Contestaţie la executare. Sentința nr. 3123/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3123/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 3123/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 3123/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - D. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatorul C. I. și pe intimata S.C. O. P. S.A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat contestatoarea, prin avocat si intimata, prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței ca, la data de 09.02.2015, contestatorul a depus sentinta civila nr._/2010 pronuntata in dosarul nr._/299/2009 de Judecatoria Sector 1, după care,
Contestatorul, prin apărător, depune concluzii scrise si dovada achitarii onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat ori exceptii de invocat, probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicita admiterea contestatiei, asa cum a fost formulata, sa se aia act ca este prescris dreptul intimatei de a cere executarea silita, cu cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru, onorariul de avocat si contravaloarea xerocopierii dosarului de executare.
Intimata, prin apărător, solicita respingerea contestatiei, ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.
În temeiul art. 394 C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de07.11.2014, sub nr._, contestatorul C. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata O. P. S.A., contestație la executarea declanșată la cererea intimatei în dosarul de executare nr. 3452/2013 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc „M. I.”, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la executarea silită a creanței și anularea executării, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a susținut că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 705 din Noul Cod de procedură civilă și de art. 405 din Vechiul Cod de procedură civilă, curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, respectiv de la data de 15.07.2010.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 705 și art. 714 Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 26.11.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului-debitor la plata cheltuielilor de judecată, onorariul de avocat urmând a fi solicitat pe cale separată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în ceea ce privește prescrierea dreptului de a cere executarea silită, că sentința civilă nu a rămas definitivă la data pronunțării, 15.07.2010, cu după curgerea termenului de 15 zile de la comunicare, termen în care putea fi atacată cu recurs.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, Biroul Executorului Judecătoresc „M. I.” a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarele de executare nr. 3452/2013 (f. 158-178).
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr._ din 15.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2009 a fost admisă contestația la executare formulată de S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu mai mulți intimați, printre care și contestatorul C. I., dispunându-se restituirea de către fiecare intimat către contestatoare a sumelor care au făcut obiectul executării silite încasate în baza titlului executoriu desființat. Această hotărâre judecătorească a fost definitivă la data pronunțării, respectiv 15.07.2010, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar nu la data expirării termenului de 15 zile de la comunicare, astfel cum a susținut intimata.
La data de 25.09.2013, creditoarea-intimată O. P. S.A., reprezentată de S.C.A. „D. și Asociații”, a formulat împotriva contestatorului cerere de executare a Sentinței civile sus-menționate, fiind deschis dosarul de executare silită nr. 3452/2013 al Biroul Executorului Judecătoresc „M. I.”.
Prin Încheierea din 14.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2014 a fost încuviințată executarea silită prin poprire ce face obiectul mai multor dosare de executare deschise la Biroul Executorului Judecătoresc „M. I.”, printre care și dosarul nr. 3452/2013, în vederea executării sumei de 1.613,95 lei, de la debitorul C. I..
Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
În speță, instanța constată formularea cererii de executare silită după expirarea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, astfel cum a fost reglementat de art. 405 Cod procedură civilă din 1865.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia. Totodată, potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012, termenele procedurale prevăzute de legi speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.
Având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr._/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București a fost început înainte de data de 15 februarie 2013, acesta nu este supus Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, caracterul executoriu al de Sentinței civile nr._ din 15.07.2010 fiind stabilit conform art. 374 și art. 376 alin. 1 raportat la art. 377 Cod procedură civilă din 1865.
Astfel, conform textelor legale menționate, puteau fi puse în executare silită hotărârile judecătorești care au rămas definitive ori au devenit irevocabile. Hotărârea judecătorească pusă în executare în dosarul nr. 3452/2013 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc M. I. putea fi pusă în executare silită începând cu data pronunțării, întrucât a fost dată în primă instanță, fără drept de apel, fiind definitivă conform art. 377 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă din 1865.
În conformitate cu art. 405 Cod procedură civilă din 1865, termenul de prescripție al dreptului intimatei de a cere executarea silită a Sentinței civile nr._ din 15.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2009 este de 3 ani și a început să curgă la data de 15.07.2010, împlinindu-se la data de 15.07.2013.
Cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc în data de 25.09.2013, conform ștampilei aplicate la fila 169.
Având în vedere că executarea silită a fost începută după mai mult de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie (15.07.2010), fiind prescrisă chiar și în varianta greșită susținută de intimată cu privire la momentul la care ar fi început să curgă termenul de prescripție, instanța va admite contestația la executare și va constata prescripția dreptului intimatei-creditoare de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._ din 15.07.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2009.
Având în vedere că executarea silită contestată se realizează în baza unui titlu executoriu care și-a pierdut puterea executorie, fiind încălcate prevederile art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă din 2010, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va anula procedura de executare silită în dosarul de executare nr. 3452/2013 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc „M. I.”.
Fiind incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga la plata sumei de 534,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea xerocopierii dosarului de executare transmis în copie de către executor (34,72 lei) și onorariu avocațial (500 lei, în privința căruia instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ., față de valoarea obiectului cererii), achitat prin chitanța din data de 05.01.2015 (f. 185).
De asemenea, în baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, va dispune restituirea către contestator a taxei de timbru în cuantum de 118 lei, achitată prin chitanța . nr._ (82)/05.11.2014, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare privind pe contestatorul C. I., identificat prin CNP_, cu domiciliul ales la C.. av. „S. T.”, in Moreni, .. 7, .. 10, J. Dâmbovița și pe intimata S.C. O. P. S.A., identificată prin CUI_, cu sediul in sector 1, București, . A.
Anulează executarea silită ce face obiectul dos. de executare nr. 3452/2013 al B. „M. I.”, întrucât a intervenit prescripția executării silite.
Obligă pe intimată la plata către contestator a sumei de 534,72 lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ. în ceea ce privește onorariul avocațial.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea către contestator a taxei de timbru în cuantum de 118 lei, achitată prin chitanța . nr._ (82)/05.11.2014, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. PP
Tehnored. PP/DV
4 ex./29.04.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 3234/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 12/2015. Judecătoria... → |
---|