Întoarcere executare. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 17217/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

GREFIER A. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator D. V. și pe intimat O. P. S.A., intimat B.E.J. M. I., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 29.09.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.11.2014 sub nr._, contestatorul D. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. O. P. S.A. anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 3109/2013 constituit la B.E.J. M. I., suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite.

În motivare, s-a arătat că executarea silită este nelegală, în condițiile în care a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită, iar executorul judecătoresc nu era competent pentru a desfășura executarea silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

B.E.J. M. I. a depus la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor aflate în dosarul de executare nr. 3109/2013.

Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art. 711 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în speță, contestația la executare vizând anularea actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 3109/2013 al B.E.J. M. I., ce are ca obiect punerea în executare a sentinței civile nr. 9160/04.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând motivele invocate de contestator, instanța reține că susținerile acesteia legate de faptul că în speță ar fi intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită nu pot fi primite.

Astfel, sentința civilă ce constituie titlu executoriu a rămas irevocabilă la data de 03.02.2011 (fila 120), iar cererea de executare silită a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc de către intimată la data de 12.09.2013 (fila 116), așadar cu respectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 705 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel că în speță nu a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită.

Este neîntemeiată și susținerea contestatorului potrivit căreia executorul judecătoresc nu era competent pentru desfășurarea executării silite, în condițiile în care executarea silită a început la data de 12.09.2013, astfel cum s-a arătat mai sus, la acel moment nefiind aplicabile prevederile legale invocate de contestator.

Astfel, la acel moment cererea de executare se putea depune la orice executor judecătoresc sesizat de creditor și doar ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 și a modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014, cu mult după sesizarea executorului judecătoresc în speță, s-au introdus noi reguli privind executorul judecătoresc ce trebuie sesizat și nulitatea necondiționată a actelor de executare.

În acest sens, instanța reține că nu pot fi aplicate retroactiv prevederile Legii nr. 138/2014, unor situații juridice ce au luat naștere cu mult timp înainte de apariția legii și în consecință nu se poate considera că executorul judecătoresc nu era competent să desfășoare executarea silită, aplicându-se legea în vigoare de la momentul sesizării executorului judecătoresc.

Pentru aceste considerente, instanța constată că executarea silită desfășurată în cadrul dosarului de executare nr. 3109/2013 al B.E.J. M. I. a respectat dispozițiile legale ale art. 622 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, neputându-se vorbi de vreun caz de nulitate a executării silite și va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestator.

În temeiul art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere finalitatea acestui text de lege, precum și soluționarea contestației la executare, instanța urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulata de contestator D. V. cu domiciliul in com. TURBUREA, ., J. GORJ in contradictoriu cu intimat O. P. S.A. cu sediul in sector 1, București, ., nr. 22 A, intimat B.E.J. M. I. cu sediul in sector 1, București, CALEA DOROBANTILOR, nr. 250, ..

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2015.

P. GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI