Pretenţii. Sentința nr. 8328/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8328/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 8328/2015
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
Sentința Civilă Nr. 8328 /2015
Ședința publică de la 06.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. R.
GREFIER: B. M.-L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR prin S.C. ROM VIAL S.A. și pe pârâtul C. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.
Instanța, în temeiul art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare nu au răspuns părtile
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează, că au fost depuse precizările solicitate de la DEPABD cu privire la pârâtul C. C. după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.
Instanța invocă, din oficiu, excepția prescripției extinctive cu privire la obligațiile aferente perioadei decembrie 2008-septembrie 2011.
În acest sens, instanța reține că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuință nr._/1988, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la plata chiriei aferente perioadei decembrie 2008-februarie 2015, precum și faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 1102.2015.
Având în vedere că obiectul cererii îl constituie executarea unui drept de creanță, cererea având astfel un obiect patrimonial, supus deci prescripției extinctive conform art. 1 alin. (1) în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (dispoziții în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție și aplicabile potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011), rezultă că termenele de prescripție corespunzătoare dreptului de a obține plata chiriei aferente perioadei decembrie 2008- septembrie2011 s-au împlinit anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, instanța, în temeiul art. 18 din Decretul nr. 167/1958 care instituie obligația instanței de a verifica dacă dreptul la acțiune este prescris, va admite excepția invocată și va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata debitului principal reprezentând chiria aferentă perioadei decembrie 2008-septembrie2011 ca prescrisă.
In ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile, în temeiul principiului accesorium sequitur principale reglementat de art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 conform căruia odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, având în vedere caracterul de drept de creanță accesoriu al dreptului izvorât din clauza penală, instanța va respinge și acest capăt de cerere ca fiind prescris.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 11.02.2015, reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR prin S.C. ROM VIAL S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 376,53 lei, reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pe perioada decembrie 2008- februarie 2015.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că S.C. ROM VIAL S.A. are calitate procesuală activă, calitate conferită de art. 13 din contractul de prestări servicii de administrare imobiliară nr. 1455/2000 încheiat între C.G.M.B. – A.F.I și S.C. ROM VIAL S.A., astfel cum a fost modificat și prelungit succesiv prin actele adiționale nr. 1/2001, 2/2002, 3/2003, 4/2004.
S-a mai susținut că între Primăria Municipiului București, reprezentată prin S.C. ROM VIAL S.A., ca administrator al fondului locativ de stat, și pârât a intervenit contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de curte nr._/1988, iar începând cu luna decembrie 2008 pârâtul a încetat a mai achita chiria, acumulându-se un debit în sumă de 376,53 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de 0,5% pe zi de întârziere.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus înscrisuri: contractul de închiriere nr._/1988 ( filele 5-8), situație debite și majorări (filele 3-4), delegație f. 9, hotărârea consiliului de administrație al . din 07.03.2008 f.10, contract de prestări servicii nr.1455/24.07.2000 f. 12-19.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între reclamant, în calitate de prestator, si pârât, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de curte nr._ (filele 5-8), având ca obiect închirierea suprafeței de teren de 13,33 mp cu destinația curte situată în București, ..11, sector 1.
În schimbul dreptului de folosintă, locatarul se obligă să achite o chirie lunară, în cuantum de 1,88 lei, până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna în curs.
Totodată, se constată că, prin contractul de închiriere s-a prevăzut obligația chiriașului de a achita penalități de 0,5% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia în care suma a devenit exigibilă (cap. II din contract).
În ceea ce privește perioada decembrie 2008- septembrie 2011, instanța a admis excepția prescripției, cu consecința respingerii cererii având ca obiect pretenții datorate pentru această perioadă ca fiind prescrisă. În consecință, instanța va analiza temeinicia pretențiilor formulate cu privire la chiria și penalitățile datorate pentru perioada octombrie 2011- februarie 2015.
Instanța reține că, deși reclamantul a executat obligația sa de a pune la dispoziție spațiul, pârâtul nu și-a onorat integral obligațiile contractuale asumate, înregistrând ca debit restant suma totală de 376,53 lei, reprezentând contravaloarea chiriei și penalităților aferente perioadei decembrie 2008- februarie 2015, respectiv 77,08 lei cu titlu de debit principal aferent perioadei octombrie 2011-februarie 2015..
Potrivit dispozițiilor art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, are dreptul la dezdăunare, respectiv la echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.
În aplicarea acestor prevederi legale la situația de fapt reținută, instanța constată că în raportul dintre pârât și reclamant a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtului pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantului, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate. Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale având în vedere că pârâtul nu și-a respectat obligația contractuală asumată de a achita chiria stabilită de comun acord prin contract. Așadar, pârâtul nu și-a executat obligațiile contractuale asumate, încălcând cap. II din contract, ceea ce se transpune în săvârșirea unei fapte ilicite.
În patrimoniul reclamantului s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea serviciilor neachitate, precum și în contravaloarea penalităților de întârziere, care reprezintă stabilirea anticipată a existenței și întinderii prejudiciului cauzat prin întârzierea plății, conform cap. II din contract.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în ceea ce privește contractul de locațiune.
Vinovăția pârâtului este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrară revenindu-i chiar autorului faptei ilicite - pârâtului, prin dovedirea unei cauze străine, neimputabile (în aplicarea prevederilor art. 1082 și art. 1083 C.Civ). Această probă contrară nu a fost făcută de pârât în cauză, care nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat apărări verbale.
De asemenea, față de dispozițiile art. 1066 cod civil (în vigoare la data încheierii contractului), care definesc clauza penală ca fiind „aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare”, instanța urmează a constata că pârâtul datorează și penalități la chirie în cuantum de 183,85 lei, potrivit tabelului de calcul depus de reclamant (filele 3-4), necontestat de către pârât.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției extinctive cu privire la chiria și penalitățile aferente perioadei decembrie 2008-septembrie 2011 și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata chiriei și a penalităților aferente perioadei decembrie 2008-septembrie 2011, ca fiind prescris.
De asemenea, instanța va admite în parte cererea formulată de reclamant și va obliga pârâtul la plata sumei de 77.08 lei, cu titlul de debit principal și a sumei de 68,25 lei, cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2011- februarie 2012.
Cu referire la dispozițiile art. 453 C.proc.civ., instanța urmează să ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția prescripției extinctive cu privire la chiria și penalitățile aferente perioadei decembrie 2008-septembrie 2011.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata chiriei și a penalităților aferente perioadei decembrie 2008-septembrie 2011, ca fiind prescris. Admite în parte cererea formulată de către reclamant C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN S.C. ROM VIAL S.A cu sediul în sector 3, București, .. 15A, respectiv cu sediul în sector 1, București, ., .+M, în contradictoriu cu pârât C. C., cu domiciliul în sector 1, București, .. 11, ..
Obliga pârâtul la plata sumei de 77,08 lei, cu titlul de debit principal și a sumei de 68,25 lei, cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2011-februarie 2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./tehnored.:P.R./B.M.L.
5ex./12.06.2015
Operator de date cu caracter personal 4904
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7413/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8477/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|