Contestaţie la executare. Sentința nr. 5742/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5742/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 5742/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 5742/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. V.
Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat M. R., intimat M. P., intimat M. L., intimat M. L. M. PENTRU KOVAXS L. A., intimat M. L. M. PENTRU M. A. C., având ca obiect contestație la executare suspendare executare 626/2014.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.03.2015 și 31.03.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București,contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPIETATILOR,in contradictoriu cu intimatii M. R., M. P.,M. L. (mostenitoare a defunctului M. I.),in nume propriu si in calitate de mandatara a intimatilor K. L.-A. (mostenitoare a defunctului M. I.) si M. A. C. (mostenitor al defunctului M. I.),a formulat contestație la executare în dosarul de executare nr. 626/2014 aflat pe rolul SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti,solicitându-se suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 626/2014, în temeiul art. 700 alin. 1 și 3 Cod proc. Civ. până la soluționarea prezentei cauze,suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse,inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4, București,anularea încheierii întocmită în data de 16.12.2014 de SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti, anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 626/2014.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somatia emisă în dosarul nr. 626/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/17.12.2014, SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorului suma de 93.772,98 lei,compusa din suma de 83.619,23 lei reprezentand 60 % din totalul compensatiilor stabilite prin titlul executoriu Decizia nr. 2475/07.05.2007,actualizata cu indicele de inflatie,pentru perioada iunie 2001-noiembrie 2014 și suma de 10.153,75 lei reprezentand cheltuieli de executare.
Arata contestatoarea ca procedura de executare silita a fost inceputa impotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor.
Prin Legea nr. 164/2014,publicata in data de 15.12.2014 in Monitorul Oficial al Romaniei a fost reglementata o noua procedura cu privire la solutionarea dosarelor constituite in temeiul legilor din domeniul proprietatilor,inclusiv o noua procedura de emitere a titlurilor de plata si plata a acestora.
Conform art. 3. - (2) din Legea nr. 164/2014 „Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
Mai arata ca potrivit art. 11. - (1) din Legea nr. 164/2014 ”Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora,iar potrivit art. (3) „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) ”.
Solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 223 alin. (3) C.proc.civ.
În drept, invocă dispozițiile 650 alin.(1) și (2), art. 711 și următoarele C.proc. civ, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013,Legea nr. 164/2014.
In dovedire au fost depuse inscrisuri (7-15).
Intimatii au formulat întâmpinare la data de 17.02.2015 prin care au solicitat respingerea cotestatiei la executare,ca neîntemeiată.
A fost atasata o copie certificata a dosarului de executare nr. 626/2014 aflat pe rolul SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin somatia emisă în dosarul nr. 626/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/17.12.2014,SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorului suma de 93.772,98 lei,compusa din suma de 83.619,23 lei reprezentand 60 % din totalul compensatiilor stabilite prin titlul executoriu Decizia nr. 2475/07.05.2007,actualizata cu indicele de inflatie,pentru perioada iunie 2001-noiembrie 2014 și suma de 10.153,75 lei reprezentand cheltuieli de executare.
Instanta retine ca procedura de executare silita a fost inceputa impotriva AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPIETATILOR,persoana care nu are calitatea de debitor,intrucat prin Legea nr. 164/2014,publicata in data de 15.12.2014 in Monitorul Oficial al Romaniei a fost reglementata o noua procedura cu privire la solutionarea dosarelor constituite in temeiul legilor din domeniul proprietatilor,inclusiv o noua procedura de emitere a titlurilor de plata si plata a acestora.
Conform art. 3. - (1) din Legea nr. 164/2014 „Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit art. 11. - (1) din Legea nr. 164/2014 ”Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) ”.
In lumina textelor legale mai sus-amintite,instanta constata ca procedura de executare silita a fost inceputa impotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor si, drept urmare,va admite contestația la executare,va dispune anularea executării silite precum si anularea tuturor actelor de executare efectuate in dosarul de executare silita nr. 626/2014 al SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti,cererea privind suspendarea executării silite urmand a fi respinsa ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul in sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, in contradictoriu cu intimatii M. R., M. P.,M. L. (mostenitoare a defunctului M. I.),in nume propriu si in calitate de mandatara a intimatilor K. L.-A. (mostenitoare a defunctului M. I.) si M. A. C. (mostenitor al defunctului M. I.) toti cu domiciliul in Afumați, .. 112.
Dispune anularea executării silite precum si anularea tuturor actelor de executare efectuate in dosarul de executare silita nr. 626/2014 al SCPEJ D. C. SI D. A. C. din Bucuresti .
Respinge cererea privind suspendarea executării silite ca ramasa fara obiect.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 31.03.2015.
P. GREFIER
Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.
/ex
10 Aprilie 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 6821/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Fond funciar. Sentința nr. 6949/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|