Evacuare. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 5/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr.5/2015
Ședința publica de la 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
GREFIER: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM- VIAL S.A. și pe pârâtii I. D. G., I. D. și I. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în sedinta publica au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În raport de obiectul cererii și înscrisurile aflate la dosar, în temeiul art.131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, după care, în raport de înscrisurile aflate la dosar și de manifestarea de voință a reclamantei, reține cauza spre soluționare pe cererea de renuntare la judecata.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014, sub nr._, reclamantaC. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM- VIAL S.A., cu sediul in sector 3, București, ..15A, inregistrata la ONRC sub nr.J_, CUI_, a chemat în judecată pe paratii I. D. G., cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et. 1, CNP_, I. D.,cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et. 1, CNP-_ si I. S., cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et.1, CNP_, solicitand:
- obligarea pârâtilor la achitarea sumei de 7.628,19 lei reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pe perioada ianuarie 2011-februarie 2014;
- rezilierea contractului de inchiriere nr.255/03.06.1996;
- evacuarea pârâților din imobilul situat în sector 1, București, ..9, .> În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
La data de 29.10.2014, reclamanta a depus prin intermediul Serviciului Registratura cerere de renuntare la judecata cu privire la toate capetele de cerere.
Analizând actele dosarului, din perspectiva atitudinii procesuale a reclamantei și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că, potrivit art.406 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar în baza alin. 6 al aceluiași articol renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Întrucât în speta, reclamanta a renunțat la judecarea cererii, în raport de manifestarea de voință a acesteia, instanța, în baza art.406 din noul cod de procedura civila, va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii formulate.
De asemenea, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
In baza art.406 din noul cod de procedura civila, ia act de renuntarea reclamantei C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM-VIAL S.A., cu sediul in sector 3, București, ..15A, inregistrata la ONRC sub nr.J_, CUI_, la judecarea cauzei în contradictoriu cu paratii I. D. G., cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et. 1, CNP_, I. D.,cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et. 1, CNP-_ si I. S., cu domiciliul in sector 1, București, ..9, et.1, CNP_.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronunțată în ședința publică, astazi, 05.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. B.
RED/DACT/E.A.N./15.01.2015/06 EX
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 30/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|