contestatoarea a mai invocat faptul că începerea executării silite împotriva AAAS este nelegală, deoarece actul de executare – somația efectuată în acest dosar - încalcă dispozițiile imperative ale OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale. Conform art. 1 din OG nr. 22/2002, “Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva”. Art. 2 din OG nr. 22/2002 prevede că “dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată”. Acest termen curge de la data când debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Contestatoarea a susținut că, prin dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, legiuitorul a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice central, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind, totodată, calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva AAAS. Prin aceste dispoziții legale, patrimoniul debitorilor instituții publice nu a fost exceptate de la executarea silita, ci a fost instituită numai o procedură specială de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora. Astfel, numai în măsura în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni de la momentul la care au primit somația, creditorul va putea începe executarea silită, potrivit codului de procedura civila sau altor dispoziții legale.
Contestatoarea a susținut că instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli are au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, buget aprobat prin HG și care fac parte din bugetul de stat. Sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al AAAS.
Conform contestatoarei, termenul de 6 luni, acordat de legiuitor ca termen de grație pentru executarea voluntară a titlurilor executorii este perioada în care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii. De asemenea, potrivit art. 4 din OG nr. 22/2002 “ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”.
Prin OG nr. 22/2002 se instituie anumite limite ale executării silite, în sensul că se pot efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea destinațiilor aprobate conform legii. Pe cale de consecință AAAS, în calitate de ordonator principal de credite, este singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori, Biroul executorului judecătoresc neputând, în această fază procesuală, să înfăptuiască niciun act de executare silită.
Contestatoarea a mai relevat că art. 3 din OG nr. 22/2002 prevede că în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit codului de procedură civila și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Cu privire la natura juridică a termenului de 6 luni, reglementat de art. 2 din OG nr. 22/2002, contestatoarea a susținut că acesta este un veritabil termen de grație acordat de lege debitorului instituție publică, prin care executarea silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora este amânată până la împlinirea termenului. Așadar, conform contestatoarei, în cauza dedusă judecății, în raport de considerentele de ordin teoretic expuse, se constată că această creditoare nu a respectat procedura obligatorie instituită de prevederile OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silită, de drept comun, reglementată de Codul de procedura civilă, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silita a instituției publice. Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională într-o decizie de speță, prin OG nr. 22/2002 ”se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se mai poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acel scop”. Deși legea specială instituie anumite limite ale executării, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acest scop, aceasta nu împiedică executarea silita a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, de vreme ce, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, este stabilită obligația pentru ordonatorii de credite de a lua toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. In acest context, dispozițiile legale special constituie o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca, pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Așadar, în speță, contestatoarea a apreciat că nu a fost respectată procedura obligatorie instituită de prevederile OG nr. 22/2002, creditorul procedând direct la executarea silită, fără a se adresa direct AAAS în vederea efectuării plății, solicitând punerea în executare de bună voie a dispozițiilor titlului executoriu.
Cu privire la procesul verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, contestatoarea a invocat nelegalitatea acestuia, deoarece executorul a stabilit valoarea cheltuielilor de executare în mod nelegal, fără să prezinte un mod de calcul detaliat al acestei sume și temeiul legal al acesteia.
Contestatoarea a relevant că motivația pentru care solicita anularea acestui act de executare este aceea că, în cauza dedusă judecății, deși executorul judecătoresc avea doar obligația de a trimite o notificare conținând somația de plată, a considerat că somația de plată face parte din dosarul de executare existent și a solicitat ca suma cuvenită creditorului să fie plătită către el și nu a calculat onorariul de executor la prețul unei notificări. Debitorul are dreptul să plătească în 6 luni, de bună voie, dar executorul a calculat și a pretins onorarii fără a îndeplini acte de executare, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedura civila. De asemenea, contestatoarea a invocat prescripția dreptului creditorului.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 C.p.c.
B. Apărări - întâmpinare
Prin întâmpinare (f. 53 și urm), intimatul a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, a fost depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 282/2014 ale SCPEJA C., TANURCA ȘI ASOCIAȚII (f. 91).
D. Răspuns la întâmpinare
La data de 21.01.2015 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care, în esență, a reiterat cele arătate în cererea introductivă (f. 66).
E. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată de către intimat la B. la data de 23.10.2014 s-a solicitat punerea în executarea a dispizițiilor cuprinse în titlul executoriu constând în Sentința penală nr. 38/10.01.2011 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, minuta Deciziei Penale 495/10.04.2014 a Curții de Apel București Secția I Penală.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea pronunțată la data de 30.10.2014 (f. 112).
Executorul judecătoresc a procedat la calcularea despăgubirilor în raport de intimat, suma ce a fost actualizată cu indicele de inflație alături de dobânda legală pentru perioada 01.02.2012 – 31.10.2014 (f. 118).
Prin încheierea din 31.10.2014 s-au stabilit cheltuielile de executare (f. 120).
Contestatoarea a fost somată prin adresa de înștiințare din dosarul de executare din data de 31.10.2014 să achite debitul (f. 121), somație comunicată contestatoarei la data de 05.11.2014 (f. 122).
Prin adresa de înființare a popririi nr. 282/29.01.2015 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra tuturor conturilor curente deschise de debitor la Direcția Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București (f. 126), contestatoarea fiind încunoștințată despre această măsură la 05.02.2015 (f. 128).
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 11.11.2014.
Instanța reține prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă: „ Dispozițiile Codului de procedura civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..”
Instanța astfel consideră că executarea este începută la data de 23.10.2014, reținând că aplicabil în procedura de față este codul de procedură civilă 2013.
B. Soluția instanței
Conform art. II din Legea nr. 113/2013, pentru aprobarea OUG nr. 92/2013, pe care l-a invocat chiar contestatoarea, AAAS preia fără plata toate obligațiile către investitori, ale fostei CNVM, rezultate din calitatea CNVM de parte responsabila civilmente în dosarul FNI, dobândește de drept calitate procesuală pasivă în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, ”indiferent daca este vorba de faza de judecata sau de executare silita”.
Din exprimarea legiuitorului, rezultă extrem de clar faptul că operează o subrogare legală, în baza acestui act normative, a AAAS in toate obligațiile CNVM din dosarul FNI, față de investitori, fără să mai fie necesară niciun fel de formalitate. Executarea silită este o fază a procesului civil, fiind inclusă de legiuitor în domeniul de aplicare al art. II al legii nr. 113/2013. Mai mult, este evident că, în baza principiului “cine poate mai mult, poate și mai puțin” și datorită identității raționamentului juridic, dacă AAAS se subrogă fără nicio formalitate atunci când avem un proces pe rol (de exemplu, o contestație la executare), cu atât mai mult aceeași instituție se subrogă în drepturile și OBLIGAȚIILE CNVM în situațiile în care a început numai executarea silită.
Art. II din legea nr. 113/2013 instituie o subrogare legală a AAAS în toate drepturile și obligațiile CNVM. De esența instituției subrogării legale este opozabilitatea către cel care subrogă a tuturor actelor efectuate anterior, către persoana ale cărei drepturi și obligații le preia.
Contrar susținerilor contestatoarei, toate actele de executare efectuate față de CNVM, îi sunt opozabile, nepunându-se problema reemiterii acestora și nici a reînceperii curgerii vreunor termene.
Referitor la așa-numitul termen de grație de 6 luni, instanța reține că, potrivit art. 2 din O.G.
nr. 22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 110/2007, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, art. 3 al O.G. nr. 22/2002, prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civilă sau/și potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții trebuie interpretate și prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, după acest moment Convenția devenind parte integranta a sistemului român de drept și dobândind în cadrul acestuia aplicabilitate directă. De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituția României indica modul de soluționare a unui anumit conflict între dispozițiile Convenției, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte, și reglementările interne, în sensul că au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Sancțiunea aplicabilă într-o asemenea ipoteza este aceea a inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret și privitor la situația conflictuală supusa examinării. Mai mult, normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența organelor sale, un . consecința că se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun și normele convenționale.
Astfel, hotărârea data în cauza Hornsby c. Greciei stabilește, pe de o parte că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea unei hotărâri, ci până la executarea acesteia, iar, pe de altă parte, instituie obligația statului și a administrației publice de a se “plia” unei hotărâri judecătorești pronunțate contra lor. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, daca administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecatorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în cauzele S. c. Romaniei si Metaxas c. Greciei, Curtea a reamintit că nu este oportun sa-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță contra statului, să recurgă la procedura de executare silita pentru a obține satisfacție.
Mai tranșant, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusa substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi c. Italiei). În cauza, reclamantul nu trebuie sa fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri din cauza dificultăților financiare ale statului.
În dreptul intern, prevederile O.G. nr. 22/2002 sunt justificate prin faptul că ar fi disproporționat și inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a acestor instituții. Astfel spus, în dreptul intern, activitatea administrației nu poate fi perturbată, în schimb, este acceptabil uneori o perturbare a rezultatului activității justiției. În schimb, Curtea europeana pornește de la premise ca “administrația constituie un element al statului de drept și că interesul său se identifică cu cel al unei bune administrări a justiției”.
Prin urmare, instanța apreciază ca posibilitatea instituției publice de a beneficia de un termen de 6 luni pentru a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (iar nu pentru a o îndeplini) este incompatibilă cu principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului enunțate anterior.
Pe de altă parte, Curtea a statuat că ar fi inoportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță contra statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (cauza S. impotriva Romaniei), precum și faptul că intimatul beneficiază de o astfel de hotărâre judecătorească executorie încă din 2008, instanța apreciază ca AAAS nu mai poate invoca un alt termen de șase luni în favoarea sa pentru a depune diligențe (iar nu doar pentru a le îndeplini) pentru a-și executa obligațiile de plată.
Prin urmarea, având în vedere interpretarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 prin raportare la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și la jurisprudența Curții, instanța va respinge ca neîntemeiată argumentația contestatoarei.
Susținerile contestatoarei privind modul în care ar fi trebuit să procedeze creditorul – să îi transmită o notificare, apoi, după 6 luni, să îi transmită somația de începere a executării silite, nu sunt susținute de nici un temei legal. OG nr. 22/2002 modificată nu cuprinde o asemenea prevedere. Din contră, din interpretarea textului art. 2 din OG nr. 22/2002 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a își îndeplini obligația de plată” rezultă că scopul urmărit de legiuitor a fost instituirea unei obligații suplimentare în sarcina destinatarilor acestei legi, tocmai în vederea executării cu celeritate, nicidecum contrariul, cum susține contestatoarea.
Sensul articolului este că, din momentul emiterii unui titlu executoriu, deci anterior începerii executării silite, instituțiile publice au obligația executării de bunăvoie, iar dacă nu dispun de fondurile necesare, trebuie să efectueze demersurile necesare, și eficiente, în termen de 6 luni de la momentul când titlul executoriu a căpătat acest caracter, pentru îndeplinirea acestei obligații. Invocarea acestui text tocmai pentru a paraliza executarea silită este departe de scopul urmărit de legiuitor.
De aceea, stabilirea onorariului executorului judecătoresc la valoarea creanței este legală.
Prin procesul-verbal, executorul a arătat în mod detaliat cheltuielile de executare, a precizat atât onorariul cât și cheltuielile propriu-zise, stabilite cu respectarea Hotărârii UNEJ nr. 2 din 17.02.2007 si Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006. Executorul a indicat atât sumele, cât și temeiurile normative pentru sumele stabilite în respectivul proces-verbal, iar acesta îi este opozabil contestatoarei, în calitate de succesor în drepturi al CNVM.
Referitor la valoarea creanței, instanța reține că executorul judecătoresc a calculat despăgubirile corespunzătoare sumelor inițial învestite, ținând seama de unitățile răscumpărate.
De altfel, în mod eronat contestatoarea încearcă sa inducă ideea că în carnetul de investitor nu ar fi menționate titlurile răscumpărate. Instanța observa că, în realitate, carnetul de investitor FNI este similar fostului carnet CEC, menționându-se atât unitățile dobândite, cât și unitățile răscumpărate. Regulamentul intern al FNI, la care se refera contestatoarea, nu are nicio relevanță în speță, titlul executoriu constând într-o hotărâre judecătorească. Chiar daca actele indicate în respectivul “Regulament” pot fi avute și ele în vedere la stabilirea sumelor cuvenite foștilor investitori, ele sunt enumerate alternativ, nu în mod cumulativ.
Hotărârea titlu executoriu nu stabilește în sarcina foștilor investitori obligația de a prezenta anumite înscrisuri care sa ateste numărul de unități de fond, iar instanța apreciază că, sub acest aspect, carnetul de investitor FNI este pe deplin lămuritor.
În ceea ce privește cheltuielile de executare instanța constată că acestea au fost stabilite prin Încheierea din 31.10.2014 (f. 120).
Analizând onorariul executorului judecătoresc așa cum a fost evidențiat în respectiva Încheiere, instanța constată că acesta a fost legal calculat în funcție de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, executorul judecătoresc stabilindu-și onorariul maximal conform grilelor din respectivul Ordin la care s-a adăugat, în mod legal, Taxa de Valoarea Adăugată.
Aceste sume sunt datorate de către contestatoare care trebuie să despăgubească creditorul pentru toate cheltuielile ce le-a suportat pentru a-și obține executarea titlurilor executorii.
Totodată, față de onorariul executorului judecătoresc, în cuprinsul noțiunii de cheltuieli de executare vor fi incluse toate acele cheltuieli suportate de creditorul pentru realizarea creanței sale, cheltuieli care sunt nominalizate în Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.
Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, reținând că actele de executare sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 716 alin. 2 raportat la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că întreaga culpă procesuală pentru pornirea prezentului litigiu aparține contestatoarei, instanța o va obliga la plata către SCPEJA C., TANURCA ȘI ASOCIAȚII a sumei de 50,84 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de comunicarea unei copii de pe dosarul de executare (f. 91).
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul in sector 1, București, . S., nr. 50, in contradictoriu cu intimatul T. V. cu domiciliul ales in Târgu M., .. 22, .. 24, J. M., ca fiind neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării ca fiind rămas fără obiect.
Obligă contestatoarea la plata către SCPEJ „C., Tanurca și Asociații” a sumei de 50,84 lei reprezentând cheltuieli fotocopiere dosar executare 282/2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 650 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Data redactării: 08.09.2015
Redactor: D. A.-G.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8048/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7886/2015. Judecătoria... → |
|---|
