Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 23616/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN: 08.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. C. N.
GREFIER: H. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . pe pârât S. M., având ca obiect pretenții ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, s-au depus precizări de reclamantă în timpul ședinței de judecată, după care,
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 08.10.2015 sub nr._, reclamanta ASOCISȚIA DE P. . obligarea pârâtului S. M. la plata sumei de 221 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei aprilie 2015 – august 2015, precum si la plata sumei de 22 lei reprezentand cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 10, situat în București,sector 1, .. 1, blocul nr. 1B, scara A, dar nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna aprilie 2015.in drept, a invocat art. 50 din legea nr. 230/2007.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) din OUG nr. 80/2013.
Deși pârâtului i s-au comunicat cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, acesta nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantei.
La data de 06.12.2015, reclamanta a depus o precizare, prin care a arătat că pârâtul a plătit suma de225 lei, cererea rămânând fara obiect (f. 30).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Avand in vedere că la data de 06.10.2015, după depunerea cererii de chemare in judecată, pârâtul a achitat debitul solicitat, de 225 lei, conform chitantei APBMIP nr._/06.10.2015, instanta va respinge cererea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . sediul în sector 1, București, .. 1 și pe pârât S. M. cu domiciliul în sector 1, București, .. 1, ., . fără obiect.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la judecătoria sector 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. C. N. H. A.
Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./4 ex, .>_
← Întoarcere executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
---|