Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 21411/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE

Grefier M. S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea V. R. S.A. și pe debitorii D. C. D., V. D. având ca obiect încuviințare executare silită

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța invocă din oficiu excepția perimarii cererii de chemare in judecata si reține cauza în pronunțare pe aceasta exceptie.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 7.03.2013 sub nr._ B. Asociati C., T. si I. a solicitat instantei incuviintarea executarii silite la cererea creditorului . impotriva debitorului .

La termenul din 15.03.2013, instanța a constatat incidente dispozițiile art. 411 alin 1 pct 1NCPC .

La termenul din 13.11.2015, după redeschiderea din oficiu a judecății la instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și analizând această excepție reține ca prin incheierea de la 15.03.2013 a fost suspendata cauza de fata in temeiul art. 411 A. 1 PCT 1 ncpc iar conform art. 416 C.pr.civ „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un 6 luni.”

Observand ca in cauza conditiile prevazute de textul de lege sunt indeplinite, termenul de 6 luni fiind deja implinit la 15.09.2013 si ca nu au intervenit cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului conform art. 417 si 418 C.pr.civ, instanta urmeaza sa admita exceptia si sa constate perimata actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia perimarii.

Constata perimata actiunea formulată de creditoarea V. R. S.A. cu sediul în sector 2, București, . în contradictoriu cu debitorii D. C. D. cu domiciliul în .,nr.2,.,. și V. D. cu domiciliul în București, ..36, sector 1.

Cu recurs in 5 zile de la la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.11.2015.

PRESEDINTEGREFIER

RED,TEHN M.T/4EX/ 26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI