Pretenţii. Sentința nr. 8649/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8649/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 8649/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8649/2015
Ședința din camera de consiliu de la 08 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. C. A. și pe pârât T. D. MEDIA INTERNATIONAL SA - POSTUL DE TELEVIZIUNE KANAL D, având ca obiect pretenții daune morale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 10.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 08.05.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.08.2014, sub număr de dosar_, reclamantul C. C. A. a chemat în judecată pe pârâtul trustul D. MEDIA INTERNATIONAL S.A. – postul de televiziune KANAL D solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 22.000 lei, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă cinstei, onoarei, reputației, demnității, faimei și prestigiului reclamantului prin imaginile difuzate și afirmațiile formulate de către pârât, în cadrul unei emisiuni televizate.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în data de 04.07.2014, postul de televiziune KANAL D, în cadrul unei emisiuni difuzate la ora 19.00 a difuzat un material de natură a-i leza cinstea, onoarea, reputația, demnitatea, faima și prestigiul.
A mai precizat reclamantul că subiectul emisiunii a fost despre „tăierea sub limbă”, practică a leacurilor băbești, fiind difuzat un material despre o persoană care a decedat în urma unui alt eveniment, când i-a fost tăiată limba, iar pe fundal erau prezentate imagini cu reclamantul în timpul unei intervenții efectuată cu altă ocazie. Astfel, a apreciat reclamantul că opinia publică, telespectatorii au fost induși în eroarea, creându-le falsa impresie că persoana supusă intervenției ar fi decedat din cauza intervenției făcută de reclamant.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C.civ., art. 194 și urm., art. 451 C.pr.civ.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul trustul D. MEDIA INTERNATIONAL S.A. – postul de televiziune KANAL D, la data de 18.11.2014, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu plata cheltuielilor de judecată arătând, în esență, că emisiunea incriminată nu vorbește exclusiv despre o persoană care a decedat în urma unui alt eveniment, prin care a fost tăiată limba unei persoane, ci are o abordare globală a înțelegerii populare de leac, prezentând punctul de vedere al unor persoane care îl practică, persoane care explică beneficiile aduse de practica „tăierii sub limbă”, ridicând un semn de întrebare în ceea ce privește alegerea persoanelor între această procedură și tratamentele medicale omologate științific.
A mai precizat pârâtul că apariția reclamantului are în vedere prima parte a materialului și asocierea reclamantului nu are nicio legătură cu sfârșitul materialului de știri, în care se vorbește despre un dosar penal având drept obiect infracțiunea de omor.
Totodată, a mai învederat pârâtul că tema de bază a acestui reportaj a avut în vedere principiul „interesului public justificat”, consacrat de către legislația audiovizuală și nu are legătură cu drepturile reclamantului pretinse că ar fi lezate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 C.civ., art. 85 din Legea nr. 504/2002, art. 11 și art. 20 din Constituția României, art. 10 și art. 8 din Convenția Europeană a drepturilor omului, art. 70-77 C.civ., art. 3 din Codul Deontologic al Jurnalistului.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Reclamantul a depus concluzii scrise la data de 17.04.2015, prin care a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.
Pârâtul a depus concluzii scrise la data de 22.04.2015 prin care a reiterat același susțineri din cuprinsul întâmpinării formulată în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în cadrul emisiunii difuzată la data de 04.07.2014, ora 19.00 pe postul de televiziune KANAL D s-au prezentat avantajele și mai ales dezavantajele unei practici alternative, respectiv practica „tăierii sub limbă” practicată de unele persoane, în timp ce pe fundal au apărut imagini cu reclamantul și unele persoane care au apelat la practicile sale.
După prezentarea unui punct de vedere în cadrul emisiunii din partea prezentatorului în sensul că o astfel de practică poate fi considerată un leac sau poate reprezenta un pericol, precum și prezentarea opiniile unor persoane care au apelat și au beneficiat de astfel de practici, s-a făcut trimitere la un caz concret din Județul Bistrița care în urma aplicării unui astfel de procedeu unui bătrân de către fiul său acesta a decedat, iar medicii au dat un verdict în sensul că decesul ar avea legătură directă cu procedura „tăierii sub limbă” aplicată bătrânului. S-a susținut în continuare că fiul bătrânului care s-a folosit de practica evidențiată anterior a ajuns după gratii pentru infracțiunea de omor.
Pe tot parcursul prezentării acestui subiect, inclusiv în momentul la care s-a făcut trimitere la fapta de omor săvârșită de o persoană care a recurs la astfel de practici, pe fundal au rulat imagini cu reclamantul care desfășura astfel de practici în cadrul unui cabinet.
Pe plan intern, sunt incidente dispozițiile art. 72 din Noul cod civil aplicabile în cauză având în vedere data difuzării emisiunii și disp. art. 6 Noul Cod Civil, potrivit cărora „Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.
Deși noțiunea de demnitate nu este definită de legiuitor, din interpretarea textului de lege se desprinde concluzia că noțiunea juridică se circumscrie prevederilor art. 72 alin. 2 NCC, care exprimă, astfel, conținutul dreptului la demnitate. Ca atare, demnitatea unei persoane vizează, în principal, onoarea și reputația acesteia, prima noțiune fiind înțeleasă în speță ca element al patrimoniului moral al personalității umane.
Limitele acestui drept sunt prevăzute de art. 75 NCC, care dispun: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”.
Trebuie avut în vedere și dreptul personal nepatrimonial, respectiv libertatea de exprimare garantată de art.30 din Constituție, precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art.10 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. În ceea ce privește libertatea de opinie, prin includerea acesteia în cadrul art.10, s-a avut în vedere consacrarea libertății de exprimare a opiniilor, a judecăților de valoare în legătură cu diverse subiecte.
Exercitarea dreptului la liberă exprimare și a dreptului la informare este reglementată atât de dispozițiile constituționale (art. 30 și art.31), cât și de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale cărei dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 si 20 din Constituția României. De asemenea, este de invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un . fiind totodată direct aplicabilă, inclusiv pentru dreptul intern român.
Libertatea de exprimare, astfel cum este văzută și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului începând cu cauza Lingens c. Austriei, este una dintre valorile esențiale într-o societate democratică, impusă de pluralismul politic, iar pe lângă informațiile neutre, inofensive, trebuie acceptate și cele ce acuză, șochează sau neliniștesc. Nu trebuie omis însă că este dificil de găsit echilibrul ce trebuie să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare și protecția intereselor sociale și a drepturilor individuale.
Instanța mai constată că în aceeași hotărâre Lingens împotriva Austria, Curtea a stabilit distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, urmând a se avea în vedere că “existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Astfel, « dacă concretețea primelor se poate dovedi, următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 41, preluând cauza Lingens citată anterior, par. 46 și decizia din 8 septembrie 2005 I. împotriva României, cerere nr._/03). Nu e mai puțin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 42, preluând cauza I. citată anterior și C. și M., par. 98-101).
Totodată, se impune a fi menționat că, din analiza jurisprudenței Curții, rezultă că atunci când ne aflăm în prezența afirmațiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă deja funcții publice sau nu, controlul european este total, iar protecția Convenției este maximă. În acest sens, instanța constată că în hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. 2, Curtea consideră că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță”.
În același timp este de menționat că dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exercițiul său putând fi restrâns în măsura în care limitarea este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică (acestea fiind criteriile impuse de Curtea Europeană, în cauza Lingens c. Austriei). Libertatea de exprimare nu poate leza valori ocrotite de lege, cum ar fi demnitatea, onorarea, dreptul la propria imagine.
Referitor la dreptul la liberă exprimare în cazul activităților de interes general, instanța reține că dreptului opiniei publice de a fi informată cu privire la aspecte care țin de interesul public îi corespunde obligația presei de a comunica, cu respectarea responsabilităților și a îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice, precum și a altor teme de interes general.
În aceste situații este necesar a se asigura un just echilibru între protecția dreptului la libertatea de exprimare, reglementat de art.10 din Convenție, și a dreptului la reputație al persoanelor, consacrat de art.8, stabilirea existenței sau nu a acestui echilibru implicând și analizarea elementelor care privesc buna-credință a libertății presei și scopul demersului jurnalistic inițiat prin publicarea unor articole de presă/difuzarea unor știri de interes general.
Conform jurisprudenței Curții Europene, pentru a rezolva o cauză concretă, trebuie luate în considerare și alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifică pe care o are autorul discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia, precum și publicul țintă căruia îi era adresată aceasta (Castells c. Spaniei, Murphy c. Irlandei, C. c. României).
Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice. De aici decurge poziția privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, și în particular a libertății presei, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori apărate de stat.
În cauza D. împotriva României, Curtea a reținut că trebuie să se țină seama de un element important: rolul esențial al presei într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații cu caracter confidențial, sarcina sa este, totuși, comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general.
Analizând conținutul emisiunii difuzată la data de 04.07.2014 ora 19.00 de postul de televiziune Kanal D, astfel cum a fost preluată de către reclamant și depusă în format electronic la dosar și a cărei realitate nu a fost negată de către pârât, prin raportare la cadrul juridic care reglementează dreptul la liberă exprimare și informare, instanța reține că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale a pârâților, în condițiile în care prin modul în care a fost suspusă atenției telespectatorilor postului tema abordată a făcut să fie depășite limitele de exprimare, inclusiv din perspectiva art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg.
În concret, în cauză chiar dacă se reține că subiectul abordat este și poate fi considerat ca unul care îndeplinește îndatorirea de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, prin prezentarea chiar a unui caz concret care a avut efecte negative dezastruoase asupra unei persoane care a fost supusă unei astfel de practici din cauza unei persoane care ulterior a ajuns după gratii pentru infracțiunea de omor, faptul că pe tot parcursul emisiunii au fost derulate imagini cu reclamantul, inclusiv în momentul în care se făcea trimitere la infracțiunea de omor săvârșită de o persoană oarecare, fără a indica vreun element de identificare, în telespectatorilor li s-a putut crea impresia că persoana din imaginile prezentate este una și aceeași persoană cu cea care se face vinovată de o faptă penală.
Prin modul de prezentare și expunere a subiectului abordat în cadrul emisiunii, o asociere între cele două persoane se face în mod automat, instantaneu. De altfel, reclamantul nici nu și-a exprimat acordul ca la momentul la care a fost difuzată emisiunea în discuție de către pârât imaginile cu persoana sa să fie difuzate, aceste imagini fiind puse la dispoziția pârâtului cu o altă ocazie.
Dată fiind situația de fapt existentă în cauză, instanța apreciază că pârâtul nu poate beneficia de protecția oferită de art. 10 din Convenție, chiar dacă este avut în vedere și faptul că libertatea jurnalistică cuprinde de asemenea și recurgerea la o anumită doză de exagerare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că protecția ziariștilor în momentul în care publică informații care privesc subiecte de interes public operează atunci când aceștia se exprimă cu bună-credință pe baza unor fapte exacte și furnizează informații fiabile și precise, respectând și elementele de etică jurnalistică. Or, atâta timp cât se creează percepția că există o legătură directă între persoana prezentată în imagini și faptele reprobabile prezentate, care în realitate sunt cu totul altfel, dispare protecția jurnalistului.
Dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale în sistemul Noului Cod Civil este reglementat de dispozițiile art. 1349, care prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului”.
Răspunderea civilă delictuală este un raport juridic obligațional izvorând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în cadrul acestui raport persoana vinovată fiind obligată să repare daunele suferite de cealaltă parte. Așa cum rezultă din normele legale menționate mai sus, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiții: trebuie să existe un prejudiciu, fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului.
Caracterul ilicit al faptei trebuie analizat având în vedere obligațiile statornicite în Codul deontologic al ziaristului potrivit căruia jurnaliștii au datoria primordială să relateze adevărul în informațiile pe care le prezintă cititorilor (art.1), să dea publicității doar informațiile de a căror veridicitate sunt siguri, verificând, în prealabil, din mai multe surse credibile (art.2), să nu prezinte opiniile personale drept fapte (art.3), să respecte viața privată a cetățenilor, să evite detalierea unor vicii (art.4), să nu distorsioneze informația, să nu facă acuzații nefondate, să nu folosească neautorizat fotografii, să nu calomnieze (art.9 din Codul deontologic al ziaristului).
În cauză, fapta ilicită a fost săvârșită prin depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare, în condițiile în care emisiunea nu a fost prezentată într-un mod imparțial și cu bună credință de a contribui la dezbaterea publică a unor chestiuni de interes general, fără a crea confuzii și asocieri de nedorit între practicile folosite de persoana care apare în imaginile difuzate în cadrul emisiunii și faptele penale pentru care sunt condamnate alte persoane.
În ceea ce privește apărarea pârâtului în sensul că apariția reclamantului are în vedere prima parte a materialului, iar asocierea reclamantului nu are nicio legătură cu sfârșitul materialului de știri, în care se vorbește despre un dosar penal având drept obiect infracțiunea de omor, nu poate fi reținută de instanță, întrucât imaginile cu reclamantul au fost furnizate pe tot parcursul emisiunii, inclusiv în partea a două a materialului, fără a se putea reține o separare clară între cele două părți ale emisiunii și fără a se putea disocia imaginea reclamantului prezentată pe fundal de conținutul subiectului expus în partea a doua a emisiunii. Astfel că deși nu s-a dorit să se refere în mod concret la persona din imagine, prin faptul că a nu a luat toate măsurile pentru a nu apărea nici cea mai mică confuzie în modul de prezentare a emisiunii, a contribuit la atingerea dreptului la imagine și dreptul la o bună reputație a reclamantului.
Analizând prejudiciul suferit de către reclamant ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, efectul negativ suferit de aceasta ca urmare a expresiilor folosite de acesta, instanța apreciază că acesta există, fiind legat de lezarea dreptului la demnitate.
În acest sens, instanța va avea în vedere și faptul că însăși constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantului la demnitate, reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit.
Totuși, în prezenta cauză această modalitate de reparare a prejudiciului nu este și suficientă. Ca atare, se vor analiza pretențiile materiale ale reclamantului prin raportare la poziția sa socială și profesională, văditul prejudiciu ce i-a fost produs în mediul social dar și profesional.
Dreptul fiecărei persoane la demnitate, drept garantat de Constituție, se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnității sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are față de el însuși cât și sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul prețuirii morale de care se bucură un om în cadrul societății din care face parte și care se manifestă prin reputația, stima, considerația și respectul semenilor săi, acest drept fiind atins prin asocierea imaginii reclamantului cu fapte reprobabile săvârșite de alte persoane.
Prejudiciul invocat de reclamant este unul de natură nepatrimonială, cauzat de sentimentul de umilință pe care i le-au produs modul în care a fost asociată imaginea sa cu fapte condamnate de orice societate, astfel cauzându-i-se o daună morală. Deși existența acestei daune este evidentă, dificultatea privește modalitatea de evaluare a întinderii acesteia din cauza lipsei unui criteriu matematic pentru socotirea în valori pecuniare a acestui prejudiciu moral. Instanța va fixa o sumă de bani cu titlu de daune morale astfel încât aceasta să aibă efect compensatoriu și să nu constituie o amendă excesivă pentru autorul faptei ilicite sau un venit nejustificat pentru victimă.
Criteriul general reținut de Curții EDO este cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, despăgubirile trebuind să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației (cauza Tolstoy Miloslavsky).
Curtea a mai reținut că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.
Acordarea de compensații materiale pentru daunele morale este justificată de criterii obiective rezultând din gradul de lezare suferit de reclamant raportat la afectarea dreptului la demnitate al acestuia.
La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța reține că însăși acordarea acestora este mult mai importantă decât cuantumul efectiv al acestora.
Criteriul de distincție între prejudiciul moral și prejudiciul material este posibilitatea unei evaluări bănești directe a prejudiciului. Așadar, prin chiar definiția sa, dauna morală nu este supusă, în mod direct, unei evaluări pecuniare, astfel că în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța va fixa o sumă de natură să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu în raport cu prejudiciul moral suferit, dar și pentru aplicarea funcției educativ-preventive a răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste argumente, instanța va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este suficientă pentru înlăturarea consecințelor negative pe care le-au produs fapta ilicită a pârâtului, cât și pentru asigurarea caracterului educativ-preventiv al răspunderii civile delictuale.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamant rezultă în mod evident din fapta ilicită, întrucât, urmarea acesteia reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu moral constând în lezarea dreptului la demnitate.
Cu privire la condiția vinovăției, instanța reține că și aceasta este îndeplinită, întrucât fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului a fost difuzată la data de 04.07.2014 pe postul KANAL D, care aparține trustul D. MEDIA INTERNATIONAL S.A., încuviințând conținutul emisiunii, asumându-și astfel răspunderea cu privire la aspectele redate în cuprinsul emisiunii.
Potrivit dispozițiile art.30 alin.8 din Constituție, “Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Având în vedere atât considerentele expuse anterior, cât și prevederile legale indicate, instanța reține că pentru modul de redare a emisiunii din data de 04.07.2014 pe postul de televiziune KANAL D, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Având în vedere cele prezentate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, urmând a dispune obligarea acestuia la repararea prejudiciului produs reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită în parte cererea formulată de reclamant și să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cerut în cauză.
În ceea ce privește plata cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, pe lângă faptul că pentru a obține aceste cheltuieli nu trebuie să aibă vreo culpă procesuală, trebuie să facă și dovada suportării acestor cheltuieli în prezenta cauză. Or, din înscrisurile depuse la dosar la termenul de judecată din data de 10.04.2015, nu se poate reține faptul că aceste cheltuieli au fost efectuate pentru prezenta cauză.
Din chitanța nr. 138/22.07.2014 depusă în copie de către reclamantă nu rezultă că onorariul avocațial a fost perceput de la reclamant pentru activitățile juridice prestate în prezenta cauză, iar din celelalte facturi și chitanțe depuse, care reprezintă cheltuieli de transport și cazare nu rezultă că acestea au fost suportate de reclamant în legătură cu prezenta cauză, nefiind însoțite de un ordin de deplasare avizat de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant C. C. A. cu domiciliul ales in Bucuresti .. 7, ., ., Sector 3 in contradictoriu cu pârât T. D. MEDIA INTERNATIONAL SA - POSTUL DE TELEVIZIUNE KANAL D cu sediul ales in Bucuresti .-53 ., Sector 1 în contradictoriu cu
Obligă pârâta, la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de formulare, la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
23.07.2015/4Ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8682/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8723/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
