Succesiune. Sentința nr. 1498/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1498/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1498/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1498/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Grefier I. V. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. R. în contradictoriu cu pârâta M. M., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuții au răspuns reclamanta personal identificată cu CI . nr._ și asistată de avocat și pârâta prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reclamanta, prin avocat, solicită să se ia act de înțelegerea intervenită între părți.
Instanța acordă cuvântul pe acordul de mediere încheiat.
Reclamanta, prin avocat, solicită să se ia act de înțelegerea intervenită între părți.
Pârâta, prin avocat, solicită, de asemenea, să se ia act de înțelegerea intervenită între părți.
Instanța reține cauza în pronunțare pe acordul de mediere încheiat între părți.
INSTANȚA
Analizand cererea si înscrisurile depuse la dosar, instanța reține urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 26.12.2013 pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti sub nr._, reclamanta U. R. în contradictoriu cu parata M. maria, a solicitat instanței sa se constate ca aceasta este unica moștenitoare a lui A. I., ½ de pe urma numitei E. Bardescu si ½ de pe urma lui G. I., sa se constate ca este unica mostenitoare a lui G. I. în calitate de nepoata de sora.
In subsidiar, s-a solicitat de catre reclamanta să se constate ca este moștenitoarea lui A. I. în cota de ½ în calitate de nepoata de fiica, obligarea paratei să-i restituie întreaga masa succesorala ramasa de pe urma numitului G. I. sau, dupa ca, ½ din imobilul situat în Bucuresti, ., sector 1, care se regaseste în masa succesorala a acestuia și pe care îl dobandise prin moștenire de la I. A., pe care îl moșteneste si aceasta în cota de ½.
In motivarea în fapt, reclamanta a arătat în esență că este unica moștenitoare a defunctei Bardescu E. decedata la data de 17.12.1981 conform certificatului de deces nr. 2525/21.06.2011, cu ultimul domiciliu avut în New York, Statele Unite ale Americii, iar la data de 22.06.1959 a decedat numitul Bardescu T., soțul E. Bardescu, cu ultimul domiciliu în .. Ilfov.
Urmare a decesului acestuia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 595/03.07.1972 si conform acestui certificat singurul mostenitor legal ramas de pe urma defunctului este M. maria în calitate de nepoata de sora predecedata.
S-a mai învederat de catre reclamanta ca la data de 07.07.1995 a decedat Bardescu A. T., fiul lui Bardescu T., în urma caruia s-a eliberat certificatul de mostenitor nr. 112/27.09.1996 avand ca mostenitori legali pe Aninoseanu I., în calitate de soție supraviețuitoare.
De asemenea, reclamanta a arătat ca la data de 05.10.2006, a promovat actiune în instanță prin care a solicitat în contradictoriu cu |Aninoseanu I. si marinescu maria pronuntarea unei hotatari prin care instanta sa constate calitatea sa de unica moștenitoare testamentara a defunctului A. T. Bardescu.
Prin Sentința nr. 7869 din 11.06.2009 Judecatoria Sectorului 1 bUcuresti a admis în parte actiunea formulata, a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 595/1972, în sensul ca unic moștenitor al defunctului Bardescu T. este Bardescu A. T., în calitate de descendent, a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 112/1996, în sensul ca unic moștenitor ramas de pe urma defunctului Bardescu A. T. este reclamanta U. R. în calitate de legatar universal., aceasta hotarare ramanad definitiva si irevocabila prin renuntarea la apel.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 1130 Cod Civil, art. 194 c.p.c.
In sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie conforma cu originalul ( filele 10-54).
La data de 10.02.2014, reclamanta a depus la dosar acordul de mediere și procesul verbal de închidere a medierii din 31.01.2014.
La solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a araătat ca solicita: sa se constate ca este unica moștenitoare a lui G. I., în calitate de nepoata de sora, sa se constate ca este unica mostenitoare a lui A. I., ½ de pe urma lui E. Bardescu si ½ de pe urma lui G. I..
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma totala de_,94 lei.
La data de 24.10.2014, parata M. maria a depus la dosar întampinare, prin care a solicitat în temeiul art. 438 c.p.c., pronunțarea unei hotarari prin care sa se ia act de înțelegerea părților consfințită prin Acordul de mediere ce a fost încheiat la data de 10.02.2014.
Analizand cererea și înscrisurile de la dosar, instanța reține urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. Art. 59. - (2) Legea nr. 192/2006, ” Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor.”
Având în vedere obiectul litigiului dedus judecãții și faptul cã acordul de mediere vizeazã drepturi de care pãrtile pot sã dispunã, în temeiul dispozițiilor art. 59 din Legea nr.192/2006 raportat la art. 438, 441 NCPC., instanța va lua act de Acordul de mediere încheiat între părti la data de 10.02.2014 în baza contractului de mediere nr. 2.7 din 31.01.2014 si autentificat la BNP Polihovici D. prin Încheierea de autentificare nr. 137/10.02.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de acordul de mediere încheiat între părti la data de 10.02.2014 în baza contractului de mediere nr. 2.7 din 31.01.2014 si autentificat la BNP Polihovici D. prin Încheierea de autentificare nr. 137/10.02.2014, astfel:
PROCES VERBAL DE ÎNCHIDERE A MEDIERII
Încheiat la data 10.02.2014 în baza Contractului de Mediere nr. 2.7 din data 31.01.2014
În urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu numărul de mai sus al “I. S. - Birou de Mediator” cu sediul în București, ., nr. 86, sector 3 și punct de lucru în Splaiul Independenței nr. 3, ., etaj 1, . 4, C.I.F._, înscris în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de Mediere și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, înscris în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la pozitia 3209, în care Dl. I. S. a avut calitatea de MEDIATOR,
și
Doamna R. U., domiciliată în București, ., ., sector 1, și reședința în București, .. 9, ., ., identificată cu carte de identitate provizorie, ., nr._, emisă de BEIP 1/sector 1, la data 19.02.2013, CNP_
și
Doamna M. M., domiciliată în București, ., nr. 103, ., ., identificată prin CI ., nr._, emisă de SPCEP S5 biroul nr. 2, la data 03.08.2008, CNP_
au avut calitatea de PĂRȚI, s-a ajuns la următorul rezultat:
ÎNȚELEGERE TOTALĂ
În privința „SUCCESIUNE – PETIȚIE DE EREDITATE” și face subiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1, București
și au decis închieierea prezentului
ACORD DE MEDIERE
PĂRȚILE au agreat soluționarea situației după cum urmează:
- Doamna R. U.
i. În conformitate cu dispozițiile art. 408 Cod de Procedură Civilă, renunță la orice drept față de Doamna M. M., cu privire la bunurile succesorale ajunse în posesia Doamnei M. M. și/sau a autorilor ei, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C., drepturi ce derivă din:
- calitatea Doamnei M. M. de succesor al defunctei E. TARNOVIETCHI;
- din calitatea defunctei E. TARNOVIETCHI de succesor al defunctei S. BIRENBERG-C.;
- din calitatea defunctei S. BIRENBERG-C. de moștenitor aparent al defuncților G. I. și A. I..
ii. Renunțarea Doamnei R. U. privește și bunurile care în temeiul subrogației cu titlu universal, ca urmare a valorificării bunurilor succesorale, au ajuns în patrimoniul Doamnei M. M. și/sau al autorilor ei, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C..
iii. În mod expres, Doamna R. U. renunță la dreptul succesoral constând în imobilul situat în București, ., Sector 1 sau orice alt bun în care s-a transferat valoarea acestuia prin subrogație cu titlu universal, în urma valorificării acestuia, drept ce face obiectul ultimului capăt de cerere din dosarul nr._ dedus judecății Judecătoriei Sectorului 1 București.
iv. Doamna R. U. precizează că prezenta renunțare nu privește drepturile născute din calitatea defuncților G. I. și A. I. de acționari la diverse societăți comerciale din România, drepturi despre care întelege că beneficiul lor nu a fost exploatat sub nici o formă de Doamna M. M. și autorii ei, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C. și pe care întelege să le exercite în mod exclusiv în continuare.
v. Doamna R. U. declară că drepturile ce fac obiectul prezentei înțelegeri nu au constituit și nu constituie obiectul vreunei cesiuni sau oricărui alt tip de transfer și nu sunt grevate de nici o sarcină/promisiune.
- Doamna M. M.
i. În conformitate cu dispozițiile art. 1130 și art. 1131 din Noul Cod Civil, recunoaște fără nici un fel de rezervă calitatea Doamnei R. U., de unic succesor al defuncților G. I., decedat la 16.01.1987 și A. I., decedat la 13.03.1943.
ii. Totodată, Doamna M. M. renunță la orice drept succesoral de pe urma acestor defuncți care nu a ajuns în posesia sa și/sau a autorilor săi, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C. până la data prezentului acord de mediere, neavând nici o pretenție prezentă sau viitoare față de Doamna R. U., privind bunuri mobile sau imobile, care s-ar fi regăsit în masa succesorală a celor doi defuncți și care până la data prezentului acord de mediere nu au ajuns în posesia sa și/sau a autorilor săi, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C..
iii. De asemenea, Doamna M. M. declară că întelege că beneficiul celorlalte bunuri, respectiv a celor care s-ar fi regăsit în masa succesorală a celor doi defuncți și care până la data prezentului acord de mediere nu au ajuns în posesia sa și/sau a autorilor săi, E. TARNOVIETCHI și S. BIRENBERG-C., urmează a fi exploatat în totalitate de Doamna R. U..
iv. În mod expres, Doamna M. M. renunță și la drepturile născute din calitatea defuncților G. I. și A. I. de acționari la diverse societăți comerciale din România, drepturi despre care întelege că beneficiul lor urmează a fi exploatat în totalitate de Doamna R. U..
v. Doamna M. M. declară că drepturile ce fac obiectul prezentei înțelegeri nu au constituit și nu constituie obiectul vreunei cesiuni sau oricărui alt tip de transfer și nu sunt grevate de nici o sarcină/promisiune.
- PĂRȚILE nu au alte observații, sau pretenții.
Prezentul acord de mediere a fost încheiat azi 10.02.2014, în patru exemplare originale, câte unul pentru fiecare PARTE și unul pentru Instanță în vederea consfințirii înțelegerii PĂRȚILOR, document ce va fi depus de MEDIATOR la registratura Judecătoriei Sector 1, București.
CLIENT, R. U. | CLIENT, M. M. |
MEDIATOR, I. S. | |
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecatoria Sector 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 29.01.2015.
Președinte Grefier
R. GăniiIonuț V. I.
Red. R.G
Thred R.G/ IVI
4 ex/13.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1654/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|