Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4331/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4331/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 4331/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 4331/2015

Ședința publică de la 05 Martie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER - D. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea . SA BRUXELLES, prin mandatar . România SRL și pe debitoarea . ca obiect ordonanță de plată – art. art. 1013 și urm. C. proc. civ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat debitoarea, prin avocat, care depune împuternicire avocatiala, lipsind creditoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței ca, la data de 24.02.2015, debitoarea a depus întâmpinare, prin serviciul registratura, după care,

Instanța acorda cuvântul pe excepția necompetentei teritoriale, invocata de debitoare, prin întâmpinare.

Debitoarea, prin apărător, solicita admiterea exceptiei, pentru motivele invocate prin întâmpinare.

Instanța retine cauza in pronunțare asupra exceptiei.

REFERAT:

Dupa incheierea dezbaterilor si retinerea cauzei in pronunțare asupra exceptiei, dar in timpul sedintei de judecata, se prezinta avocatul societatii creditoare, care ia cunostinta de cele dispuse de instanța.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, creditoarea . SA BRUXELLES, prin mandatar . România SRL, a solicitat instanței să ordone debitoarei . îi achite sumele de 6.514 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri și 1.818,30 lei, dobândă legală, precum și cheltuielile de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1013 și urm. C. proc. civ.

Debitoarea a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., sediul său aflându-se situat pe raza de competență a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de către debitoare, conform art. 131 C. proc. civ., instanța o va admite, pentru următoarele motive:

Conform art. 1015 C. proc. civ., cererea de pronunțare a ordonanței de plată se introduce la instanța competentă pentru judecarea fondului în primă instanță.

În speță, instanța constată că, din punctul de vedere al competenței materiale, cererea creditoarei este de competența judecătoriei, având în vedere că valoarea pretențiilor este sub plafonul de 200.000 lei, stabilit prin art. 94 pct. 1 lit. j C. proc. civ.

În ceea ce privește însă competența teritorială relativă de soluționare a cauzei, instanța constată că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 107 alin. 1 C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

În speță, debitoarea . are sediul în București, ., ., ., sector 3.

Instanța constată că nu pot fi reținute dispozițiile de competență teritorială alternativă prevăzute de art. 113 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a depus la dosar dovezi privind o eventuală înțelegere contractuală a părților cu privire la locul executării contractului, astfel încât, în cauză, sunt incidente dispozițiile de drept comun referitoare la competența teritorială conținute de art. 107 alin. 1 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția invocată de către debitoare odată cu întâmpinarea formulată și va declina competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de către debitoare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea . SA BRUXELLES, prin mandatar . România SRL, identificată prin CUI_, cu sediul in sector 1, București, .. 6 și pe debitoarea . prin CUI RO_, cu sediul in sector 3, București, .. 17, ., ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. PP

Tehnored. PP/DV

2 ex./10.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4331/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI