Întoarcere executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 20733/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 09 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A. și pe pârâtul Z. C.-R., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la data de 30.04.2012, sub numărul_, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Z. C. R., solicitând restabilirea parțială a situației anterioare executării sentinței civile nr. 5821/31.10.2008 pronunțate în dosarul nr._/95/2008 de Tribunalul Gorj, desființate parțial prin decizia civilă nr. 2658/29.04.2009 a Curții de Apel C. în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 5.447,93 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 5821/31.10.2008 pronunțată în dosarul nr._/95/2008 de Tribunalul Gorj a fost obligată să-i plătească pârâtului contravaloarea drepturilor bănești reprezentând primă de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007, a primei de Paști pentru anul 2008 și a primei de C. pentru anul 2007 și că prin decizia civilă nr. 2658/29.04.2009 pronunțată de către Curtea de Apel C. în același dosar s-a dispus modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii cu privire la acordarea primei de Paști pentru anul 2008 și a primei de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007. Prin urmare, este îndreptățită să primească de la pârât suma executată excedentar în dosarul de executare nr. 4384/E/2008 al B. B. F..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4042 alin. (3) C.proc.civ.

Prin precizarea depusă la data de 10.01.2013, reclamanta a arătat că solicită restituirea sumei de 3.783,93 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 3836/16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr._/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2013 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Motiv pentru care, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2014, sub numărul_ .

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014, instanța, în temeiul art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., a suspendat judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa.

Prin întâmpinarea formulată la data de 19.06.2015, pârâtul Z. C. R. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat instanței să ia act de precizarea cererii și să respingă cererea.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ. și art. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Prin precizarea depusă la data de 18.08.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.051,93 lei, actualizată la data plății efective.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cercetând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că dreptul material la acțiune privind cererea de întoarcere a executării silite se naște la momentul desființării titlului executoriu, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, și poate fi exercitat în termenul de 3 ani arătat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În speță, termenul de prescripție pentru exercitarea cererii de întoarcere a executării silite a început să curgă la data pronunțării deciziei din recurs- 30.04.2009- și nu se împlinise la data depunerii cererii de chemare în judecată- 30.04.2012. Prin urmare, excepția prescripției este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.

Prin sentința civilă nr. 5821/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/95/2008, reclamanta din prezenta cauză S.C. O. P. S.A. a fost obligată să-i plătească pârâtului Z. C. R. drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art. 176 alin. (1) și (2) din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada 2005-2007, precum și suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C. pe anul 2007 și P. 2008 în cuantum de 1 salariu de bază mediu la nivelul societății, sume ce se vor actualiza la data plății efective și a cheltuielilor de judecată.

În vederea punerii în executare a acestei sentințe, pârâtul Z. C. R. a sesizat Biroul executorului judecătoresc B. F., care a deschis dosarul de executare nr. 4331/E/2008.

Prin decizia nr. 2658/29.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C.- Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/95/2008 a fost admis în parte recursul promovat împotriva sentinței anterior arătate, care a fost modificată în parte în sensul respingerii acțiunii cu privire la capetele de cerere privind prima de Paști 2008 și drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă.

Potrivit art. 4041 alin. (1) C.proc.civ. „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”, potrivit art. 4042 alin. (1) C.proc.civ. „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.”, iar potrivit art. 4042 alin. (3) C.proc.civ. „Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.”

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale situației de fapt din prezenta speță, instanța va constata întemeiată în parte solicitarea reclamantei, în urma desființării titlului executoriu pus în executare luând naștere obligația pârâtului de a restitui reclamantei suma excedentară executată silit.

Pentru determinarea acestei sume, instanța reține că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cadrul executării silite, s-au determinat sumele datorate în baza sentinței inițiale- suma de 2.158,86 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anii 2005, 2006 și 2007, pentru perioada 2005-2007, suma de 1.625,07 lei, reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de P. pe anul 2008 și suma de 1.664,12 lei, reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C. pe anul 2007. S-a urmărit silit debitul de 5.448,05 lei, reprezentând debit principal și 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Dintre aceste sume, creditorul este îndreptățit, potrivit deciziei din recurs, să obțină doar salariale corespunzătoare sărbătorii de C. pe anul 2007 și cheltuielile de judecată, respectiv 1.664,12 + 50 = 1.714,12 lei.

Pentru acest debit, debitoarea este ținută să achite cheltuieli de executare de 4 + 700 + 500 + 200 + 10 + 10 + 10 + 100 + 30, cheltuieli preluate din procesul-verbal încheiat la data de 25.11.2008 în dosarul de executare nr. 4331/E/2008 + 203,9 lei, onorariul executorului judecătoresc raportat la debitul corect de 1.714,12 lei (calculat proporțional), în total 1.767,9 lei.

Rezultă așadar că suma executată necuvenit de pârât este egală cu diferența dintre 7.716,05 lei (suma poprită) și (1.714,12 debit + 1.767,9 cheltuieli de executare), respectiv 4.234,03 lei.

Prin urmare, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul să restituie reclamantei suma de 4.234,03, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective a acesteia, în virtutea principiului despăgubirii integrale a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., P. City, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Z. C.-R., domiciliat în Țicleni, ., vila 16A2, ., jud. Gorj și cu domiciliul procesual ales la C. de A. G. C. D., din Târgu J., ..16, jud. Gorj.

Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 4.234,03 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație (ds. de executare nr. 4331/E/2008).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. ConstantinescuAlexandra I. M.

Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 21 decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI