Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 15383/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 09.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta S. G. Asigurări S.A., pe pârâta S. A. Reasigurare Astra S.A. și pe intervenientul D. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal efectuat în camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților în conformitate cu prevederile art. 1.030 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având în vedere prevederile art. 1029 C proc civ, conform cărora procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de către reclamantă, instanța nu apreciază a fi necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.

Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1027 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2015, sub nr._, reclamanta S. G. Asigurări S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. A. Reasigurare Astra S.A. și cu intervenientul D. A., plata sumei de 3.933,75 lei și a penalităților în cuantum de 426,34 lei calculate de la data de 14.01.2015 până la data de 10.04.2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 11.06.2014, intervenientul D. A., conducând autoturismul cu număr_, a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident, avariind autoturismul marca Suzuki cu număr de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea sa cu polița nr._. Aceasta a învederat că în baza poliței, a achitat despăgubirea în cuantum de 3.933,75 lei, conform OP nr._/25.08.2014,_/25.08.2014,_/07.10.2014.

Reclamanta a invocat prevederile art. 2210 alin. 1 C.civ. și art. 49 din Legea nr. 36/1995, menționând că deținătorul autoturismului cu număr_, răspunzător de producerea accidentului, avea încheiată polița RCA nr._ la societatea pârâtă.

De asemenea, reclamanta a menționat că, potrivit prevederilor Ordinului nr. 14/2011 al CSA, a formulat cerere de despăgubire înregistrată la societatea pârâtă sub nr. J227/19.12.2014 prin care a solicitat plata sumei de 3.933,75 lei reprezentând cuantumul despăgubirii acordate asiguratului său CASCO. Aceasta a mai învederat că, potrivit art. 64 alin. 4 din Ordinului nr. 14/2011 al CSA, pârâta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 426,34 lei, calculate pentru perioada 14.01.2015 – 10.04.2015 (87 zile).

În drept, au fost invocate prevederile art. 194, art. 115 alin. 3, art. 1025 C.pr.civ., art. 2210 alin. 1 C.civ., art. 1381 – 1386 C.civ., art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2001.

În susținerea cererii, au fost depuse, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile de la filele 7-35.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de la plată depuse la dosar (fila 41).

Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare.

Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

Instanța reține că, la data de 11.06.2014, în jurul orei 14:00, autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de către intervenientul forțat, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Suzuki cu număr de înmatriculare_, motiv pentru care a fost întocmită procesul-verbal . nr._ din data de 17.06.2014 (fila 13).

De asemenea, așa cum rezultă din declarația numitei B. C. (filele 30-31), conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_, a fost acroșat de către autovehicului cu nr. de înmatriculare_, care a efectuat o manevra cu spatele fara a a se asigura.

Instanța constată că, la data producerii accidentului, autovehiculul înmatriculat sub nr._, ce aparține numitei B. C. (certificat de înmatriculare – fila 28), era asigurat CASCO la societatea reclamantă, conform poliției nr._ (fila 24).

Așa cum rezultă din mențiunile procesului-verbal și ale declarației, au fost produse următoarele daune autoturismului asigurat la societatea reclamantă: aripă si bara fata, stanga ușa stânga față aripa.

Urmare a acestui accident, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. K_, în cadrul căruia a achitat suma totală de 3.933,75 lei reprezentând contravaloare reparații autoturism, potrivit facturilor de la fila 17-23, necontestate de către pârâtă.

Potrivit art. 2210 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor. Astfel, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând, în baza poliței auto – CASCO nr._, în interesul persoanei păgubite, contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit OP nr._/25.08.2014,_/25.08.2014,_/07.10.2014, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 alin. 1 C.civ.

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este intervenientul D. A., fiind întrunite în persoana sa condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale.

Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

În ceea ce privește vinovăția, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, accidentul a fost produs din culpa intervenientului forțat, pe fondul nerespectării de către acesta a dispozițiilor OUG nr. 195/2002.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autoturismului cu nr._, costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de 3.933,75 lei. De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu au fost administrate probe că prejudiciul produs ar fi reparat.

Instanța constată că și cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acțiunea cauzatoare, în speță fapta ilicită a conducătorului autoturismului cu număr de înmatriculare_ .

Potrivit art. 49 prima teză din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că autoturismul condus de către intervenientul forțat, cu număr de înmatriculare_, avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea pârâtă nr._, valabilă la data producerii accidentului.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei plata sumei de 3.933,75 lei reprezentând contravaloare despăgubire.

În ceea ce privește plata penalităților, instanța reține că, potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. De asemenea, așa cum rezultă din art. 64 alin. 4 din același act normativ, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. 2 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Astfel, având în vedere că societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de către societatea reclamantă (adresa nr. J227/19.12.2014 – fila 7), instanța apreciază că aceasta din urmă este îndreptățită să primească penalități în cuantum de 426,34 lei, calculate de la data de 14.01.2015 până la data de 10.04.2015 (mod de calcul – fila 5), precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal, până la achitarea efectivă a debitului.

Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3.933,75 lei reprezentând contravaloare despăgubire și la plata penalităților în cuantum de 426,34 lei, calculate de la data de 14.01.2015 până la data de 10.04.2015, precum și în continuare, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului principal, până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul art. 1032 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (ordin de plată – fila 41).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. G. ASIGURARI S.A., cu sediul în sector 6, București, CALEA PLEVNEI, nr. 139, . contradictoriu cu pârâta S.C. A.-REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul în sector 3, București, .. 3, . forțat D. A., cu domiciliul sector 4, București, ., ., .> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.933,75 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 426,34 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% aferente perioadei 14.01._15 și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală și efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Ș. C. M. B. I.

18 Septembrie 2015

Red./Teh. C.Ș./I.B.

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI