Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 21083/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. P.
GREFIER: B. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. M. A. M. și M. M. S. și pe pârâta R. B. SA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta M. M. A. M. personal identificată cu CI ., nr._, CNP_, reclamantul M. M. S. prin avocat M. M. A. M. care depune împuternicire în ședință publică și pârâta prin consilier juridic care depune delegație în ședință publică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură pârâta a depus la data de 29.10.2015 întâmpinare.
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 1 București.
Reclamanții declară că instanța este competentă teritorial să soluționeze cauza întrucât sediul pârâtei se află în sectorul 1, iar din punct de vedere material arată că se aplincă legea protecției consumatorului, astfel că este competentă judecătoria.
Pârâta prin consilier juridic declară că instanța este competentă teritorial să soluționeze cauza, iar din punct de vedere material arată că lasă la aprecierea instanței competența întrucât reclamanții nu au putut aprecia cuantumul sumei acțiunii. De asemenea solicită ca reclamanții să-și precizeze acțiunea sub aspectul pretențiilor solicitate.
Reclamanții declară că au precizat acțiunea, însă nu au precizat acțiunea cu privire la dobânzile solicitate, acestea urmând a fi stabilite de instanță.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale raportat la clauzele neevaluabile în bani.
Pârâta prin consilier juridic arată că toate petitele sunt evaluabile în bani putându-se face o cuantificare a acestor petite.
Reclamanții arată că Judecătoria Sectorului 1 este competentă să soluționeze cauza întrucât toate pretențiile sunt evaluabile în bani și că urmează să facă o evaluare a pretențiilor.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 28.08.2015 sub nr de dosar_ reclamanții M. M. A. M. și Minzală M. S. în contradictoriu cu R. B. SA a solicitat instanței să constate, printre altele, caracterul abuziv al unor clauze stipulate în contractele de credit nr. RM_/24.04.2007, contractul de credit nr. RFI_/27.03.2007 și contractul de credit FRI_/24.06.2008, să se dispună completarea contractului cu clauze referitoare la cursul de schimb leu/CHF care se va aplica la plata ratelor, respectiv plata să se facă la cursul de schimb valabil din data de 24.06.2008, să se constate abuziv aplicarea cursului de schimb de la data plății, să se dispună restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de diferență de curs valutar precum și dobânda legală.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar f. 20-88.
La data de 29.10.2015, pârâta a depus întâmpinare f. 95 prin care a invocat excepția lipsei de obiect și de interes actual și legitim a solicitării de constatare a caracterului abuziv a clauzelor prevăzute la art. 4.3 teza a 2 din contractele de credit, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiate
În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților.
La termenul de judecată din data de 11.11.2015, instanța a invocat excepția necompetenței necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a rămas în pronunțare asupra excepției invocate..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamanții a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, capetele de cerere au ca obiect constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive, fiecare având însă specificul ei, evaluabil sau neevaluabil în bani.
In ceea ce privește clauzele prevăzute la art. art. 4.1 și art. 4.3 din contractul de credit RM_/24.04.2007, art. 3.3 din contractul RFI_/27.03.2007 precum și art. 3.1 alin 2 din contractul de credit RFI_/24.06.2008, al căror conținut amplu nu va mai fi redat în continuare, instanța reține că acestea prevăd, în esență, dreptul băncii de a modifica rata dobânzii revizuibile și modalitatea în care noua rată a dobânzii este adusă la cunoștința reclamanților.
Astfel, instanța reține că aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială, așa cum în mod eronat susțin reclamanții.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar prevăd ce tipuri de dobândă s-ar putea aplica în viitor creditului reclamanților și permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Conform art. 99 alin.2 C.proc.civ., când reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art. 95 C.proc.civ., tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct.1 lit.a-j C.proc.civ. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că prezenta cerere se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin.2 C.proc.civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Potrivit dispozițiilor art. 94 C.proc.civ., având în vedere că nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, instanța reține că revine tribunalului competența de a le soluționa, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art. 99 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materială.
Declină judecarea cauzei privind pe reclamanții M. M. A. M. și M. M. S., ambii cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . și pe pârâta R. B. SA, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, SKY TOWER, nr. 246C, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. P. I. B.
I.B. 07 Decembrie 2015/ R.P 10 Decembrie 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
