Întoarcere executare. Sentința nr. 7997/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7997/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 7997/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7997/2015
Ședința publică de la 30.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S.C. G. A. S.A. și pe intimat P. S. 5 BUCURESTI - A.N.A.F., având ca obiect contestație la executare dosar executare nr._/61/_ /_
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a amânat pronunțarea la data de 30.04.2015.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta in data de 17.03.2015, sub nr._, contestatoarea . a solicitat in contradictoriu cu intimata Agentia N. de Administrare Fiscala- Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili anularea titlului executoriu nr. 147 din 3.10.2014 si a somatiei nr. 1187/ 3.10.2014, intoarcerea executarii silite si obligarea intimatie la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca executarea silita este lovita de nulitate, intrucat contestatoarea a achitat debitul urmarit prin ordinele de plata din 16.09.2014 si 24.09.2014.
In drept, au fost invocate disp. art 172,173 si urm. CPF.
Intimata prin intampinare a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
Pentru contestatoare a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului de fata instanta retine urmatoarele:
Din certificatul fiscal nr._/8.08.2014 eliberat de DGAMC rezulta ca societatea contestatoare nu figureaza in evidentele fiscale cu obligatii de plata exigibile la data de 31.07.2014
Prin declaratia 112 aferenta lunii august 2014 inregistrata sub nr._/25.09.2014 contestatoarea a declarat ca datoreaza bugetului de stat suma de 4.426.921 lei din care contributii pentru asigurari sociale de sanatate si fonduri speciale in valoare de 3.182.400 lei si impozite pe venituri in valoare de 1.244.521 lei
In baza declaratiei nr._-2 din 23.09.2014 privind contributiile fiscale scadente la data de 25.09.2014, intimata a emis titlul executoriu nr. 147 din 3.10.2014 pentru debitul in cuantum de 40.449 lei, reprezentand contributii pentru asigurari sociale si fonduri speciale in valoare de 14.136 lei si impozite pe venituri in valoare de 26.313 lei ,deschizandu-se dosarul de executare nr._/61/_ /_ si subsecvent somatia nr. 1187/ 3.10.2014.
Actele supuse analizei instantei indeplinesc conditiile de forma impuse prin dispozitiile art 141 alin4, 43 alin 2, 144, 145 din OG 92/2003 si au fost emise de catre organul de executare competent conf art 136 alin. 5 din OG 92/2003.
Potrivit inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, anterior deschiderii dosarului de executare, inainte de implinirea termenului de scadenta a obligatiilor fiscale pentru luna august din anul 2014, contestatoarea a achitat suma de 4.427.360 lei, respectiv 1.235.855 lei in contul bugetar_ si 3.191.985 lei in contul bugetar 5502. Astfel, prin ordinele de plata nr. 1242, 1235, 1239, 1227, 1231, 1219, 1223, 1211, 1215, 1203, 1207, 1192, 1196, 1184, 1188, 1176, 1180, 1170, 1172, 1163, 1167, 1228, 1232, 1220, 1224, 1212, 1216, 1204, 1208, 1197, 1200, 1189, 1193, 1181, 1185, 1173, 1177, 1164, 1168, 1186, 1190, 1178, 1182, 1165, 1174, 1157, 1161, 1236, 1240, 1166, 1169, 1158, 1162, 1233, 1237, 1225, 1229, 1217, 1221, 1209, 1213, 1201, 1205, 1194, 1198, 1171, 1175, 1218, 1222, 1210, 1214, 1202, 1206, 1195, 1199, 1187, 1191, 1179, 1183, 1226, 1230, 1234, 1238, 1241 din 24.09.2014 contestatoarea a achitat suma de 1.335.092 cu titlu de impozit pe salarii aferent lunii august 2014, prin ordinul de plata nr. 1159 s-a achitat suma de 3.882 lei cu titlu de “impozit pe venit tichete de masa conv. civile drepturi de autor august 2014”, prin ordinul de plata nr. 416 suma de 724 lei cu titlu de impozit pe venituri, prin ordinele de plata nr. 417, 262, 1156, 1243, 181 contributii pentru asigurari sociale de sanatate si fonduri speciale in valoare de 3.087.662 lei.
F. de inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta constata ca la data emiterii titlului executoriu si a somatiei de executare fusese stinsa integral obligatia de a achitare a obligatiilor fiscale, astfel cum au fost acestea declarate la data de 25.09.2014, in suma de 4.426.921 lei, in conformitate cu art. 114 C.p.f. sumele achitate urmand a fi distribuite proportional intre cele doua bugete si in cadrul fiecarui buget in ordinea de prioritate prevazuta de lege. Astfel, potrivit art. 114 din OG nr. 92/2003 «(1) Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
(21) Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile datorate bugetului de stat și a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligații de plată.
(22) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporțional cu obligațiile datorate.
(23) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligații fiscale principale;
c) pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor prevăzute la lit. a) și b).
(24) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(25) Plata obligațiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (21), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat.
(3) În cazul stingerii prin plată a obligațiilor fiscale, momentul plății este:
a) în cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b) în cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal;
c) în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituția bancară inițiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepția situației prevăzute la art. 121, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
c1) în cazul plăților efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacția, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura și categoriile de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
d) pentru obligațiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii. ”.
Prin urmare, instanta va admite contestatia la executare formulata de contestatoarea . in contradictoriu cu Agentia N. de Administrare Fiscala- Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili dispunand anularea titlului executoriu nr. 147 din 3.10.2014 si a somatiei nr. 1187/ 3.10.2014, intoarcerea executarii silite si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2118,47 lei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare in judecata privind pe contestator S.C. G. A. S.A. cu sediul in sector 1, București, .. 45 si pe intimat P. S. 5 BUCURESTI - A.N.A.F. cu sediul in sector 5, București, ..
Anuleaza titlul executoriu nr. 147 din 3.10.2014 si somati nr. 1187/ 3.10.2014.
Obliga intimata la restiturea sumei de 40.449 lei.
Obliga intimata la plata sumei de 2118,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.Datele au fost adăugate cu succes.
Partea superioară a machetei
Partea superioară a machetei
Pronuntata in sedinta publica azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
← Întoarcere executare. Sentința nr. 7883/2015. Judecătoria... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 7884/2015. Judecătoria... → |
---|