Reziliere contract. Sentința nr. 7859/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7859/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 7859/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7859

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de către reclamanta C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu s-au prezentat părțile.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.131 raportat la art. 650 C.pr.civ.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a contestatoarei și, față de lipsa părților, rămâne în pronunțare cu privire la excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2015 sub nr._ reclamanta C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar prin . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. A., având ca obiect pretenții, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să oblige pârâții la achitarea sumei de_,16 lei reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pe perioada decembrie 2008-ianuarie 2015 și evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., sector 1.

În motivarea cererii reclamanta a arătat instanței că pârâții nu au mai achitat chiria începând cu data de decembrie 2008 acumulând o chirie restantă și penalități de 0,5% pe zi de întârziere în cuantum de_,16 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1817, 1830 alin.1, 1831 Cod civil.

În dovedirea cererii aceasta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâții,legal citați, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat pentru a-și face apărări.

Prin rezoluția din data de 23.03.2015, instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a depune dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii prin extras ONRC sau de a depune mandatul acordat în condițiile art. 84 alin. 1 raportat la art. 151 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, urmând ca instanța să analizeze excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Instanța constată că cererea este semnată de arh. E. V. și consilier juridic A. Vraicu din cadrul ROM VIAL SRL iar la dosarul cauzei nu este depus contractul de prestări servicii nr. 1455/24.07.2000, la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată, care oricum nu ar face dovada calității de reprezentant.

Conform art. 82 alin.1 C.pr.civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În conformitate cu prevederile art. 84 alin.1 C. persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Mai mult din interpretarea art. 151 C. în cazul reprezentării persoanei juridice prin consilier juridic sau avocat este necesar să existe atât dovada calității de reprezentant legal cât și dovada calității de reprezentant convențional.

Pentru considerentele expuse anterior instanța a solicitat reclamantei să depună dovada calității de reprezentant în condițiile art. 84 alin.1 C. raportat la art.151 C., aceasta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 29.04.2015 cu această mențiune. Conform dovezii de înmânare depusă la dosarul cauzei la fila 25, reclamanta a luat cunoștință de obligația pusă în sarcina sa de către instanță la data de 26.03.2015.

Constatând că reclamanta nu a făcut dovada calității de reprezentant conform legii, instanța va admite excepția și va dispune anularea cererii conform art. 82 alin.1 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, cu sediul în sector 3, București, ., . 1, București, ., .+M, în sector 3, București, .. 15 A, în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. A., cu domiciliul în sector 1, București, ., invocată din oficiu de instanță.

Anulează cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

07Mai 2015

RED.C.Ș./TEH.I.B.

7 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7859/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI