Pretenţii. Sentința nr. 8538/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8538/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 8538/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr. 8538/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE D. R. A.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. A. și pe pârât . SRL, pârât C. C., pârât C. G. S., având ca obiect pretenții DOBANDA LEGALA
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 30.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2015 cand a hotarat urmatoarele.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 14.12.2012 sub nr._, reclamanta N. A. in contradictoriu cu paratii . SRL, C. C., C. G. S. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata paratii la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere, calculate asupra debitului neachitat incepand cu data de 15.12.2012 pana la data stingerii integrale a debitului si, in subsidiar,obligarea la plata dobanzii legale, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii s-a aratat ca parata . SRL a datorat reclamantei suma de_ euro reprezentand imprumut conform Contractului de imprumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr. 883/11.06.2009 de BNP D. A. si Asociatii, modificat prin Actul aditional nr. 1665/29.09.2009 si Actul aditional nr. 2020/25.11.2009. Suma respectiva a fost recuperata in dosarul de executare nr. 205/2010 instrumentat de B. RAPORTORU G., in data de 13. 08.2012; cu toate acestea, avand in vedere ca debitul principal a fost recuperat dupa doi ani si opt luni de la scadenta, fata de prevederile contractuale referitoare la aplicarea unor penalitati de 0,2% pe zi de intarziere, reclamanta solicita acordarea acestora, iar in subsidiar, plata dobanzii legale.
In drept, au fost invocate prevederile art. 969, 1586 Cod civ.
In sustinere, au fost depuse inscrisuri (filele3-12).
Paratii . SRL si C. C. au depus intampinare-fila 18 prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului C. C. aratand ca nu exista vreo cluaza contractuala privind o eventuala rapsundere in solidar a asociatilor societatii, acesta fiind prezent la notar ca urmare a instituirii garantiei ipotecare asupra imobilului proprietatea societatii . SRL si a calitatii sale de administrator/asociat al societatii imprumutate.
Cu privire la fondul cauzei, paratii au aratat ca referitor la clauza penala inserata in contractul de imprumut, aceasta este lovita de nulitate absoluta, iar in ceea ce priveste solicitarea de acordare a dobanzii legale, acestea trebuie solicitate din ziua chemarii in judecata pentru nerestituirea la termen a imprumutului, insa in cauza banii imprumutati au fost restituiti cu 5 luni inainte de formularea prezentei actiuni. In plus, odata cu cererea de incuviintarea a executarii silite, reclamanta nu a solicitat si dobanzi, apreciind astfel ca a renuntat la acest capat de cerere, nemaiputand sa o solicite ulterior.
In drept, paratii au invocat art. 1089, 1589 Cod civ, Og 9/2000, legea nr. 313/1879, Decizia ICCJ nr. IX/24.10.2005, art. 1586 Cod civ.
Reclamanta a formulat cerere precizatoare la data de 02.05.2013 prin care a aratat ca valoarea pretentiilor este de 610.009 lei, respectiv penalitati calculate de la 15.12.2009 pana la 13.08.2012- fila 24 vol I.
Prin cererea precizatoare depusa in data de 29.05.2014, reclamanta a aratat ca intelege sa solicite numai plata dobanzii legale, in cuantum de_, 30 lei de calculate de la 15.12.2009 la 13.08.2012- fila 40 vol I.
In sedinta din data de 11.09.2014 avocatul paratilor a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale a paratului C. G. S..
Prin Incheierea din data de 18.09.2014 instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C. C., C. G. S. -fila 58 vol I.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza contabila, fiind depus raportul de expertiza intocmit de expert A. C. –filele 90-94 vol II, completat cu precizarile aflate la filele 134-137 vol II.
A fost atasat dosarul de executare nr. 205/2010 al B. RAPORTORU G..
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 969 si unn., art. 1073,
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:
In data de 11.06.2009 a fost autentificat de BN D. A. SI ASOCIATII Contractul de imprumut nr. 883 incheiat intre reclamanta N. A. si parata . SRL, prin care reclamanta a dat cu titlu de imprumut paratei . SRL suma de_ euro, stipulandu-se ca imprumutul este fara dobanda si are data scadenta la data de 11 09.2009 –fila 6 Vol I; paratii personae fizice sunt obligati in solidar si indivizibil alaturi de parata persoana juridica, conform clauzelor contractuale.
De asemenea, prin Actul aditional nr. 2020/25.11.2009, reclamanta a mai acordat paratei . SRL suma de 9000 euro, cu acelasi titlu, suma totala acordata fiind de_ euro. Prin Actul aditional nr. 1665/29.09.2009 termenul scadent a fost prelungit pana la data de 11.10.2009.
Ca urmare a nerestituirii de catre imprumutat a sumei de_ euro la termenul scadent, reclamanta a initiat procedura de executare silita, fiind constituit dosarul de executare nr. 205/2010 al B. RAPORTORU GEROGETA, dosar finalizat cu incasarea de catre reclamanta creditoare a sumei de_ euro la data de 13.08.2012, conform recipisei de consemnare nr._/1- fila 74 vol II.
Referitor la natura civila sau comerciala a contractului, instant retine ca potrivit celor inscrise in contractul de imprumut nr. 883 / 11.06.2009 autentificat de BN D. A. SI ASOCIATII, se mentioneaza expres ca imprumutul se face in conditiile art. 1576 Cod civil, partile insele catalogand deci contractul ca fiind unul civil si nu comercial. De asemenea, conform art. 4 Cod comercial in vigoare la data contractarii, „Se socotesc, afarã de acestea, ( faptele prevazute in art. 3 C . de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, dacã nu sunt de naturã civilã sau dacã contrariul nu rezultã din însusi actul. Instanta apreciaza ca intrucat din contract rezulta ca acesta este unul civil, in speta este exclusa posibilitatea catalogarii acestui contract ca fiind unul comercial, in raport de dispoziile legale mentionate.
Retinand natura civila a contractului de imrpumut in baza caruia reclamanta a solicitat plata dobanzii legale, instanta urmeaza a face aplicarea art. 1586 cod civil in vigoare la momentul contractarii impurmutului, articol in conformitate cu care: Daca imprumuttatul nu intoarce la timpul stipulat lucrurile imprumutate sau valoarea lor, trebuie sa plateasca si dobanzi de la ziua cererii prin judecata a imprumutului.Prin urmare, cata vreme reclamanta a obtinut plata imprumutului ( a creantei principale) anterior formularii cererii de chemare in judecata, ea nu mai poate solicita prin cererea de chemare in judecata restituirea imprumutului si deci nici plata dobanzii, motiv pentru care instanta va respinge cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, ca neintemeiata.
F. de dispozitiile art. 274 Cod proc.civ, instanta urmeaza a respinge cererea reclamantei de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata, retinand si solutia cu privire la plata dobanzilor, fata de principiul accesorium sequitur principale si va admite, in schimb solicitarea paratei privind acordarea cheltuielilor de judecata, urmand a obliga reclamanta la plata catre parati a cheltuielilor de judecata constand in onorariu de avocat in suma de 1000 lei conform chitantei nr. 608/18.12.2014 emisa de Cabinet de avocatura Purcarescu C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea, privind pe reclamant N. A. SEDIU ALES LA AV. M. V. sector 2, București, . și pe pârâtii . SRL, sector 5, București, ., . C. C., sector 1, București, ., nr. 2, ., . C. G. S., sector 3, București, .. 294, ., . neintemeiata.
Obliga reclamanta la plata catre parati a sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Cu drept de a formula recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.A.D.R.
5 ex. /21.08.2015
← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7216/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8541/2015. Judecătoria... → |
---|