Pretenţii. Sentința nr. 6194/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6194/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 6194/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6194/2015

Ședința publică de la 06 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârât C. L. SECTOR 2 BUCURESTI, pârât U. A. TERITORIALA SECTOR 2 BUCURESTI, pârât C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SECTOR 2, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 14.02.2014 sub nr._ reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A. a chemat în judecată pe pârâții U. A.-Teritorială a Sectorului 2 București, C. L. Sector 2 București, C. G. al Municipiului București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 3243,29 lei, cu titlu de despăgubiri, a dobânzilor legale de la data plății despăgubirii (29.03.2011) și până la 07.02.2014, în cuantum de 807,56 lei și care urmează să curgă în continuare până la plata integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 13.02.2011, autoturismul asiguratului său a fost avariat în timp ce circula pe . 2, din cauza unei gropi aflată pe partea carosabilă, situație consemnată de inspectorii de daune ai reclamantei și că a achitat asiguratului său despăgubirea menționată.

S-a mai arătat că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția celor doi pârâți, precum și raportul de cauzalitate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357, 2210 alin. 1 cod civil și ale O.U.G. nr. 195/2002.

Cererea a fost legal timbrată.

În susținerea cererii, s-au depus la dosarul cauzei, înscrisuri în fotocopie.

Pârâtele U. A.-teritorială Sectorul 2 București și C. L. al Sectorului 2 au formulat întâmpinare prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtele au formulat cerere de chemare în garanței a Administrației D. Public Sector 2.

Cererea de chemare în garanței a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 11.08.2014, când instanța a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor U. A.-teritorială Sectorul 2 București și C. L. al Sectorului 2.

Pârâtul C. G. al Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Administrația D. public Sector 2 a formulat cerere de chemare în garanție a . SRL, cerere care a fost admisă în principiu de instanță.

Sub aspectul probatoriului, au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea auto.

Analizând actele și lucrările dosarului și pronunțânu-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârât, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 32 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, fiind consacrată astfel regula că pentru a fi parte într-un proces civil, persoana trebuie să aibă capacitate procesuală de folosință, respectiv aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.

Or, din reglementarea Legii nr. 215/2001 rezultă faptul că numai unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice, iar sectoarele Municipiului București, consiliile locale de sector și consiliul general al Municipiului București nu sunt autorități administrative, nefigurând în enumerarea autorităților administrative cu personalitate juridică (doar Municipiul București având personalitate juridică), astfel încât nu au personalitate juridică, așadar nu au nici capacitate procesuală de folosință și nu pot sta în judecată.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților U. A.-Teritorială a Sectorului 2 București, C. L. al Sectorului 2 București și să respingă cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea dintre pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantului, fiind cel care pornește acțiunea, revenindu-i sarcina de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâților.

În speță, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 din H.C.G.M.B. nr. 254/2008, privind administrarea rețelei stradale principale și lucrările de artă din Municipiul București, Administrația Străzilor va administra rețeaua stradală principală și lucrările de artă specificate în anexele 1 si 2, iar celelalte artere se administrează de Consiliile Locale ale sectoarelor 1-6.

Cu privire la întreținerea rețelei stradale și a spațiilor verzi din Sectorul 2, printre care și a . reține că această obligație revine Administrației D. Public al Sectorului 2, serviciu public descentralizat cu personalitate juridică și patrimoniu, aflat sub autoritatea Consiliului local Sector 2, conform HCL al Sectorului 2 nr. 54/2007.

Chemata în garanție Administrația D. Public al Sectorului 2 a chemat în garanței, la rândul său, . SRL arătând că la data când s-a produs avaria, pe . lucrări de înlocuire la rețeaua de gaze.

Asupra situației de fapt, instanța reține că reclamanta a făcut dovada faptului că autovehiculul cu număr de înmatriculare_, asigurat Casco, a suferit avarii, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Conform devizului întocmit de service-ul auto, contravaloarea reparațiilor a fost de 3243,29 lei constând în manoperă și înlocuirea următoarelor piese și consumabile: baie de ulei, mat. etanș baie de ulei, izolare fonică, ulei motor Castrol.

Cu privire la împrejurările producerii accidentului reclamanta nu a adus nici o probă, instanța necunoscând dacă obstacolul cu privire la care se susține că a produs avariile este cel care a cauzat avariile. Din cuprinsul dosarului de daună nu rezultă informații care să permită identificarea de către inspectorul de daune al reclamantei, a locului producerii evenimentului, în condițiile în care la dosarul de daună nu se regăsesc fotografii sau alte mijloace de probă din care să rezulte identificarea în spațiu a locului producerii evenimentului.

Analizând probele administrate, instanța constată că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate, neexistând nicio dovadă concludentă în sensul că avarierea autovehiculului se datorează gropii aflate pe . se susține de către asiguratul reclamantei. Nu este suficient ca avariile să corespundă evenimentului rutier descris de asigurat, astfel cum se reține în raportul de expertiză întocmit în cauză, ci revenea reclamantei, în baza art. 249 Cod procedură civiă, obligația de a dovedi că este cert că respectivul obstacol a produs prejudiciul, avariind autovehiculul asigurat de aceasta, din raportul de expertiză rezultând doar că este posibil ca un obstacol să fi produs avariile.

Totodată, instanța nu poate stabili culpa pentru producerea avariilor reparate pe cheltuiala reclamantei. Astfel, este posibil ca acestea să fi fost în exclusivitate rezultatul existenței unui obstacol în carosabil însă, există probabilitatea ca asiguratul reclamantei să fi avut o culpă sau culpa exclusivă în producerea avariilor, prin faptul că nu a fost suficient de diligent în exercitarea acestei activități de conducere a autovehiculului pe drumurile publice. În acest sens, instanța reține că drumul este intens circulat, iar ceilalți conducători auto nu și-au avariat autovehiculul, ceea ce face să se prezume că numai un șofer nediligent își poate avaria autoturismul pe acea porțiune de drum.

Instanța consideră că nu poate fi admisă o acțiune în răspundere civilă delictuală atâta vreme cât reclamanta nu a adus nicio probă pentru a dovedi fapta ilicită, culpa pârâtei și nici legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și prejudiciu, neexistând certitudine nici măcar cu privire la data și locul producerii avariilor la autoturismul asigurat. Soluția contrară ar însemna inversarea sarcinii probei, stabilită de art. 1169 Cod civil ca aparținând celui ce formulează cererea de chemare în judecată, deși nu există nicio prevedere derogatorie în acest sens, iar toate elementele răspunderii delictuale puteau fi dovedite de reclamantă. Pentru angajarea răspunderii administratorului drumului este necesar ca societatea de asigurare să dovedească toate împrejurările în care s-a produs accidentul cu probe care să fie opozabile pârâtei și care să poată fi administrate de instanță; în caz contrar, societatea de asigurare, în calitatea sa de parte într-un contract aleatoriu, va suporta pagubele rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat, pentru care a și încasat prima de asigurare.

Față de considerentele mai sus arătate, instanța va respinge cererea de chemare în judecată și în consecință, va respinge și cererile de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtelor C. L. Sector 2 București ș a Unității A. Teritoriale, Sector 2 București.

Respinge acțiunea formulată de . GROUP SA, cu sediul social în București, ..23, sector 1 CUI_, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2001 și cu sediul ales la Cabinet de avocat P. D. în București, ..1, ., biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu pârâtele C. L. Sector 2 București și a Unității A. Teritoriale, Sector 2 București, ambele cu sediul în București, .-13, sector 2, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI D. PUBLIC SECTOR 2, cu sediul în

sector 1, București, ., sector 2, CUI_.

Respinge cererea de chemare în garanție a . SRL, cu sediul în București, .-6, corp B, sector 4.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. C. A. A. V.

Red. M.A.C./Th.red.M.A.C./A.A.V./16.04.2015/ 7 exemplare

Hotararea a fost comunicată reclamanta . GROUP SA, la sediul ales la Cabinet de avocat P. D. în București, ..1, ., biroul A3, sector 5, pârâtele C. L. Sector 2 București și a Unității A. Teritoriale, Sector 2 București, ambele la sediul în București, .-13, sector 2, chemata în garanție ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SECTOR 2, la sediul în

sector 1, București, ., sector 2, chemata în garanție . SRL, la sediul în București, .-6, corp B, sector 4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6194/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI