Rezoluţiune contract. Sentința nr. 93/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 93/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 93/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 93/2015

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER - D. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. V. M. S.R.L. și pe pârâta S.C. A. C. RESIDENTIAL S.R.L., având ca obiect rezoluțiune contract/repunere în situația anterioară/daune interese/dobândă legală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fara discuții, s-a prezentat reclamanta, prin mandatar F. C. M., identificata cu CNP_, care depune delegatie la dosar, lipsind parata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Reclamanta, prin mandatar, depune cerere de amânare pentru a lua cunoștința de intampinarea formulata de parata, având in vedere ca reclamanta a fost citata la sediul social, si nu la sediul ales indicat.

Instanța, având in vedere ca prezenta cauza a fost strigata la amânări fara discuții, dispune lasarea cauzei la ordine, in vederea discutării competentei materiale de solutionare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică, in ordinea listei, s-a prezentat reclamanta, prin mandatar F. C. M., lipsind parata.

Instanța invoca, din oficiu, excepția necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 si acorda cuvântul pe excepție.

Reclamanta, prin mandatar, solicita respingerea exceptiei, apreciind ca Judecatoria Sectorului 1 este competenta pentru solutionarea cauzei.

Solicita comunicarea actelor de procedura sa se faca la sediul ales, la C.. Av. „M. S.”.

Instanța retine cauza in pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta S.C. V. M. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. RESIDENTIAL S.R.L., să dispună rezoluțiunea antecontractului – promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2244/17.12.2010 de BNP „A. L. C.”, repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea de către pârâtă a sumei de 24.924 Euro (echivalentul a 108.102,86 lei), achitată de către reclamantă cu titlu de avans, obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 10.000 Euro (43.241 lei), precum și a dobânzii legale, calculată de la data neîndeplinirii obligațiilor asumate și până la data restituirii avansului.

Potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j C. proc. civ., instanța constată că judecătoria este competentă, din punct de vedere material, să soluționeze orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, rezultând că, pentru aceleași cereri, cu o valoare mai mare de 200.000 lei, competent din punct de vedere material este Tribunalul, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Cum capătul principal din cererea introductivă, după care se stabilește competența materială, conform art. 98 alin. 1 C. proc. civ., având ca obiect rezoluțiune antecontract, este evaluabil în bani, pe de o parte, iar, pe de altă parte, valoarea antecontractului a cărui rezoluțiune se solicită (cap. V – art. 6, f. 19) este mai mare de 200.000 lei, respectiv 650.000 Euro (aproximativ 2.860.000 lei), competența materială de soluționare a acesteia, precum și a cererii reconvenționale (conform art. 123 alin. 1 C. proc. civ.) aparține Tribunalului.

Ca urmare, instanța, în baza art. 132 alin. 1 C. proc. civ., va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și va declina competența materială de soluționare a ambelor cereri în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. V. M. S.R.L., identificată prin CUI_, cu sediul ales la C.. Av. „M. S.”, in sector 5, București, .. 2, . pârâta S.C. A. C. RESIDENTIAL S.R.L., identificată prin CUI_, cu sediul in sector 1, București, ., parter, . Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. PP

Tehnored. PP/DV

2 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 93/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI