Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 22005/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 19.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. O.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâții A. M. și D. F., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la data de 28.10.2015 B. C. R.-M. a depus dosarul de executare nr.277/2012, iar la data de 12.11.2015 pârâții au depus întâmpinare, un exemplar fiind comunicat reclamantei la 13.11.2015, după care,
Instanța, în temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07.10.2015 sub nr. de dosar_, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. M. și D. F., întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 277/2012 aflat pe rolul B. C. R. M. prin care s-a înființat poprirea asupra sumei de 164.782,60 lei, pentru recuperarea sumei de 4.500 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că asupra conturilor sale deschise la Trezoreria Sectorului 1 București a fost înființată măsura popririi în temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotărârea 179/2005 validată prin Decizia nr. 1842/11.11.2010 până la concurența sumei de 164.782,60 lei, compusă din_,58 lei reprezentând tranșa a doua din totalul compensațiilor bănești acordate în baza actului administrator amintit, 8435,72 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc, 6000 lei onorariu avocat, 0,3 lei timbru judiciar și 10 lei taxă de timbru.
La data de 12.08.2013 din conturile ANRP deschise la Trezoreria Sector 1 a fost retrasă la dispoziția B. C. R.-M. suma de 164.782,60 lei.
Prin Sentința Civilă nr._/2013 Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte contestația la executare formulată de ANRP, în sensul reducerii onorariului avocațial de la suma de 6000 lei la suma de 1500 lei.
Raportat la Sentința Civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și în temeiul dispozițiilor art. 722 alin. 1 și alin. 2 C.proc.civ., reclamanta a solicitat întoarcerea executării silite pentru suma de 4500 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 722 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În ceea ce privește timbrajul cererii, reclamanta a arătat că potrivit art. 30 din OUG 80/2013 este scutită de la plata taxelor judiciare.
La solicitarea instanței, B. C. R.-M. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 277/2012.
Prin întâmpinarea depusă la 12.11.2015, pârâții au invocat excepția lipsei calității pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
La termenul de judecată din data de 19.11.2015 (primul termen de judecată) instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată din oficiu, pe care o consideră prioritară, instanța reține următoarele:
Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, peremptorie și absolută.
Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 5 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12.03.2012, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.
Reține instanța astfel că în procedura întoarcerii executării silite, stabilirea competenței se face potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 raportat la art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că în cazul contestației la executare propriu-zise competența aparține instanței de executare, iar instanța de executare este cea în circumscripția căreia se face executarea.
Astfel, dacă nu s-a cerut restabilirea situației anterioare în cadrul aceluiași proces, cel interesant are posibilitatea să o ceară pe cale separată, printr-o cerere adresată instanței de executare, respectiv judecătoria în raza căreia a avut loc executarea silită. Atunci când executarea silită se face prin poprire, locul executării este sediul terțului poprit.
În speță, instanța competentă este Judecătoria Sectorului 2, având în vedere că executarea silită s-a realizat prin poprire asupra conturilor reclamantei deschise la Trezoreria Sectorului 1 București, cu sediul în București, .. 13, sector 2, după cum rezultă din adresa de înființare a popririi din data de 18.01.2013 emisă în dosarul de executare nr. 277/2012 (f. 29), din adresa nr._/23.01.2013 prin care Trezoreria Sectorului 1 București a confirmat că, urmare a adresei de înființare a popririi din 18.01.2013 emisă în dosarul de executare nr. 277/2012, a procedat la blocarea contului debitoarei ANRP (f. 31), precum și din adresa emisă pentru reconsemnarea sumei. De asemenea, se constată că Judecătoria Sectorului 2, ca instanță de executare, a soluționat (prin Sentința civilă nr._/29.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ ) contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații A. M. și D. F..
Având în vedere normele legale imperative menționate mai sus care reglementează un caz de competență teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu pârâții A. M. cu domiciliul în CĂLĂRAȘI, ., . și D. F. cu domiciliul în CĂLĂRAȘI, .. 97, ambii având domiciliul ales la Cabinet de avocat V. B., în București, ., ., ., sector 3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. OpreaElena S.
Red.ICO/Tehnored.ICO, ES/07.12.2015
Printat – 2 exemplare/2 adrese
Comunicări – 3
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
București, .. 2 - 4, sector 4
Tel. :_, Fax :_
E-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr. 4909
Dosar nr._
Emisă la data de: .
CĂTRE
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
Potrivit Sentinței civile nr. _/2015 pronunțată la data de 19.11.2015 în dosarul civil nr. _ vă înaintăm acest dosar spre competentă soluționare.
Dosarul numerotat și cusut conține 1 volum și .file.
Cauza privește pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu pârâții A. M. și D. F., având ca obiect întoarcere executare.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... | Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|