Pretenţii. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17784/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINTA CIVILĂ NR._/05.10.2015
Ședința publică din data de 05 octombrie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. –judecător
GREFIER: C. B.
Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta F. A., în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A.,pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de către părți a concluziilor/notelor scrise raportat la excepția invocată din oficiu .
S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 233 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 28.09.2015, care face parte integrantă din hotărâre.
În conformitate cu disp. art. 394 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 395 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /11.03.2015, modificată prin actul procesual depus în ședința publică din 28.09.2015, reclamanta F. A., cu domiciliul ( dar și domiciliul procesual ales) în municipiul București, ., nr.1, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta PIRAUS B. ROMÂNIA S.A.,cu sediul în municipiul București, șoseaua N. T., nr. 29-31, sector 1, și cu sediul procesul ales la SCA Țuca, Z. și Asociații din municipiul București, șoseaua N. T., nr.4-8, Clădirea America House, ., ., a solicitat:
• constatarea nulității absolută a clauzelor prin care banca și-a acordat dreptul discreționar de a percepe o marjă variabilă în funcție de criterii neverificate/netransparente, cât și cele privind perceperea unui comision de acordare ce nu reflectă costurile serviciului și eliminarea lor din contract de credit_32906/04.07.2008
• constatarea abuzivă și nulă a clauzelor introduse prin actele adiționale în temeiul cărora a fost determinată să accepte marja de 6,9%, cât și cele prin care a fost perceput fiecare comision de restructurare credit;
• constatarea clauzei abuzive cuprinsă la art. 6.3 din Contractul de credit privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferenței de curs valutar;
• să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF- RON și efectuarea plăților la valoarea acestuia de la data contractării;
• calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pentru întreaga perioadă de valabilitate a acestuia, restituirea tuturor sumelor plătite suplimentar de reclamantă;
• constatarea caracterului abuziv și nul absolut al clauzei referitoare la marja variabilă a băncii cuprinsă la art. 5.1. din Contractul de credit prin care pârâta a procedat unilateral la mărirea marjei cu 2 puncte procentuale, de la 4,9% la 6,9 % și eliminarea ei din contract;
• obligarea pârâtei la refacerea și punerea la dispoziție a unui nou grafic de rambursare în funcție de cele agreate de instanță și să se dispună restituirea tuturor sumelor achitate nedatorat în temeiul clauzelor lovite de nulitate absolută, restituirea sumelor reținute cu titlu de penalități de întârziere;
• obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente și actualizarea cu indicele de inflație a prețurilor asupra tuturor sumelor reținute nedatorat de la data perceperii fiecărei sume și până la data restituirii lor efective ;
• constatarea ca fiind abuzivă și nulă absolută a clauzei introdusă unilateral privind comisionul de administrare cont curent începând cu luna ianuarie 2010 pentru fiecare cont CHF și Ron și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza acestui comision;
• acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 de Euro pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a introducerii unor clauze contractuale abuzive și ca urmare a perceperii unor sume nedatorate.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În drept, reclamantul își întemeiază cererea pe disp. Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, art. 970 C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE. S - a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea formulată de reclamant nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru .
Pârâta P. B. ROMÂNIA S.A.,legal citată și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, a formulat și depus întâmpinare prin care, în ceea ce privește fondul cererii, a solicitat respingerea cererii ca ca lipsită de obiect ( raportat la capătul de cerere privind calcularea dobânzii ) și respingerea celorlalte ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 28.09.2015, procedând la verificarea, din oficiu, a competenței sale, instanța de judecată a pus în discuția părților prezente excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 București, și, pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, excepție pusă deja în discuția părților prin citațiile emise pentru acest termen de judecată, amânând pronunțarea pentru ca părțile, îndeosebi reclamantul, să depună la dosar concluzii/note scrise asupra excepției invocate.
Analizând excepția invocată din oficiu prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, dar și accesorii de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Or, raportat la conținutul capătului nr. 1 cerere completat/modificat, precum și în condițiile în care nemulțumirea reclamantei este exprimată în sensul că ,,banca și-a acordat dreptul discreționar de a percepe o marjă variabilă în funcție de criterii neverificate/netransparente,, -fila nr. 5 vol. II dosar , instanța de judecată constată că, în speță, acest capăt de cerere privind constatarea caracterului abuziv al aspectelor mai menționate ( existente și în clauza contractuală de la pct 5.1 din Contract)are, în mod evident, un caracter neevaluabil în bani .
Instanța constată că, în esență, acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat, completat/modificat și motivat –fila nr. 5 vol. II șifilele 3 și 5 vol.I dosar, nu este evaluabil în sine, având în vedere că acesta nu cuprinde o valoare pecuniară în sine, ci doar permite pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluată în bani, cel puțin anterior aplicării ei, dar și la momentul încheierii contractului, moment în funcție/ la care urmează să se raporteze instanța când analizează/cercetează caracterul abuziv invocat și, totodată, nulitatea solicitată a fi constatată.
Conform art. 99 alin. 2 C.p.c., când reclamanta a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o
competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, capătul nr. 1 cerere completat/modificat și exprimat, potrivit susținerilor /nemulțumirilor efective ale reclamantei, în sensul că ,, banca și-a acordat dreptul discreționar de a percepe o marjă variabilă în funcție de criterii neverificate/netransparente,, , este neevaluabil în bani, iar celelalte capete de cerere ale acțiunii sunt întemeiate pe același titlu.
Mai mult decât atât, raportând un alt capăt principal al cererii de chemare în judecată ( respectiv constatarea caracterului abuziv al cauzei de la art. 6.3 din Contractul de credit privind efectuarea plăților în moneda creditului și, implicit, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF- RON și efectuarea plăților la valoarea acestuia de la data contractării ) la valoarea contractului de credit nr._32906/04.07.2008, respectiv la echivalentul în lei a sumei de 134.000 CHF ( 300.722,8 lei la curs CHF din data încheierii contractului -04.07.2008 ), rezultă că judecătoria nu este competentă material să soluționeze cauză prin și raportare la prevederile art.94 pct.1 lit.j C..
Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Pentru considerentele mai sus amintite, în temeiul disp. art. 129 -132 NCPC, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta în favoarea Tribunalului București –Secția Civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 București invocată de către instanța de judecată, din oficiu .
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată și completată de către reclamanta F. A., cu domiciliul ( dar și domiciliul procesual ales) în municipiul București, ., nr.1, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta PIRAUS B. ROMÂNIA S.A.,cu sediul în municipiul București, șoseaua N. T., nr. 29-31, sector 1, și cu sediul procesul ales la SCA Țuca, Z. și Asociații din municipiul București, șoseaua N. T., nr.4-8, Clădirea America House, ., ., în favoarea Tribunalului București –Secția Civilă .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2015 .
P.,GREFIER,
B. M. C. B.
Red.13.10.2015/2 ex./BM/CB
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria... → |
---|