Întoarcere executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 20160/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/02.11.2015
Ședința publică din 02 noiembrie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. - judecător
GREFIER: B. L. C.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâtul N. M. D., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar.
S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 26.10.2015, care face parte integranta din hotărâre.
În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /28.02.2013, ca urmare a declinărilor succesive de competență dispuse de către Tribunalul Gorj ( sentința nr. 1029/22.03.2012), Judecătoria Târgu J. ( sentința civilă nr. 7648/17.05.2012) și Judecătoria Sectorului 2 București ( sentința civilă nr. 1353/30.01.2013 ), precizată și prin actul procesual de la fila nr. 10 din dosarul Judecătoriei Sectorului 2 București,reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. M. D., cu domiciliul în municipiul Târgu -J., ., ., județul Gorj, a solicitat:
● întoarcerea executării silite în dosarul execuțional nr. 3102/E/2008 al B. B. F., în sensul obligării pârâtului la plata sumei în cuantum de 3.847,00 de lei, actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
În motivare, în esență, reclamanta arată că, prin decizia nr. 1795/06.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul reclamantei și s-a dispus modificarea, în totalitate, a sentinței civile nr. 4929/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ prin care reclamanta a fost obligată inițial la plata către salariații săi ( inclusiv pârâtul N. M. D.) la plata contravalorii unor drepturi bănești.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei hotărârile judecătorești .
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 404 1 alin.1 C.proc.civ., art. 404 2 alin.3 C.proc.civ. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea formulată de reclamantă este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform disp. art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Pârâtul N. M. D., legal citat și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat încuviințarea de probe.
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele masuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare; ca urmare a solicitării exprese a instanței de judecată (Judecătoria Târgu-J.) s-a remis la dosarul cauzei copia certificată a dosarului execuțional nr. 3102/E/2008 al B. B. F. –filele 9-25 dosarul Judecătoriei Târgu –J. .
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt :
Prin decizia nr. 1795/06.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul reclamantei și s-a dispus modificarea, în totalitate, a sentinței civile nr. 4929/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ prin care reclamanta a fost obligată inițial la plata către salariații săi ( inclusiv pârâtul N. M. D.) la plata contravalorii unor drepturi bănești.
Din dosarul de executare nr. 3102/E/2008 al B. B. F. ( filele 09 – 25 din dosarul Judecătoriei Târgu -J.) rezultă că, la cererea creditorului N. M. D., reclamanta O. P. S.A. a fost executată silit, adresa de înființare a popririi nr._/12.12.2008 menționând suma totală în cuantum de 3.847,00 de lei .
În atare condiții, raportat la prevederile art. 404¹ C.pr.civ. ce prevăd faptul că, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, instanța apreciază că reclamanta are dreptul la restituirea exclusiv de către pârât doar a sumei în cuantum de 2.140,46 de lei cu titlu de plată/ debit principal nedatorat întrucât, potrivit filelor 16, 18 și 23 din dosar, pârâtul a încasat/era îndreptățit să încaseze, în mod efectiv, de la reclamanta numai această sumă (2136,00 de lei - debit principal conform sentinței și taxa judiciară de timbru - 4 lei). În ceea ce privește restul de sumă -1711 lei reprezentând cheltuielile de executare silită – fila nr.18, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă privind achitarea/avansarea efectivă a acestora de către pârât și nici o dovada a faptului că acestea au fost efectiv achitate de reclamantă, și, respectiv încasate efectiv de către pârâtul N. M. D. .
Pe cale de consecință, având în vedere că sunt dovedite și îndeplinite, doar în parte, condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, instanța de judecată va admite, în parte, cererea și va dispune întoarcerea executării silite ce a fost îndeplinită, la cererea creditorului N. M. D. în dosarul execuțional nr. 3102/E/2008 al B. B. F..
Totodată, va obliga pârâtul N. M. D. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum de 2.140, 00 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
Raportat și la disp. art. 274 C.proc.civ, instanța de judecată va lua act de voința reclamantei, prin apărătorul său, privind recuperarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul N. M. D., cu domiciliul în municipiul Târgu -J., ., ., județul Gorj.
Dispune întoarcerea executării silite ce a fost îndeplinită, la cererea creditorului N. M. D., în dosarul execuțional nr. 3102/E/2008 al B. B. F..
Obligă pârâtul N. M. D. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum de 2.140,00 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2015 .
P.,GREFIER,
B. MONICABUDĂ L. C.
Red. 12.11.2015
2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata
BM/BLC
← Întoarcere executare. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
---|