Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 20120/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI.
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 30 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte A. G. D.
Grefier I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și intimata F. E. - D. A., intimat C. S. P. - D. A., intimat C. P. I. - D. A., intimat M. L. - D. A., intimat S. O. - D. A., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 477/2015, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 30.10.2015:
INSTANȚA,
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.07.2015 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat în contradictoriu cu intimații F. E., C. S. P., C. P. I., M. L., S. O. contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 477/2015 al B. P. C. Ș., solicitând instanța să dispună:
anularea executării silite;
suspendarea executării silite, în temeiul art. 700 alin. 1 și alin. 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei cauze;
anularea încheierii din 19.06.2015 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite în doarul nr. 477/2015;
În situația admiterii, întoarcerea executării;
Cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a invocat că la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014 prin care s-a prevăzut o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și de plată efectivă a acestora.
De asemenea, contestatoarea a invocat prevederile art. 9, 10 din respectivul act normativ.
S-a mai arătat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002 în sensul că art. 2 din Ordonanță prevede un termen de 6 luni.
Totodată, s-a contestat și valoarea disproporționat de mare a onorariului avocatului în faza executării silite în cuantum de 500 lei.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și urm C.p.c., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006 modificată prin HG nr. 57/2008.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
B. Apărări - întâmpinare
Intimatul, legal citați, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și nelegală, reținând că afirmațiile contestatoarei sunt nefondate (f. 44).
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 29.09.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 477/2015 (fila 54 și urm.).
D. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 09.06.2015 (f. 55), intimata a solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 5138/29.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Decizia civilă nr. 966A/26.03.2015 a Tribunalului București – Secția a V-a civilă.
Prin aceste hotărâri a fost respinsă contestația la executare, atât la fond cât și în calea de atac exercitată de contestoare, obligând contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500 lei.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din 09.06.2015 (f. 67).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 19.06.2015 (f. 69) în cuantum total de 908 lei.
Prin adresa din data de 14.08.2015 (f. 76, 78), executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei la Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București, contestatoarea fiind înștiințată despre măsură prin adresa din aceeași dată, cu privire la suma totală de 3.408 lei.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.07.2015 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 669. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Art. 700. (1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță.
(2) Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluționării cererii având ca obiect suspendarea, fie și provizorie, a executării silite sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare.
Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 718. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”
Conform Legea nr. 164/2014:
„Art. 11.
(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
B. Soluția instanței
B.1. Cu privire la pretenția principală
În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia la data de 18.12.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, instituind o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plata acestora ce ar atrage nulitatea executării de față, instanța urmează să respingă această susținere ca fiind neîntemeiată.
Astfel, instanța, analizând prevederile Legii nr. 164/2014, constată că prin aceasta legiuitorul a urmărit să accelereze procedura de stabilire și de plată a drepturilor bănești ale persoanelor prevăzute la art. 1 alin. 1 și alin. 2.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut, la art. 10, că „plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative (hotărâri consilii județene, ordin emis de Cancelaria Primului-ministru) se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anulate egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.01.2015”.
La alin. 2 se precizează că „plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15.02.2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se efectuează în tranșe anuale egale pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 01.01.2015”.
Într-adevăr la art. 11 din prezentul act normativ s-a consacrat că „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. 6.”.
Însă, legiuitorul nu a impus urmarea unei căi stricte și unice pentru obținerea de despăgubiri, ci a instituit o cale accelerată de obținere a despăgubirilor sau a sumelor aferente obținerii acestor despăgubiri, datorită blocajelor care au fost create în trecut, în situația în care ANRP a înregistrat deosebite întârzieri la plata respectivelor despăgubiri, întârzieri care au prejudiciat persoanele îndreptățite să primească despăgubiri.
Această concluzie poate fi extrasă și denumirea marginală a actului normativ: „Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor (…)”
Pe cale de consecință, instituirea unei noi căi de despăgubire a persoanelor îndreptățite, nu va lipsi de temei juridic executările care deja sunt în curs în fața ANRP, necesitatea reluării executării silite avându-l drept debitor pe Ministerul Finanțelor Publice nereieșind din nicio prevedere a legii și fiind în contradicție cu scopul urmărit de respectiva lege.
Chiar dacă obiectul contestației de față îl constituie cheltuieli de judecată din acțiuni ulterioare începerii executării silite în dosarul având ca obiect despăgubiri acordate de ANRP, instanța reține că aceste contestații la executare au fost exercitate în dosarul de executare care vizează executarea silită a respectivelor despăgubiri acordate intimatului, contestație la executare respinsă definitiv.
Instanța mai reține că debitorul respectiv a solicitat executarea silită în temeiul Sentinței civilă nr. 5138/29.07.2014, definitivă, la baza ei se aflându-se Hotărârea nr. 1334/25.01.2011 (f. 11).
Pe cale de consecință, izvorul litigiului de față este conținut în contestația la executare exercitată de contestatoare împotriva executării silite demarate de intimat cu privire la obținerea despăgubirilor de la ANRP.
Totodată, se reține invocarea de către contestatoare a dispozițiilor Legii nr. 164/2014 – art. 10 alin. 3, potrivit cărora „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
Cum hotărârile ce reprezintă titluri executorii în prezentul dosar de executare, Sentința civilă nr. 5138/29.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Decizia civilă nr. 966A/26.03.2015 a Tribunalului București – Secția a V-a civilă în contextul în care cheltuielile de judecată au fost rezultate în urma contestațiilor la executare exercitate chiar de către contestatoare în executarea silită a unui titlu reprezentând o hotărâre din 2011, o eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, după ce Legea nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat.
Mai mult chiar și hotărârile în baza căruia s-a început prezenta executare silită, Sentința și Decizia evidențiate mai sus, au fost pronunțate în iulie 2014 respectiv martie 2015, fiind trecuți deja peste 3 ani de la data emiterii Hotărârii nr. 1334/25.01.2011.
Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de Legea nr. 164/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de Legea nr. 164/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite, inclusiv a eventualelor cheltuieli de judecată suportate în executarea silită a titlurilor sale de despăgubire și a cheltuielilor aferente de executare.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
De asemenea, cât privește termenul de grație de 6 luni de care beneficiază instituțiile publice, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică (dovedește) se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Față de cele reținute rezultă că somația la care se referă art.2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 667 din NCPC, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr.22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Este evident că scopul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public însă acest scop trebuie corelat cu principiile respectării legii cu bună credință și cel al asigurării executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate.
Pornind de la aceste premise rezultă că în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, termen în care instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
În concluzie contestatoarea trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori /și prin executare mobiliară/imobiliară.
Pe cale de consecință, instanța va reține că titlurile executorii fructificate în dosarul de față sunt Sentința civilă nr. 5138/29.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Decizia civilă nr. 966A/26.03.2015 a Tribunalului București – Secția a V-a civilă, hotărâri prin care contestatoare a fost obligată la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată în procedura executării silite a punerii în executare a unor titluri de despăgubire de o vechime considerabilă, sumă de bani care nici până la momentul actual nu a fost achitată, deși la momentul pronunțării hotărârii au trecut mai mult de 6 luni de la rămânerea definitivă a soluției pronunțată în contestație la executare.
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la lipsa de exigibilitate a sumelor executate, în temeiul actelor normative arătate mai sus, sunt neîntemeiate.
Astfel, privitor la onorariul avocațial aferent dosarului de executare, în cuantum de 500 lei instanța nu il consideră nejustificat și neproporțional raportat la munca depusă. Într-adevăr, în faza executării silite activitatea avocatului este una redusă, căci organul de executare trebuie să efectueze toate demersurile necesare executării debitului solicitat de creditor, însă avocatul tot este reprezentantul clientului său, liantul dintre creditor și executor judecătoresc, fiind de concept ca acesta să presteze anumite servicii juridice din care să rezulte în anumite cheltuieli.
Pe cale de consecință instanța de față consideră că apărările contestatoarei referitoare la nelegalitatea încheierilor privind cheltuielile de executare sunt neîntemeiate.
Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, reținând că actele de executare sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.718 C.p.c., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Totodată, ținând cont că prezenta contestație la executare a fost respinsă, instanța urmează a respinge și capătul de cerere privind întoarcerea la executare ca fiind neîntemeiat.
B.2. Cu privire la cheltuielile de judecată
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. 1 C.p.c, constatând culpa procesuală a debitoarei în ceea ce privește prezentul litigiu, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând: onorariu avocațial în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul in București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, sector 1, in contradictoriu cu intimatii F. E., intimat C. S. P., intimat C. P. I., intimat M. L. , intimat S. O. – toti cu domiciliul ales in București, CALEA 13 SEPTEMBRIE, THE GRAND OFFICE, nr. 90, . 4.13, sector 5, ca fiind neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării ca fiind rămas fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite ca fiind neîntemeiată.
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 650 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2015.
P., Grefier,
D. A. G. D. I. I.
Red: D. A. G.
8ex/15.11.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|