Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 21884/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila nr._/2015

Ședința publică din data de 19.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU

Grefier: L. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul G. A. C. și pe intimata S.C. A. T. & EVENTS S.R.L., având ca obiect pretenții-contestație în anulare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19.11.2015, când a hotărât:

Dupa deliberare,

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, contestatorul G. A. C., cu domiciliul in sector 1, București, Soseaua Nordului nr.62B, ., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat A. O., cu sediul in sector 1, București, .>în contradictoriu cu intimata S.C. A. T. & EVENTS S.R.L., cu sediul in sector 1, București, ..14, avand număr de ordine la Registrul Comerțului J_, cod unic de înregistrare_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la S.C.A. V., M., Cenuse si Asociatii, cu sediul in sector 2, București, ., .>a formulat contestatie in anulare prin care a solicitat anularea Sentintei civile nr._/29.09.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2014, astfel cum a aceasta a fost indreptata prin Incheierea de indreptare eroare materiala din data de 18.05.2015, precum si, in conditiile admiterii primului capat de cerere, avand in vedere ca sentinta a fost pusa in executare, intoarcerea executarii silite si restabilirea situatiei anterioare executarii sentintei a carei anulare o solicita, executare care a facut obiectul dosarului de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca sentinta a carei anulare o solicita a fost pronuntata cu lipsa de procedura in aceea ce-l priveste, intrucat nu a avut cunostinta despre termenul de judecata la care s-a judecat cauza, respectiv 29.09.2014, fiind citat la o alta adresa decat cea la care se afla domiciliul sau, astfel cum rezulta din cartea de identitate depusa la dosar.

Astfel, sustine contestatorul, adresa la care a fost citat in dosarul nr._/299/2014, respectiv Bucuresti, . nr.27, ., nu mai este domiciliul sau de mai bine de 10 ani, domiciliul sau fiind in sector 1, București, Soseaua Nordulu nr.62B, . rezulta din cartea de identitate depusa la dosar.

De asemenea, contestatorul mai arata ca in data de 28.09.2015, BRD GSG S.A. a fost instiintata de catre S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii cu adresa nr.932/2015 despre infiintarea popririi asupra conturilor contestatorului in masura necesara realizarii creantei prevazute in sentinta civila nr._/29.09.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2014, respectiv pana la concurenta sumei de 8.116,47 lei reprezentand debit si cheltuieli de executare, in dosarul de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii iar la data de 05.10.2015 din contul sau personal a fost executata suma de mai sus.

In fine, contestatorul mai arata ca a luat cunostinta de existenta sentintei civile nr._/29.09.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2014, numai odata cu executarea silita realizata asupra sa, iar prin nelegala sa citare in acest dosar i s-a produs o reala vatamare, cu atat mai mult cu cat in prezent a si fost executat silit si nu cunoaste sa fi avut vreo relatie comerciala cu intimata din prezenta cauza.

In drept a invocat art.503 si art.723 NCPC.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 100 lei.

In dovedire contestatorul a depus inscrisuri si a solicitat proba cu inscrisuri.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat admiterea contestatiei in anulare si anularea sentintei civile nr._/29.09.2014, in masura in care se va dovedi ca domiciliul real al contestatorului a fost altul decat cel la care a fost citat pe durata procesului ce a facut obiectul dosarului nr._/299/2014, iar in temeiul art.508 alin.3 NCPC, instanta sa solutioneze cauza pe fond in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata si obligarii contestatorului la plata sumei de 6.462 lei reprezentand pret al bilelor de avion achizitionate de intimata agentie de turism si a sumei de 428,10 lei reprezentand cheltuieli de judecata in dosarul nr._/299/2014, respingerea cererii contestatorului privind intoarcerea executarii silite si restabilirea situatiei anterioare executarii sentintei, cu cheltuieli de judecata.

La solicitarea instantei a fost atasat dosarul de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii.

De asemenea, tot la solicitarea instantei a fost atasat dosarul nr._/299/2014, care a fost dezatasat ulterior pronuntarii acestei sentinte pentru a fi inaintat in calea de atac, intrucat contestatorul a formulat apel impotriva sentintei civile nr._/29.09.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2014.

La termenul de judecata din data de 16.11.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii contestatiei in anulare, in baza dispozițiilor art.504 alin.1 NCPC raportat la art.503 alin.1 NCPC, asupra careia a ramas in pronuntare.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prezenta contestatie in anulare a fost formulata pentru motivul prevazut de art.503 alin.1 NCPC.

Conform art.503 alin.1 NCPC:’’ (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.’’

Conform art.504 alin.1 NCPC:’’ (1) Contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.’’

Astfel, art.504 alin.1 NCPC stabilește regula după care hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivul prevazut de art.503 alin.1 NCPC (neregularitatea procedurii de citare în ziua judecății), numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului.

Această regulă circumscrie, de fapt, o condiție de admisibilitate a contestației în anulare, astfel că nerespectarea ei face aplicabilă sancțiunea inadmisibilității contestației în anulare.

În aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus-enunțate, urmează a se reține că partea interesată nu are drept de opțiune între apel sau recurs, pe de o parte, și contestație în anulare, pe de altă parte, pentru invocarea motivului prevăzut la art.503 alin.1 NCPC, consecința fiind aceea că ori de câte ori partea are la dispoziție căile de atac ale apelului sau recursului și nu le folosește, contestația în anulare este inadmisibilă.

Se mai retine si ca, dispozitiile art.504 alin.(1) NCPC reprezinta o consecinta fireasca a aplicarii principiului ordonarii exercitarii cailor de atac, instituit de art.459 alin.(1) NCPC, porivit caruia exercitarea cailor extraordinare de atac (si, implicit si a contestatiei in anulare) este imposibila, cata vreme este deschisa calea de atac a apelului.

Or, tocmai aceasta este situația în speță, unde contestatorul nu a invocat pe calea apelului împotriva sentintei civile nr._/29.09.2014, nelegala sa citare în fond, invocând acest motiv direct în calea de retractare a contestației în anulare, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art.504 alin.1 NCPC.

Astfel, instanta retine ca, in raport de dispozitiile legale precitate, in speta, contestatorul avea posibilitatea invocarii imprejurarii ca, in opinia sa, dosarul nr._/299/2014 s-a solutionat cu lipsa de procedura in ceea ce-l priveste prin formularea cai de atac a apelului impotriva sentintei civile nr._/29.09.2014, cerere de apel prin care sa solicite totodata si repunerea in termenul de formulare a caii de atac, pe considerentul că se pretinde de către contestator că nici procedura de comunicare a hotărârii (la fel ca și citarea sa, pe parcursul întregului proces care a format obiectul dosarului nr._/299/2014) nu a fost legal îndeplinită si ca, deci, in opinia sa, pentru acesta nu a început să curgă termenul de apel, hotararea nefiindu-i niciodata legal comunicata la adresa sa de domiciliu reala, aspecte asupra carora ar fi urmat sa decida, desigur, instanta de control judiciar.

Prin urmare, neregularitatea procedurii de citare în fond putea și trebuia să fie invocată pe calea apelului de către contestator, calea contestației în anulare nefiind deschisă pentru valorificarea acestui motiv, cât timp el putea fi invocat pe calea apelului, după cum rezultă neechivoc din dispozițiile art.504 alin.1 NCPC.

In speta, nimic nu l-a impiedicat pe contestator sa formuleze apel, atunci cand a aflat de existenta sentintei civile nr._/29.09.2014.

In ceea ce priveste sustinerea contestatorului de la termenul de judecata din data de 16.11.2015, conform careia nu mai putea exercita calea de atac a apelului impotriva sentintei civile nr._/29.09.2014 intrucat a achiesat prin plata la sentinta si astfel au devenit incidente in cauza dispozitiile art.467 alin.2 NCPC (’’(2) Partea care a executat parțial hotărârea de primă instanță, deși aceasta nu era susceptibilă de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispozițiile executate.’’) aceasta nu poate fi primita, pentru urmatoarele considerente:

In primul rand, instanta observa ca, asa cum rezulta atat din continutul dosarului de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii (f.53-54) cat si din extrasul de cont depus de contestator la dosar la termenul de judecata din data de 16.11.2015 si aflat si la fila 14 dosar, in speta nu a fost vorba despre o plata voluntara a contestatorului ci despre o executare silita, in sensul ca suma a fost recuperata in cadrul executarii silite a contestatorului ce a facut obiectul dosarului de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii, ca urmare a popririi infiintate asupra conturilor contestatorului detinute la tertul poprit BRD GSG S.A., acesta din urma fiind cel care a virat in conturile executorului judecatoresc suma poprita.

Prin urmare, se retine ca textul invocat de catre contestator se refera la o plata voluntara iar in speta nu se poate vorbi despre asa ceva, suma fiind recuperata in urma executarii silite.

In al doilea rand, se retine ca exista, practic, si o contradictie intre sustinerile contestatorului, in sensul ca, pe de o parte, acesta afirma ca a achiesat tacit la sentinta civila nr._/29.09.2014, iar pe de alta parte, in contestatia in anulare formulata, acesta afirma ca sentinta ar fi si netemeinica intrucat nu cunoaste sa fi avut vreo relatie comerciala cu intimata din prezenta cauza.

Mai mult, tot cu privire la aceasta contradictie, instanta mai observa si ca, daca . fi achiesat la sentinta civila nr._/29.09.2014, atunci acesta nu ar fi avut niciun motiv sa mai formuleze prezenta contestatie in anulare prin care sa tina la anularea sentintei respective, chiar si pentru motive legate de procedura de citare.

Cât privește criticile prin care se argumentează lipsa de procedură în fond și consecințele acestei neregularități, acestea nu pot fi analizate, întrucât vizează fondul contestației în anulare, or cercetarea fondului nu este posibilă față de soluția inadmisibilității contestației în anulare, pronunțată în cauză.

Sunt considerente pentru care instanta va admite exceptia inadmisibilitatii contestatiei in anulare, invocata de catre instanta din oficiu si va respinge contestatia in anulare ca inadmisibila, in intregul sau, inclusiv cu privire la capatul de cerere avand ca obiect intoarcerea executarii silite si restabilirea situatiei anterioare executarii sentintei, executare care a facut obiectul dosarului de executare nr.932/2015 al S.C.P.E.J. D., Cosoreanu si Asociatii, intrucat aceasta solutie se impune fata de solutia pronuntata cu privire la anularea sentintei civile nr._/29.09.2014 si de dispozitiile art.723 alin.1 si art. 724 alin.1 si 2 NCPC (‘’ (1) În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.’’ (1) În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară. (2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.’’).

In final, instanta va respinge ca neintemeiata cererea intimatei privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata, intrucat la dosar nu a fost depusa nicio dovada a unor asemenea cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite exceptia inadmisibilitatii contestatiei in anulare, invocata de catre instanta din oficiu.

Respinge contestatia in anulare formulata de contestatorul G. A. C., cu domiciliul in sector 1, București, Soseaua Nordului nr.62B, ., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat A. O., cu sediul in sector 1, București, ., . în contradictoriu cu intimata S.C. A. T. & EVENTS S.R.L., cu sediul in sector 1, București, ..14, avand număr de ordine la Registrul Comerțului J_, cod unic de înregistrare_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la S.C.A. V., M., Cenuse si Asociatii, cu sediul in sector 2, București, ., .> ca inadmisibila.

Respinge ca neintemeiata cererea intimatei privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, conform art.508 alin.4 NCPC, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. A. N. L. C. B.

Pentru grefier aflat in CM semneaza grefierul sef

RED/DACT/E.A.N./10.12.2015/06 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI