Contestaţie la executare. Sentința nr. 3712/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3712/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3712/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3712
Ședința publică de la 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. G.
GREFIER: E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. L. AL SECTORULUI 1 și pe intimata B.E.J. H. F. G., intimatul M. BUCUREȘTI, intimata C. E., având ca obiect contestație la executare DOSAR 701/2013, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 12.02.2015, pentru pentru astazi, data de 26.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014 contestatoarea C. L. al Sectorului 1 București a formulat în contradictoriu cu intimații C. E., B. H. F. G., M. BUCUREȘTI contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 701/2013 al B. H. F. G., solicitând instanța să dispună:
anularea înștiințării priovind măsura popririi emisă de către B., înștiințare înregistrată la sediul Primăriei Sectorului 1 cu nr._/04.12.2014 ;
În motivare, contestatorul a invocat excepția inadmisibilității actelor de executare silită raportat la disp. art. 1 al. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât creditoarea a acceptat de bună voie ca plata titlului executoriu să se efectueze în condițiile OUG nr. 71/2009, încasând acele sume de bani ce i-au fost achitate în baza acestui act normativ, nu mai poate uzita de metoda executării silite pentru a-și încasa în întregime suma recunoscută de către instanța de judecată.
În subsidiar, contestatorul a arătat că dacă instanța va respinge excepțiile invocate, raportat la data pronunțării titlului executoriu, înțelege să invoce încălcarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, act normativ care prevede o anumită modalitate de plată a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Pe lângă prevederile OUG nr. 71/2009 mai sus invocate, contestatorul a invocat și prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014 care arată că în anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
Contestatorul a mai arătat că executarea silită este lipsită în parte de obiect având în vedere achitarea parțială a debitului ce face obiectul titlului executoriu, întrucât prin adresa nr. 3213/10.12.2014, Colegiul Tehnic „M. cel B." l-a informat că, până în prezent intimatei i s-a achitat suma de 4293 lei aferent perioadeio 2012/2014, urmând ca în luna decembrie a anului 2014 să incaseze suma de 795 lei reprezentând tranșa a IV-a aferenta anului 2014, în raport de prevederile actelor normative mai sus precizate.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe disp. art. 711 și urm. C.pr.civ., Lg. nr. 237/2006 și OUG nr. 71/2009.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
B. Apărări
Intimatele, deși legal citate, au ales să nu depună întâmpinare și să nu se prezinte în persoană sau prin reprezentant în fața instanței.
C. Dosarul de executare
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 13.01.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 701/2013 (fila 24 și urm.).
D. Probe
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
II. ÎN FAPT
Prin cererea formulată la executorul judecătoresc la 16.12.2013 (fila 25), intimații au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3577 pronunțată de Tribunalul București la 11.04.2011.
Prin această hotărâre (fila 28) a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de o . reclamanți și va obliga pârâții la plata către reclamanții membrii de sindicat proporțional cu perioada nelucrată de fiecare a drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 respectiv diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr. 221/2008 începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009 sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din 09.01.2014 emisă de Judecătoria Sectorului 4 București (fila 51).
Contestatoarea a fost somată prin adresa din data de 06.03.2014 să achite debitul (fila 53-54).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 16.03.2014 (fila 52) în cuantum total de 4.901,40 lei, din care 2.191 lei (T.V.A. inclusă) – onorariul executorului judecătoresc și 1.550 lei – onorariul avocatului.
Prin adresa din data de 26.11.2014 (fila 76), executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei la C. L. SECTOR 1 (f. 76), contestatoarea fiind înștiințată despre măsură prin adresa din aceeași dată.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În ce privește procedura aplicabilă prezentei cereri, instanța reține aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.12.2014 prin urmare procedura se va desfășura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Potrivit art. 711 C.proc.civ. împotriva executarii silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si în cazul în care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa îndeplineasca un act de executare silita în conditiile legii.
B. Soluția instanței
B.1. Soluția instanței cu privire la execepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata B.
Instanța constată că în faza executării silite, executorul judecătoresc este un simplu participant, fiind învestit de lege cu forța de a duce la îndeplinire dispozițiile din titlurile executorii în cadrul dosarelor de executare.
Pe cale de consecință executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în procedura contestației la executare, calitate procesuală pasivă având doar partea opusă raportului juridic obligațional, respectiv debitorul sau creditorul în funcție de partea care a exercitat contestația la executare.
Astfel, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasivă a B. și va respinge acțiunea introdusă față de acesta ca fiind o acțiune introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
B.2. Soluția instanței cu privire la fondul contestației la executare
Instanța, analizând susținerile și apărările exercitate de către contestoare, le va respinge, reținând că prezenta contestație este neîntemeiată.
În ce privește apărările contestatorului, instanța reține că s-a invocat excepția inadmisibilității raportat la OUG 71/2009 pe care instanța a calificat-o la termenul de judecată din data de 30.01.2015 ca fiind apărăre de fond.
Cu privire la invocarea dispozitiilor OUG 71/2009, se reține că potrivit art. 1 al. 1 din OUG nr.71/2009 cu modificările ulterioare ”Plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până în data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu”.
Potrivit art.1 al.2 din OUG nr.71/2009 ”în cursul termenelor prevăzute la al. 1 orice procedură de executare se suspendă de drept”.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, executarea silită a titlurilor executorii prin care s-au acordat drepturi de natură salarială în favoarea personalului bugetar este suspendată de drept, însă trebuie analizat, față de datele speței, în ce măsură aplicarea acestor dispoziții legale sunt în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art. 20 al. 2 din Constituția României ”Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.
Potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.
Așa cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „termen rezonabil” în care trebuie soluționată o cauză cuprinde și faza punerii în executare a unei hotărâri judecătorești.
În cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă conform căreia articolul 6 par. 1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (hotărârea Philis c. Greciei). Totuși, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabilește că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul și instituțiile publice au obligația de a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească pronunțată contra lor. În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenție, prin lipsirea lui de un efect util (cauza V. I. c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei).
Si în cauza Ș. împotriva României, Guvernul a susținut că reclamanta nu a solicitat sprijinul instanțelor și al executorilor judecătorești în vederea executării hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și, în opinia sa, reclamanta nu a justificat existența unor împrejurări speciale care să justifice nerecurgerea la procedura de executare silită. În plus, la data când a fost întreprins ultimul demers în vederea obținerii plății, dreptul reclamantei de a cere executarea hotărârii definitive era prescris, conform dreptului intern în materie.
Curtea a arătat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 (1) din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
În cauza de față, cu toate că reclamanta obținuse o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu a fusese executată, din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre.
Or, a arătat Curtea, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, precum și prin refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Convenție a fost încălcat. Aceleași considerente au fost reluate și în cauza S. P. împotriva României, respectiv C. împotriva României, instanța de fond aplicând așadar în mod corect prevederile Convenției și interpretarea acestora dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza O. împotriva României, Curtea a reținut că fiecare stat contractant trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care sunt în sarcina sa și că, din moment ce o decizie internă definitivă este pronunțată de instanțele naționale, ea trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă de către autoritățile publice, pentru a evita în măsura în care este posibil nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept.
Altfel spus, statul are obligația de a lua toate măsurile necesare în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești chiar și în situația în care nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă, cu atât mai mult, în litigiile în care a fost parte, statul are obligația de a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă.
În speță, instanța constată că intimata a obținut titlul executoriu la data de 04.04.2011, astfel că de la data obținerii titlului executoriu până la soluționarea prezentei contestații la executare au trecut mai mult de 3 ani, fără ca debitorul să fi pus în executare titlul executoriu.
Pe de altă parte, instanța are în vedere că, inițial, prin OUG nr.71/2009 plata sumelor de bani obținute prin hotărâri judecătorești a fost amânată pentru anii 2010, 2011 și 2012, iar ulterior, prin OUG nr.18/2010 plata sumelor de bani obținute prin hotărâri judecătorești a fost amânată pentru anii 2011, 2012 și 2013, pentru ca în final prin OUG nr.45/2010, plata sumelor obținute prin hotărâri judecătorești a fost amânată pentru anii 2012, 2013 și 2014.
Astfel fiind, rezultă că prin trei acte normative s-a amânat punerea în executare a titlului executoriu obținut de intimat, aspect care este de natură a conduce la concluzia că este încălcat termenul rezonabil de soluționare a cauzei reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care cuprinde și faza executării hotărârii.
Dacă s-ar aprecia că executarea acestuia este suspendată de drept, prin O.U.G. nr. 71/2009, intimatul ar fi lipsit de drepturile sale salariale, care au un caracter necesar, asigurând existența curentă, zilnică, a individului, în cuantumul acordat prin lege și recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru o perioadă nejustificat de mare de timp. Or, această situație conduce la impunerea unei sarcini exorbitante intimatului, în calitate de creditor, fiind, astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin instituțiile sale, trebuie să îl asigure între măsurile luate și care vizează un interes general și drepturile sau interesele particulare ale unui cetățean al său, ceea ce contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și raționamentului reținut de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziilor nr. 188/2010 și 190/2010.
Constatând că există neconcordanțe între art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează soluționarea cauzei și executarea hotărârii într-un termen rezonabil și dispozițiile art.1 din OUG nr.71/2009 cu modificările ulterioare, având în vedere și dispozițiile art.20 alin. 2 din Constituția României, instanța va da prioritate dispozițiilor art.6 din CEDO și va înlătura de la aplicare dispozițiile art. 1 din OUG nr.71/2009.
Chiar dacă contestatoarea este un intermediar între bugetul de stat și unitățile de învățământ cărora le sunt alocate aceste sume de bani, astfel că nu are calitate de debitor, instanța reține că, potrivit titlului executoriu, C. L. al Sectorului 1 București a fost obligat în solidar cu ceilalți pârâți la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților, fără a face vreo distincție cu privire la contestator, sub aspectul obligației de plată.
Pe cale de consecință creditoarea intimată putea să se îndrepte împotriva oricăruia dintre debitori pentru recuperarea sumelor recunoscute prin hotărârea judecătorească.
În ceea ce privește susținerea contestoarei referitoare la nelegalitatea modului de calcul a cheltuielilor de executare, instanța reține că acestea au fost calculate în mod legal, conform Încheierii din 16.03.2014, instanța apreciază că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale așa cum au fost instituite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 cu modificările ulterioare.
De asemenea, instanța apreciază ca fiind legală includerea onorariului avocatului în cadrul cheltuielilor de executare, acesta fiind rezonabil și proporțional în raport de munca prestată, avocatul trebuind a se asigura și în cadrul executării silite că interesele clientului său sunt respectate.
Pentru toate aceste considerente, reținând și faptul că apărările privind lipsa de fonduri a debitorului nu pot constitui un motiv de anulare a executării silite însăși sau a vreunui act de executare determinat, că executarea silită nu este suspendată precum și aspectul că respectivele cheltuieli de executare contestate au legal calculate, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Raportat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
În baza art. 262 C. și art. 716 alin. 2 C., instanța îl va obliga pe contestator să achite B. H. F. G. suma de 68,20 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere acte din dosarul de executare nr. 701/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale a B. H. F. G..
Respinge contestația la executare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația la executare formulat de contestatorul C. L. AL SECTORULUI 1 cu sediul in sector 1, București, .. 9-13, in contradictoriu cu intimata B.E.J. H. F. G. avand C. RO_, cu sediul in sector 3, București, ., ., ., intimatul M. BUCUREȘTI avand CF_, cu sediul in sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, intimata C. E. având CNP_, cu domiciliul in sector 6, București, .. 53A, ., ., ca fiind neîntemeiată.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
În temeiul art. 716 alin. 2 C.p.c., obligă contestatoarea la plata către B. H. F. G. a sumei de 68,20 lei reprezentând cheltuieli fotocopiere dosar executare. Executorie, conform art. 650 alin. 3 C.p.c.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 717 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 650 alin. 3 C.p.c., cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. G. E. A.
Red./Dact.Jud. DAG /tehnored. E.A./
| ← Întoarcere executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3824/2015. Judecătoria... → |
|---|
