Pretenţii. Sentința nr. 9380/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9380/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9380/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 9380/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. S.

Grefier A.-M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant J. N. - D. A. și pe pârât S.C. C. E. ASIGURARI - REASIGURARI S.A., având ca obiect: pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul prin avocat cu delegație la dosarul cauzei și pârâta prin avocat cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Având cuvântul, reclamanta prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Pârâta prin apărător, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pentru a dovedi.

Instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri și respinge proba cu interogatoriul reclamantului, având în vedere faptul că aspectele ce se doresc a fi dovedite pot fi dovedite și prin proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stadiu de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul, reclamantul prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat pe cale separată.

Pârâta prin avocat solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin actiunea formulata la data de 23.12.2014 si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ reclamantul J. N. a chemat in judecata pe parata .- Reasigurari solicitand ca prin hotărârea ce se va pronunta in baza probelor ce se vor administra sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei de 6.218 lei – echivalent a sumei de 1.390,95 Eur reprezentând cheltuieli efectuate pentru recuperarea avariilor suferite de bunul proprietatea sa respectiv TV LCD marca Bang & Olupsen.

Se solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

In motivarea acțiunii se arata de reclamant ca la data de 10.06.2014 televizorul proprietatea lui s-a avariat din cauza furtunii.

Arata reclamantul ca el a chemat echipa specializată si aceasta a intocmit un formular de comanda.

Astfel in urma reparației aparatului s-a emis factura proforma nr.1741i5 nr. 174 pentru suma totala de 1390,95 Eur impreună cu devizul de reparare, depanare si inlocuire a pieselor afectate de trasnet.

Se arata ca din procesul verbal de constatare rezulta ca televizorul a fost avariat din cauza unor creșteri extreme in rețeaua de alimentare electrica, posibil descarcari electrice.

Reclamantul arata ca el a completat dosarul de dauna si l-a depus la parata si aceasta a raspuns ca refuza sa efectueze plata din cauza lipsei din contract a clauzei privind fenomenele electrice.

Reclamantul arata ca el are incheiat cu societatea parata polita de asigurare FIXL nr._ din 4.07. 2013 si aceasta polita prevede printre riscurile asigurate si trasnetul ca eveniment asigurat.

In drept reclamantul isi intemeiaza cererea de chemare in judecata pe prevederile art. 2199 si urm. Cod civil, ale art. 2214 si 2217 Cod civil.

In sustinerea actiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: formular de comanda reparatii service, factura proforma, asigurarea de locuinte su bunuri casnice,, lista de bunuri, conditii generale de asigurare, formular de instiintare a daunei, proces verbal de constatare soi dovada achitarii taxei de timbru.

La data de 4.02. 2015 parata . Reasigurare SA a formulat intampinare in care invoca exceptia de netimbrare a actiunii si pe fondul cauyei solicita respingerea actiunii ca neîntemeiată.

Instanta analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauya va retine faptul ca intre reclamant si parat s-a incheiat contractul de asigurare facultativa . nr._ din 4.07.2013 avand ca obiect asigurarea imobilului situat in Bucuresti .. 15 A sector 1.

Se vor avea in vedere prevederile cap. III din contract care stabilesc ca CEA acorda despagubiri in limita sumei asigurate, asiguratului sau, dupa caz, beneficiarului desemnat pentru pagubele provocate bunurilor de trasnet, respectiv descarcare electrica atmosferica directa asupra locuintei constructiei asigurate sau adapostind bunurile asigurate sau direct asupra bunurilor asigurate aflate sub cerul liber.

Capitolul IV din același contract stabileste ca C. E. nu acorda despagubiri pentru acțiunea curentului electric asupra instalațiilor si aparaturii, daca nu a fost urmata de incendiu.

Din declaratia reclamantului rezulta faptul ca fulgerul nu s-a descărcat in mod direct pe imobilul proprietatea lui situat in Bucuresti ..15 sector 1, ci în imediata apropiere a acestuia.

Având in vedere aceste împrejurări instanta apreciaza ca in mod corect societatea parata a procedat la respingerea cererii de despăgubire formulata de reclamant avand in vedere ca nu s-a produs riscul asigurat conform contractului.

Pe cale de consecință instanța va respinge ca neîntemeiată prezenta cerere de chemare in judecata.

In temeiul art. 453 Ncpc se va respinge cererea reclamantei de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea privind pe reclamant J. N. - D. A. cu sediul în sector 3, București, CALEA VICTORIEI, CLĂDIREA B, nr. 12A, . în contradictoriu cu pârâta S.C. C. E. ASIGURARI - REASIGURARI S.A. cu sediul în sector 6, București, . PLAZA, nr. 26Z, .. 5, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantului de cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I.S/A.I/20.07.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9380/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI