Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17732/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința din Camera de Consiliu din data de 05.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C.R. S.R.L.și pe debitorarea S.C.R. E. CONSTRUCT S.R.L., având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal facut in sedinta din Camera de Consiliu nu au raspuns partile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimarii cererii de chemare in judecata si reține cauza în pronunțare pe aceasta exceptie.
Dupa deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la cauza civilă privind pe creditoarea S.C.R. S.R.L.și pe debitorarea S.C.R. E. CONSTRUCT S.R.L., având ca obiect investire cu formulă executorie, înregistrată la această instanță sub nr._:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.01.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1 NCPC, pentru neindeplinirea obligatiilor de catre creditoare și de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina creditoarei.
În conformitate cu dispozițiile art.416 alin.(1) NCPC „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni”, iar potrivit art.420 NCPC, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite exceptia perimarii cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu si a constata perimarea cauzei de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite exceptia perimarii cererii de chemare in judecata, invocata de instanta din oficiu.
În baza art.416 si art.420 din noul cod de procedura civila, constată perimată cererea de investire cu formulă executorie privind pe creditoarea S.C.R. S.R.L., cu sediul procesual ales la B. si ASOCIATII S.R.L., cu sediul in Timisoara, ., judetul Timis, identificata cu J_, CUI RO_ si pe debitoareaS.C.R. E. CONSTRUCT S.R.L.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Data in Camera de Consiliu si pronunțată în ședință publică, astazi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./19.10.2015/03 EX
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|