Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 11362/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - D. V.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe reclamanta B. T. S.R.L. și pe pârâta F. S.R.L., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea la data de 04.06.2015 si apoi pentru astazi, data de 11.06.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta B. T. SRL a solicitat obligarea pârâtei FIRM DECOR SRL la plata sumelor de 7.901 lei, debit și 6.590 lei, penalități, precum și a penalităților în continuare, până la achitarea efectivă, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între părți, a fost încheiat contractul de colaborare nr. 31/30.12.2013, reclamanta având calitatea de furnizor și pârâta pe aceea de client, iar obiectul contractului fiind prestarea serviciilor de transport aerian intern și extern, a celor de cazare în țară ți în străinătate, a încheierii polițelor de asigurare medicală de călătorie, precum și a celor de consultanță turistică.
Obligația asumată de către reclamantă era aceea de a-i asigura pârâtei, în calitate de client, în limita locurilor disponibile, serviciile comandate de către aceasta în termen de 48 ore de la primirea comenzii ferme a acesteia sau să îi dea alternative în caz de neconfirmare.
Obligația asumată de pârâtă era aceea de a achita contravaloarea serviciilor contractate, conform facturii fiscale emise de furnizor până la data scadentă, adică în 5 zile calendaristice de la emitere.
De asemenea, prin art. 6.2. din contract, părțile au stabilit că, pentru fiecare zi de întârziere a obligațiilor de plată, pârâta să suporte penalități de 0,5% pe zi de întârziere, cuantumul acestora putând să depășească suma datorată.
Începând cu luna mai 2014, pârâta a continuat să îi dea comenzi reclamantei, însă nu a mai efectuat plata.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civ.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Între reclamantă, în calitate de furnizor și pârâtă, în calitate de client, s-a încheiat contractul de colaborare nr. 31/30.12.2013 (f. 7-11), având ca obiect prestarea de către reclamantă a serviciilor de transport aerian intern și extern, a celor de cazare în țară ți în străinătate, a încheierii polițelor de asigurare medicală de călătorie, precum și a celor de consultanță turistică.
Plata serviciilor urma să se efectueze de către pârâtă, conform art. 5.2., în termen de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, în cazul în care, în termen de 24 ore de la primirea acesteia, pârâta nu o contesta, aceasta fiind considerată acceptată la plată, potrivit art. 5.1.
De asemenea, prin art. 6.2. din contract, părțile au stabilit penalități de 0,5% pe zi de întârziere în situația întârzierii la plată de către pârâtă, cuantumul acestora putând să depășească suma datorată.
Din corespondența electronică purtată între părți (f. 17-30), coroborată cu copiile biletelor de avion emise (f. 31, 34), rezultă că reclamanta a prestat serviciile solicitate de către pârâtă, emițând facturile nr. 2212/14.05.2014, nr. 2364/22.07.2014, nr. 2376/25.07.2014, nr. 2428/25.08.2014 și nr. 2458/03.09.2014 (f. 12-16), pârâta nefăcând dovada achitării acestora.
Prin urmare, constatând îndeplinite dispozițiile art. 1270 și urm. C. civ., instanța va admite cererea reclamantei și o va obliga pe pârâtă la plata către aceasta a sumelor de 7.901 lei, contravaloare servicii și 6.590 lei, penalități aferente, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data de 02.02.2015, precum și a penalităților de întârziere de 0,5%, calculate în continuare, de la data de 03.02.2015, până la achitarea efectivă.
De asemenea, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. 1 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 1.734,55 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (934,55 lei) și onorariu avocațial (800 lei), achitat conform chitanței nr. 4/02.02.2015 (f. 53).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamanta B. T. S.R.L., identificată prin CUI_, cu sediul ales la punctul de lucru situat in sector 1, București, .. 11, ., . pârâta F. S.R.L., identificată prin CUI_, cu sediul in București, .. 53.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 7.901 lei, contravaloare servicii și 6.590 lei, penalități aferente, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data de 02.02.2015, precum și a penalităților de întârziere de 0,5 %, calculate în continuare, de la data de 03.02.2015, până la achitarea efectivă.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.734,55 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru grefier promovat la Tribunalul București,
semnează Grefierul Șef
Red. PP
Tehnored. PP/DV
4 ex./09.11.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6741/2015. Judecătoria... → |
---|