Întoarcere executare. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 64/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 64/2015

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU

Grefier E.-I. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant O. P. S.A. și pe pârât A. C., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Reclamanta prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 167 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind utila, pertinenta și concludenta cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariul avocat pe cale separată.

Declarând dezbaterile încheiate, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2014 sub nr._, contestatoarea S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe intimatul A. C., solicitând să se dispună obligarea intimatului la restituirea sumei de 10.697 lei, actualizată cu rata inflației de la data de 12.07.2011 și până la data restituirii sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că prin Sentința civilă nr. 457/16.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de intimat și societatea a fost obligată să îi plătească drepturi salariale. A susținut că intimatul s-a adresat B.E.J. B. E. și, în dosarul de executare nr. 3207/2011, a fost executată silit suma de 12.516 lei. A învederat că, prin Decizia nr. 1365/12.10.2011 a Curții de Apel Bacău, a fost admis recursul formulat de P. și a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul respingerii capătului de cerere privind plata c/val cotei de 4.000 mc gaze naturale. A considerat că suma încasată de intimat cu titlu de c/val cotei de 4.000 mc gaze naturale, la care se adaugă cheltuielile de executare corespunzătoare, trebuie restituită, fiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune întoarcerea executării pe cale principală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4041 art. 4042 alin. 3 Cod procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 457/16.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr._, s-a dispus obligarea contestatoarei la plata către mai mulți salariați, printre care și intimatul A. C., a suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007 și c/val cotei de 4.000 mc gaze naturale anual pentru anii 2006-2007, actualizate la data plății efective.

Prin Decizia civilă nr. 1365/12.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr._ a fost admis recursul formulat de S.C. P. S.A. împotriva Sentinței nr. 457/16.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău și a fost modificată în parte sentința recurată în sensul că a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata c/val cotei de 4.000 mc gaze naturale anual.

Din adresa comunicată de executorul judecătoresc B. E.(f. 39) reiese că sumele reprezentând suplimentări salariale nete au fost calculate direct de către O. P., iar în dosarul de executare nr. 3207/2011 s-au recuperat pentru intimatul A. C. 1.414 lei reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă și 8.316 lei reprezentând c/val cotă gaze, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Potrivit art. 4041 Cod procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Pentru a se dispune întoarcerea executării silite pe cale principală este necesar să fie îndeplinite trei condiții: 1. să se desființeze titlul executoriu sau executarea silită; 2. instanța care a soluționat recursul sau instanța care a soluționat contestația la executare să nu fi dispus întoarcerea executării silite; 3. în timpul executării să se fi modificat situația juridică existentă între părți, prin trecerea unor sume de bani sau a altor bunuri din patrimoniul debitorului în cel al creditorului.

În speță, în conformitate cu prevederile art. 4042 alin. 3 raportat la art. 4041 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, observând că s-a desființat în parte titlul executoriu fără ca instanța de recurs să dispună și restabilirea situației anterioare pentru diferența executată în plus, precum și că în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 457/16.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr._, intimatul a realizat, cu titlu de suplimentări salariale reprezentând c/val cotei de 4.000 mc gaze naturale, suma de 8.316 lei, instanța va dispune întoarcerea executării silite prin restituirea de către intimat către contestatoare a acestei sume, executată silit cu titlu de debit în Dosarul nr. 3207/2011 constituit la Biroul Executorului Judecătoresc B. E..

Instanța reține că în Dosarul execuțional nr. 3207/2011 s-au recuperat și cheltuieli de executare silită. Conform procesului-verbal din 14.07.2011 încheiat de executorul judecătoresc(f. 9), corespunzător debitului în suma de 8.316 lei constând în cota de gaze naturale s-au stabilit următoarele cheltuieli de executare: 1.031,18 lei onorariu de avocat, 1.178,50 lei onorariu de executor judecătoresc și 100 lei alte cheltuieli de executare, rezultând că s-a executat în plus din contul contestatoarei, cu titlu de cheltuieli de executare, suma de 2.309,68 lei, care trebuie restituită către contestatoare.

Sumele pe care trebuie să le restituie intimatul urmează a fi actualizate cu rata inflației, începând cu data de 12.10.2011 și până la data plății efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării silite, asigurând contestatoarei primirea unor sume de bani care au aceeași valoare cu cea de la momentul la care s-a făcut poprirea.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, instanța va admite, în parte, acțiunea și va dispune întoarcerea executării silite în sensul obligării intimatului la restituirea către contestatoare a sumei de 10.625,68 lei(8.316 lei c/val cotei de gaze naturale + 2.309,68 cheltuieli de executare corespunzătoare), executată silit în dosarul de executare nr. 3207/2011 constituit la B. B. E., această sumă urmând a fi actualizată cu rata inflației, începând cu data de 12.10.2011 și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, în sumă de 300 lei. Totodată, va lua act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea privind pe reclamant O. P. S.A. cu sediul ales în sector 1, București, ., nr. 59, . pârât A. C. cu domiciliul în Z., ..

Dispune întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 10.625,68 lei, executată silit în dosarul de executare nr. 3207/2011 constituit la B. B. E., această sumă urmând a fi actualizată cu rata inflației, începând cu data de 12.10.2011 și până la data plății efective.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, în sumă de 300 lei.

Ia act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

pentru grefier aflat în CO

semnează grefierul-șef

Red. V.A.L,Thred V.A.L/ Ș.E.I

4ex/10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI