Stare civila. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 23808/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentință civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 09 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. A. P.

Grefier M. A.

Ministerul P. prin P. de pe lângă Judecătoria S. 1 București a fost reprezentat de domnul procuror C. R. A..

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta P. E. și pe pârâtul S. P. Comunitar de Evidență a P. sector 1, având ca obiect stare civila anulare mentiune certificat de divort.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța ia act că la dosar s-au depus relațiile solicitate.

Instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului P. solicită admiterea acțiunii.

INSTANȚA

P. cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 B. sub nr._, reclamanta P. E. a solicitat anularea mentiunii de divort inregistrata pe actul sau de nastere.

Au fost anexate cererii inscrisuri.

Urmare solicitarii instantei, reclamanta a precizat ca intelege sa se judece in contradictoriu cu Ambasada Romaniei in Republica M., care a aplicat mentiunea de divort pe certificatul sau de nastere.

P. intampinarea depusa la data de 19.10.2015 parata a invocat exceptia lipsei capacitatii sale de folosinta, motivat de faptul ca misiunea diplomatica nu dispune de capacitatea procesuala de a sta in judecata in fata instantelor romane.

La termenul din data de 11.11.2015 instanta a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei Ambasada Romaniei in Republica M., pentru considerentele aratate in cuprinsul incheierii de sedinta de la acea data, ca urmare a cererii formulate de Ministerul P. introducand in cauza in calitate de parat pe Sectorul 1 B., prin P., S. P. Comunitar de Evidenta a Personelor S. 1.

Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba prin inscrisuri.

Sectorul 1 B., prin P., S. P. Comunitar de Evidenta a Personelor S. 1 a inaintat la dosar referatul cuprinzand verificarile obligatorii prevazute de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 119/1996.

Analizand actele dosarului, retine instanta ca la data de 31.12.2009 parata P. ( nascuta Leiba) E. a solicitat misiunii diplomatice a Romaniei din Rep. M. inscrierea certificatului sau de nastere, prezentand certificatul .-VI nr._ si atasand la dosar si extrasul de pe actul de casatorie alaturi de certificatul de divort.

Seful misunii diplomatice a aprobat inscrierea, in conformitate cu disp. art. 43 alin. 2 din Legea nr. 119/1996, asa cum era in vigoare la acea data, intocmind actul de nastere nr. 5720/31.12.2009, operand alaturi de mentiunea act inscris si mentiunea privind divortul, in baza certificatului ce fusese anexat.

Constata instanta ca aceasta mentiune privitoare la divort a fost inscrisa cu nerespectarea disp. art. 47 din Legea nr. 119/1996, asa cum era in vigoare la acea data, conform caruia “modificarile intervenite in statutul civil al cetatenilor romani aflati in strainatate se inscriu de ofiterul de stare civila prin mentiune pe marginea actelor de stare civila, cu aprobarea Inspectoratului N. pentru Evidenta P..

Astfel, se retine ca ofiterul de stare civila consular are numai atributii referitoare la aprobarea inscrierilor actelor de stare civila in registrele de stare civila romane, mentiunile privind modificarile intervenite in starea civila a titularilor actelor inscrise aplicandu-se, la cerere sau din oficiu, de catre ofiterul de stare civila din cadrul Directiei Stare Civila S. 1, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Legea 119/1996.

In consecinta, retinand ca mentiunea privind divortul a fost operata de ofiterul de stare civila consular cu depasirea competentelor si fara a cerere avizul prevazut de regelementarile in vigoare, instanta va admite actiunea si va dispune anularea mentiunii privind divortul inscrisa pe actul de nastere nr. 5720/31.12.2009 privind pe Leiba E., act inscris la Ambasada Romaniei la Chisinau, Republica M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei Ambasada Romaniei in Republica M..

Respinge ca nefondata cererea formulata impotriva paratei Ambasada Romaniei in Republica M., cu sediul in Chisinau, ./1, Republica M..

Admite cererea formulata de reclamanta P. E. domiciliată în CHISINAU, ./A, . in contradictoriu cu paratul Sectorul 1 prin P., S. P. Comunitar de Evidență a P. sector 1 cu sediul în București, sector 1, Piata Amzei, nr. 13.

Dispune anularea mentiunii privind divortul inscrisa pe actul de nastere nr. 5720/31.12.2009 privind pe Leiba E., act inscris la Ambasada Romaniei la Chisinau, Republica M..

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 1 B..

Pronuntata in sedinta publica azi, 09.12.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Red.FAP, thred. FAP, MA

Ex. 5/ 20.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civila. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI