Obligaţie de a face. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 14835/2015

Document finalizat

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 01.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol soluționarea cauzei Civile privind pe reclamant B. M. și pe pârât R. C., pârât L. G., având ca obiect obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

În conformitate cu prevederile art. 219 Cod pr. civ. instanța procedează la legitimarea reclamantei, B. M., datele de identificare ale acesteia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Reclamanta, având cuvântul precizează că renunță la judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține ca în cauză reclamantul a formulat la data de 01.09.2015 cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind consemnată la fila 34.

Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori anterior acestui moment, instanța va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată în cauza privind pe reclamant B. M. cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 23 și pe pârât R. C. cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 23, pârât L. G. cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 23 .

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. N. H. A.

Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./5 ex, ./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI