Validare poprire. Încheierea nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 24625/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 08.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditor .. și pe debitor I. F. I., terț poprit S.C. S. F. 2014 S.R.L., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns creditoarea, prin apărător care depune delegație, lipsă fiind debitorul și terțul poprit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, ca și instanță de la sediul debitorului.

Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Creditoarea, prin apărător, având cuvântul asupra propunerii de probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 raportat la art. 258 din codul de procedură civilă o încuviințează.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Creditoarea, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii, validarea popririi împotriva terțului poprit pentru suma datorată de 8.883, 87 lei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera instanța în temeiul dispozițiilor articolului 396 din Codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 15.12.2015.

DISPUNE

Amâna pronunțarea pentru data de 15.12.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2015.

Președinte Grefier

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. C. N.

GREFIER: H. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditor .. și pe debitor I. F. I., terț poprit S.C. S. F. 2014 S.R.L., având ca obiect validare poprire .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrat pe rolul judecătoriei sectorului 1 București la data de 05.11.2015 sub nr._, creditoarea A. SRL a solicitat validarea popririi în dosarul de executare nr. 52/2015 aflat pe rolul B. D. D. Crenguța, în contradictoriu cu debitorul I. F. I. și cu terțul poprit . SRL.

În motivarea cererii, a învederat, în esență, că la data de 03.02.2015 a depus cerere de executare prin toate formele prevăzute de lege împotriva debitorului I. F. I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2014.

La data de 03.02.2015, B. D. D. Crenguța, B. D. D. Crenguța,a emis încheierea de încuviințare a executării silite împotriva debitorului și în urma informațiilor de la ORC s-a stabilit că debitorul deține calitatea de asociat și administrator în cadrul societății S. F. 2014 SRL. La data de 30.09.2015 –a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit S. F. 2014 SRL, pe care societatea a primit-o la data de 05.10.2015, fără să consemneze vreo sumă de bani sau să emită vreo comunicare către executorul judecătoresc ori către creditor.

În drept, creditoarea a invocat art. 787, 790 cod proc.civilă. În baza art. 411 alin. (1) pct. 2 cod proc.civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Deși legal citați, nici debitorul, nici terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a solicita probe sau a invoca apărări. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea creditoarei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza titlului executoriu reprezentat sentința civilă nr._/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2014, împotriva debitorului I. F. I. a început executarea silită, la cererea creditorului A. SRL, formându-se dosarul de executare nr. 52/2015 al B. D. D. Crenguța. În acest dosar de executare, prin adresa emisă de executorul judecătoresc la data de 30.09.2015 (f.9-10), comunicată terțului poprit la data de 05.10.2015 (f. 4-5), s-a dispus instituirea popririi asupra sumelor datorate lui I. F. I., până la concurența sumei totale de 8.883,87 lei.

Conform art.781 alin. (1) cod proc.civilă,” Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.(…).”

În speță, debitorul I. F. I. este administratorul . SRL și acționarul majoritar al acesteia, așa cum reiese din certificatul ORC (f. 14-15), însă acest terț poprit nu a consemnat nicio sumă de bani și nici nu a invocat vreun motiv care să îi justifice comportamentul.

Având în vedere aceste aspecte, instanța constată îndeplinite cerințele art. 790 cod proc. civilă.

Pentru acest considerente, va admite acțiunea, va valida poprirea înființată prin adresa emisă la data de 30.09.2015, în dosarul de executare nr. 52/2015 instrumentat de B. D. D. CRENGUȚA, asupra veniturilor nete datorate debitorului de terțul poprit . SRL, până la concurența sumei totale de 8.883,87 lei.

În baza art. 453 cod proc.civilă, față de modul de soluționare a cererii principale, va obliga terțul poprit să îi plătească creditoarei suma de 20 lei cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea privind pe creditor .. cu sediul în A., ., județ A. și pe debitor I. F. I. cu domiciliul în sector 1, București, .. 162, ., . S.C. S. F. 2014 S.R.L. cu sediul în sector 6, București, ., ., .,CAM.1.

Validează poprirea înființată prin adresa emisă la data de 30.09.2015, în dosarul de executare nr. 52/2015 instrumentat de B. D. D. CRENGUȚA, asupra veniturilor nete datorate debitorului de terțul poprit . SRL, până la concurența sumei totale de 8.883,87 lei.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.

Președinte Grefier

Red. G.C.N/Tehnored. G.C.N., H.A./5 ex, .>_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Încheierea nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI