Pretenţii. Sentința nr. 6159/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6159/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6159/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6159

Ședința publică din data de 06 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR P. S.C. ROM VIAL S.A. și pe pârâta O. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că Evidența Persoanelor a înaintat o adresă, prin care arată că pârâta este decedată; reclamantul nu a indicat moștenitorii pârâtei decedate, deși a fost citat cu această mențiune.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2015, sub numărul de mai sus, reclamanta C. G. al Municipiului București- Administrația Fondului Imobiliar, prin S.C. ROM-VIAL S.A. a solicitat obligarea pârâtei O. F. la plata sumei de 111,64 lei, reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pentru perioada ianuarie 2013- februarie 2015.

Analizând, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 1 și art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu prioritate excepția invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a patru cerințe esențiale: afirmarea unui drept subiectiv civil, un interes, calitatea și capacitatea procesuală a părților. Aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanșarea sau continuarea acțiunii civile.

Dintre acestea, capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea procesuală de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Or, astfel cum rezultă din adresa nr._/03.03.2015 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fila 33), pârâta O. F. era decedată la data sesizării instanței, conform actului nr. 4144/09.10.2013 înregistrat la Primăria Sectorului 2 București.

Așadar, prin prisma dispozițiilor art. 56 C.proc.civ. și art. 34 și art. 35 C.civ., excepția invocată este întemeiată, iar instanța urmează a respinge cererea cu care a fost învestită, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.

Respinge cererea formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR P. S.C. ROM VIAL S.A., cu sediul în București, ..15A, sector 3, în București, ., ., sector 1 și în București, ., parter, sector 3, în contradictoriu cu pârâta O. F., decedată, prin moștenitori, cu ultim domiciliu în București, ..72, ., sector 1, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 aprilie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. AnchidinAlexandra I. M.

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 05 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6159/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI