Întoarcere executare. Sentința nr. 5691/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5691/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 5691/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5691/30.03.2015

Ședința publică din data de 30 martie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. - judecător

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâta V. R., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii scrise.

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23.03.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /03.01.2014, ca urmare a declinărilor succesive de competență dispuse de către Judecătoria Târgu J. ( sentința civilă nr. 1566/21.02.2013) și Judecătoria Sectorului 2 București ( sentința civilă nr._/01.11.2013), reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta V. R., cu domiciliul în localitatea Novaci, ., județul Gorj, a solicitat:

● întoarcerea executării silite în dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al B. B., T. și Asociații, în sensul obligării pârâtei la plata sumei în cuantum de 2.748,45 de lei, actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.

În motivare, în esență, reclamanta arată că, prin sentința civilă nr. 5821/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008 reclamanta a fost obligată la plata către salariații săi ( inclusiv pârâta ) a contravalorii unor drepturi bănești. Pârâta a executat silit, în dosarul nr. 4354/E/2008 al B. B. F., suma în cuantum de 7716,06 lei, iar, ulterior, în temeiul aceluiași titlu executoriu, a executat silit și suma în cuantum de 2748,45 de lei în cadrul dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al B. B., T. și Asociații. Întrucât sentința civilă a fost executată de două ori, se solicită restituirea sumelor de bani achitate în cea de –a doua executare.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 404 2 alin.3 C.proc.civ. .

Cererea formulată de reclamantă este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform disp. art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

Pârâta V. R., legal citată și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenele de judecată acordate.

Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele masuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; ca urmare a solicitării exprese a instanței de judecată ( Judecătoria Târgu-J.) s-au remis la dosarul cauzei copiile certificate ale dosarelor execuționale nr. 215/2E/2012 al B. B., T. și Asociații și nr. 4354/E/2008 al B. B. F. ( filele 38-94 dosar Jud. Târgu –J. ).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt :

Prin sentința civilă nr. 5821/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008 –filele 42-43 - reclamanta a fost obligată la plata către salariații săi ( inclusiv pârâta ) a contravalorii unor drepturi bănești .

Potrivit titlului executoriu mai sus menționat, pârâta a executat silit și a încasat efectiv, în dosarul nr. 4354/E/2008 al B. B. F., suma în cuantum de 5.502, 05 lei – fila nr. 53 ( procesul –verbal de distribuire /29.12.2008), iar, ulterior, în temeiul aceluiași titlu executoriu, însă modificat în defavoarea pârâtei ( sentința civilă nr. 5821/31.10.2008, devenită irevocabilă conform deciziei nr. 2658/29.04.2009 pronuntată de Curtea de Apel C.– filele 62-65), a executat silit pârâta, din nou, și a încasat efectiv suma în cuantum de 1.947,45 de lei în cadrul dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al B. B., T. și Asociații, conform procesului - verbal din 04.07.2012 – fila nr. 91 dosar.

În atare condiții, instanța apreciază că reclamanta are dreptul la restituirea exclusiv de către pârâtă doar a sumei în cuantum de 1.947,45 de lei cu titlu de plată/ debit nedatorat întrucât, pârâta a încasat, în mod efectiv, dar și nejustificat de la reclamanta numai această sumă. În ceea ce privește restul cheltuielile de executare silită, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă privind achitarea/avansarea efectivă a acestora de către pârâtă și nici o dovada a faptului că acestea au fost efectiv achitate de reclamantă, și, respectiv încasate efectiv de către pârâtul V. R. .

Pe cale de consecință, având în vedere că sunt dovedite și îndeplinite, doar în parte, condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, instanța de judecată va admite, în parte, cererea și va dispune întoarcerea executării silite ce a fost îndeplinită, la cererea creditorului V. R. în dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al B. B., T. și Asociații .

Totodată, va obliga pârâta V. R. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum de 1.947,45 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective. Se va respinge, în rest, cererea. Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta V. R., cu domiciliul în localitatea Novaci, ., județul Gorj .

Dispune întoarcerea executării silite ce a fost îndeplinită, la cererea creditorului V. R., în dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al S.C.P.E.J. B., T. și Asociații.

Obligă pârâta V. R. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum de 1.947,45 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.

Respinge, în rest, cererea.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2015 .

P.,GREFIER,

B. M. C. B.

Red. 25.05.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/CB

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

DOSAR NR. 32/ 299/2014

MINUTA SENTINȚEI/30.03.2015

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta V. R., cu domiciliul în localitatea Novaci, ., județul Gorj .

Dispune întoarcerea executării silite ce a fost îndeplinită, la cererea creditorului V. R., în dosarul execuțional nr. 215/2E/2012 al S.C.P.E.J. B., T. și Asociații.

Obligă pârâta V. R. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum de 1.947,45 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.

Respinge, în rest, cererea.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2015 .

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 5691/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI