Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 19162/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 07.10.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: P. U.

GREFIER: S. D. L.

Pe rol se afla judecarea cauzei de minori și familie privind reclamantul-parat Ț. M. și pârâta-reclamanta R. (fostă Ț.) M., având ca obiect partaj bunuri comune, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă: reclamantul-parat, personal si asistat de avocat, cu imp.avocatiala la dosar si pârâta-reclamanta, prin avocat, cu imp.avocatiala la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care:

Instanta constata ca prin serviciul registratura, la data de 14.09.2015, reclamantul-parat T. M. a depus obiectiuni la raportul de expertiza topografica, efectuata de dl expert S. I., iar la data de 14.09.2015, parata-reclamanta a depus obiectiuni la acelasi raport de expertiza.

Aparatorul paratei-reclamante invedereaza ca nu a primit obiectiunile la raportul de expertiza, iar reclamantul-parat nu le-a depus la dosar in termen de 5 zile, astfel cum instanta a dispus. Solicita ca instanta sa ia masuri in acest sens.

Aparatorul reclamantului-parat invedereaza ca expertul i-a comunicat cu intarziere raportul de expertiza, prin intermediul internetului.

Instanta pune in discutia partilor obiectiunile formulate la raportul de expertiza.

Aparatorul reclamantului-parat depune la dosar set de fotografii, efectuate la fața locului si inscrisuri cu privire la cele 3 case din Austria, pentru a se face comparatie intre valorile exprimate pentru imobilele din Austria si România.

Aparatorul paratei-reclamante invedereaza ca la dosar sunt depuse inscrisuri (chiar si printre cele depuse astazi), care nu i-au fost comunicate. Solicita admiterea obiectiunilor formulate de aceasta, obiectiuni care sunt oarecum similare cu cele formulate de reclamantul-parat. Cu privire la imobilul din . valoarea constructiei, mentionata de expert, este mult prea mare fata de cum arata constructia; expertul nu a facut dovada ca a efectuat demersuri pentru aflarea valoarii de piata a imobilului; nu s-a mentionat daca suma de 19.000 Euro este pentru ambele constructii; cu privire la imobilul din Mogosoaia, expertul nu a raspuns care dintre imobile sunt partajabile in natura si care nu; expertul nu a incercat si varianta de lotizare inversa (lotul nr.1 sa fie atribuit paratei-reclamante); reclamantul-parat nu a pus la dispozitie inscrisuri pentru identificarea constructiilor care ar fi trebuit expertizate si evaluate, urmand sa se intre in legalitate cu acele constructii, pe baza expertizei; expertul nu s-a raportat la grilele notariale privind pretul imobilelor in acea zona; pentru terenurile din T. si Mogosoaia a folosit doar metoda comparatiei directe; expertul a comparat terenuri rezidentiale cu terenuri agricole. Solicita refacerea raportrului de expertiza, dar numai dupa ce expertul B. va raspunde la obiectiunile formulate. De asemenea, expertul nu a tinut cont de modalitatea de partajare a paratei, astfel incat expertiza efectuata de dl.expert Ș. I. nu raspunde, in totalitate, la obiectivele dispuse de instanta.

Aparatorul reclamantului-parat invedereaza ca pentru imobilul din . de expert este foarte mare; referitor la grila notariala, arata ca pretul real este doar cel care se tranzactioneaza. Pentru terenul situat in Mogosoaia, arata ca pe acesta exista niste containere aduse de reclamant, din Austria, care sunt ruginite, acel depozit a luat foc, lumina si apa au fost trase de reclamant; nu intelege de ce terenul din Mogosoaia trebuie impartit, intrucat este donatie; la acest teren parata-reclamanta nu a avut nicio contributie.

Instanta pune in vedere reclamantului-parat sa comunice aparatorului paratei-reclamante actele depuse la termenul de astazi. Cu privire la obiectiunile formulate, instanta se va pronunta dupa ce aparatorul paratei-reclamante va conculta actele depuse la termenul de astazi.

Aparatorul paratei-reclamante arata ca nu solicita acordarea unui termen pentru a consulta inscrisurile depuse la termenul de astazi, solicita doar sa-i fie comunicate.

Instanta, avand in vedere obiectiunile formulate de ambele parti, la ambele rapoarte de expertiza efectuate in cauza, fata de actele si lucrarile dosarului, le respinge. Constatand cauza in stare de judecata, acorda cuvantul asupra fondului.

Aparatorul reclamantului-parat invedereaza ca nu intelege care este motivul pentru care in cauza nu s-a efectuat o comisie rogatorie, pentru imobilele din Austria. Invedereaza ca masa partajabila se compune din: imobilul din . teren si imobilul de la T.. In ceea ce priveste imobilul situat in Mogosoaia, exista act de donatie; sotia sa nu a avut nicio contributie; solicita sa-i fie atribuita o cota de 80%; solicita atribuirea terenului din Mogosoaia si a imobilului din . casa; cu cheltuieli de judecata.

Aparatorul paratei-reclamante solicita respingererea cererii formulata de reclamantul-parat, de atribuire a cotei de 80%, ca nedovedită; conform art.132 C.p.c., cota de 80%, solicitata de reclamantul-parat, este tardiva; arata ca partile au cote de 50% fiecare; prezumtia de egalitate de cote nu a fost rasturnata. Solicita admiterea cererii reconventionale si a cererii precizatoare din data de 29.04.2008; atribuirea catre parata-reclamanta a lotului din terenul de 5000 mp situat in T. (oricare dintre loturile 1 sau 2); lotul nr.1 bis din a doua varianta a expertizei efectuata de expertul S. I., in suprafata de 2095 mp; atribuirea catre aceasta a imobilului- teren si casa, din . sa la plata sultei corespunzatoare catre reclamantul-parat; copilul partilor, care are un handicap psihomotor, este obișnuit cu acest imobil; invedereaza ca imobilele din Austria i-au fost atribuite reclamantului-parat, cu obligarea sa la plata sultei. Solicita compensarea cheltuielilor de judecata.

Instanta retine cauza in vederea solutionarii.

INSTANȚA,

Pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 14.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 14.10.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: P. U.

GREFIER: S. D. L.

Pe rol se afla judecarea cauzei de minori și familie privind reclamantul-parat Ț. M. și pârâta-reclamanta R. (fostă Ț.) M., având ca obiect partaj bunuri comune, pretenții.

INSTANȚA,

Avand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art.396 C.p.c., va amâna pronuntarea.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 21.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. 2 ex/ LSD/10.11.2015

Acesta este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 21.10.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: P. U.

GREFIER: S. D. L.

Pe rol se afla judecarea cauzei de minori și familie privind reclamantul-parat Ț. M. și pârâta-reclamanta R. (fostă Ț.) M., având ca obiect partaj bunuri comune, pretenții.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc in ședința publică de la 07.10.2015, fiind consemnate in incheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise si, apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 14.10.2015 si 21.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 03.09.2008, sub nr._, reclamantul T. M. a solicitat in contradictoriu cu parata R. M.

( fosta T. M. ), partajarea bunurilor mobile si imobile dobandite in perioada casatoriei,respectiv terenul in suprafata de 300 m.p. si imobilul edificat pe acesta situat in . sectorul 1 Bucuresti, terenul arabil in suprafata de 5000 m.p. situat in T. Jud.Constanta, conform contractului de vanzare cumparare aut.sub nr._/06.10.1995 la notariatul de Stat sectorul 2 Bucuresti, terenul arabil situat in extravilanul . conform contractului de vanzare cumparare aut.sub. nr. 3427/05.08.2002 la BNP S. F. E., dreptul de creanta in suma de _ lei vechi sau echivalentul sumei de 10.300 euro pe care parata si-a insusit-o din vanzarea terenului in suprafata de 750 m.p. si a constructiei edificata situat in com.Chitila ..26 Jud.Ilfov, de la sotii R. G. si Z., cu cheltuieli de judecata.

In drept, cererea s-a intemeiat pe disp. art. 36 C. fam. coroborate cu prevederile art. 673 ind.1 c.p.c.

In motivarea acestei cereri reclamantul arata ca la data de 16.09.1972 s-a casatorit cu parata, iar in anul 1982 acesta a plecat in Austria, impreuna cu familia, pentru un trai mai bun. Ulterior, parata si-a schimbat comportamentul, dorind sa se imbogateasca cu toate ca nu a desfasurat nicio activitate in toata perioada casatoriei.

Reclamantul arata ca acesta are o cota de 100 % din aceste bunuri fiind singurul care a lucrat in aceasta perioada. Ulterior si dupa incheierea casatoriei cu parata, singurele venituri ale familiei au fost salariul reclamantului, intrucat parata nu lucra, fiind asadar singurul care putea achita aceste bunuri imobile .

In aceste conditii reclamantul solicita sa i se retina cota majorata de 100% din valoarea acestor bunuri.

In dovedirea actiunii s-au depus acte.

La data de 14.01.2009, s-a depus in copie la dosar sentinta civila nr._ din data de 13.10.2008, pronuntata in dosarul nr._/299/2008 al Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a luat act de imprejurarea ca partile erau divortate, conform sentintei civile pronuntata de Tribunalul din Bregenz Austria, definitiva si irevocabila la data de 09.06.2008, pronuntata in dosarul nr.2 C 80/06v, prin care s-a desfacut casatoria partilor incheiata la data de 16.09.1972 in fata ofiterului Starii Civile a sectorului 1 Bucuresti, inregistrata la Registrul de casatorii, sub nr. 1124 din culpa paratului.

Parata a formulat la data de 13.02.2009, intampinare prin care arata ca instantele romane nu sunt competente sa solutioneze acesta cerere invocand disp.art.5 c.proc.civ.,instantele din Austria, invocand si exceptia necompetentei generale a instantelor române.

La data de 18.02.2009, se depune de catre reclamant o cerere precizatoare prin care solicita partajarea bunurilor imobile aflate pe teritoriul Austriei dobandite in perioada casatoriei partilor.

S-a depus la dosar de catre T. C. G. o cerere prin care mentioneza ca intentioneaza sa depuna cerere de interventie in interes personal, cererea nu este intemeiata in drept. ( fila 117 dosar ).

Prin inceheirea de sedinta din data de 24.06.2009, instanta respinge exceptia necompetentei generale a instantelor române pentru masa bunurilor comune aflate pe teritoriul Romaniei, iar pentru bunurile imobile aflate in Austria retine competenta acestor instante de solutionare a cererii privind partajarea acestora.

Parata formuleaza la data de 28.08.2009, cerere reconventionala prin care solicita introducerea in masa partajabila a imobilului in suprafata de 4000 m.p. situat in . conform contractului de vanzare cumparare aut.sub nr. 3892/16.10.1996 si dreptul de creanta in suma de 21.99,7 euro reprezentand contravaloarea unui imobil instrainat de reclamantul –parat, situat in Mogosoaia, Jud.Ilfov si dreptul de creanta in suma de 7500 lei, reprezentand contravaloarea chiriei pentru imobilul situat in ., cu suma de 1250 lei lunar, timp de 12 luni. ( fila 142 dosar ).

Parata-reclamanta solicita cota de 50% din valoarea masei partajabile.

In drept, cererea reconventionala s-a intemeiat pe disp. art. 115 C.p.c.

Sub aspectul probatoriului, la termenul din 19.05.2010 instanta a incuviintat, in ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect partajul, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, interogatorii reciproce si proba cu expertize tehnice evaluatoare.

Prin sentinta civila nr. 8662 din 24.06.2009 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, a fost desfacuta casatoria partilor prin acord.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Partile din prezenta cauza, reclamantul – parat T. M. si parata reclamanta R. M. ( fosta T. M. ), s-au casatorit la data de 16.09.1972 si au divortat la data de 28.04.2008 aceasta a devenit irevocabila, conform hotararii Inaltei Curti de Justitie Viena Austria.

Instanta retine ca in perioada casatoriei partile au achizitionat imobilul teren si constructie situat in . sectorul 1 Bucuresti,conform contractului de vanzare cumparare aut.sub nr._/06.09.1995 la Notariatul de Stat sectorul 2 Bucuresti ( fila 3 dosar), imobilul situat in . in suprafata de 4189 m.p. conform contractului de vanzare cumparare aut. Sub nr.3892/16.10.1996 la BNP Banuta G. si imobilul teren situat in . in suprafata totala de 10.000 m.p.conform contractelor de vanzare cumparare aut.sub nr. 3417/05.08.2002 la BNP S. F. E. ( filele 7-9 dosar ).

La data incheierii casatoriei niciuna dintre parti nu au facut dovada ca in patrimoniul acestora se aflau sume de bani sau alte bunuri proprii, care sa fi fost folosite la achizitionarea celor trei imobile, si nici pe parcursul casatoriei nu au primit alte bunuri proprii care sa fi fost valorificate, ulterior ca sumele sa se regaseasca in imobilele achizitionate in perioada casatoriei si sa jusitifice astfel si cota majorata. Dealtiminteri, parata –reclamanta nici nu solicita o cota majorata, tocmai avandu-se in vedere faptul ca partile nu au alte sume proprii decat cele obtinute in parioada casatoriei. Este cert ca atat reclamantul-parat cat si parata-reclamanta nu au facut astfel de dovada, care sa rastoarne prezumtia legala a comunitatii de bunuri.

Instanta retine ca reclamantul-parat nu justifica detinerea unor sume proprii de bani la achizitionarea acestor imobile nici anterior nici ulterior incheierii casatoriei, creditele folosite la achizitionarea bunurilor fiind in perioada casatoriei si achitate in aceeasi perioada, deci fonduri comune.

Din sustinerile partilor rezulta fara tagada ca in perioada casatoriei, respectiv 16.09._08, partile au avut o locuinta . impreuna – si ca a avut o contributie egala la achizitionarea acestor imobile atat sumele avansate cat si ratele la creditele luate au fost achitate in perioada casatoriei la aceste imobile.

Din raspunsurile date la interogatoriul luat paratei-reclamante la intrebarea nr. 3,4,5 ( fila 308 ) aceasta recunoaste ca imobilele au fost achizitionate in perioada casatoriei din bani comuni, iar din raspunsurile data de reclamantul-parat, instanta retine ca aecste imobile au fost cumparate in perioada casatoriei, insa acesta nu precizeaza surse proprii la achizitionarea acestora. ( fila 306 dosar ).

Instanta, fata de sustinerile partilor ca in perioada casatoriei au fost achizitionate toate aceste bunuri, acestea pot fi considerate ca fiind comune in cota de 50% fiecare parte, retine ca partile beneficiaza de prezumtia de comunitate asupra bunurilor, inscrisa in art.30 C.Fam., contributie ce se poate stabili cu orice mijloc de proba.

In ceea ce o priveste pe parata reclamanta instanta poate retine pe fiecare bun in parte ca aceasta a facut dovada ca acestea au fost achizitionate in perioada casatoriei cu contributie egala cu venituri cel putin egale si investite in comun cu reclamantul parat. Din probele administrate la dosar s-a facut dovada existentei acestor venituri, precum si munca in gospodarie a paratei-reclamante, inclusiv de ingrijire permanenta a unui copil al partilor care s-a nascut cu probleme medicale grave, astfel incat chiar daca reclamantul-parat ar fi lucrat in aceasta perioada mai mult timp si a fost cel care a sustinut si cheltuielile gospodariei, parata-reclamanta a muncit in gospodarie fapt ce echivaleaza cu contributia acesteia la cheltuielile comune.

La data de 04.02.2015, reclamantul-parat a depus la dosar o cerere precizatoare prin care solicita atribuirea cotei de 80 % din valoarea masei partajabile.

Parata –reclamanta a formulat exceptia tardivitatii acesteia, raportat la disp.art.132 c.proc.civ.

Instanta fata de aceasta exceptie retine ca cererea depusa de reclamantul –parat, la data de 04.02.2015, nu este o cerere modificatoare, iar fata de disp.132 pct. 2 ( alin2 ) c.proc.civ. respinge exceptia ca neintemeiata.

F. de aceste precizari, instanta va respinge si acesta cerere formulata de parata reclamanta.

Potrivit art. 30 alin 3 c. fam “calitatea de bun comun nu trebuie dovedita”. In baza prezumtiei comunitatii de bunuri, orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti se considera bun comun cata vreme nu se face dovada ca este bun propriu, respectiv ca se incadreaza . prevazute de art. 31 c. fam.

Avand in vedere ansamblul probelor administrate in cauza, inscrisurile de la dosar, interogatoriile partilor, instanta apreciaza ca in cauza nu s-a facut dovada, de catre reclamantul-parat, a cotei majorate pe aceasta perioada, atat timp cat si parata-reclamanta a dovedit ca realiza venituri din munca salariata si avea grija de gospodarie si de copii.

In aceste conditii, pentru aceasta perioada, instanta retine cota egala de contributie a partilor la achizitionarea bunurilor ce constituie masa partajabila in perioada casatoriei, aceste bunuri avand calitatea de bunuri comune ale partilor.

Desi reclamantul parat a instrainat in aceasta perioada un imobil situat in ., conform antecontractului de vanzare cumparare aut.sub nr.266 din data de 04.02.2005, aceasta s-a realizat in baza acordului expres dat de parata-reclamanta concretizat in procura din data de 25.02.2005 ( fila 91 din dosar ), deci in perioada casatoriei, iar sumele de bani obtinute au fost folosite in interesul gospodariei, parata-reclamanta nefacand dovada contrara.

Aceeasi imprejurare – retine instanta si din cererea formulata de parata-reclamanta in sensul obligarii reclamantului-parat la plata contravalorii chiriei obtinute pentru imobilul situat in . sectorul 1 Bucuresti.

Retine instanta ca prin sentinta civila nr. 1334 din data de 27.01.2009 pronuntata in dosarul nr._ al Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus anularea contractului de inchiriere nr._/26.03.2008 si al actului aditional nr. S 523/_ din data de 26.03.2008, definitiva si irevocabila. Parata-reclamanta a solicitat prin aceasta cerere doar anularea contractului de inchiriere si a actului aditional, precum si evacuarea chiriasului.

In motivare parata-reclamanta arata ca acesta a fost facut fara dorinta si acordul sau, iar aceasta folosea imobilul cand venea in vacanta in Romania.

Se poate retine imprejurarea ca cererea a fost formulata la data de 22.04.2008, iar contractul de inchiriere a fost intocmit la data de 26.03.2008, deci cu o luna inainte de promovarea acestei actiuni de catre parata-reclamanta, ori in aceste imprejurari, parata –reclamanta, in cazul in care s-ar fi incasat vreo suma de bani, avea posibilitatea de a o solicita dupa o luna de la data incheierii acestui contract, fapt care nu s-a intamplat.

In aceste imprejurari avand in vedere faptul ca acest contract de inchiriere a fost incheiat la data de 26.03.2008, iar parata –reclamanta a promovat cerere de anulare a acestuia la data de 22.04.2008, instanta nu poate retine ca s-au incasat de catre reclamantul-parat sume cu titlul de chirie, fapt nedovedit de parata –reclamanta, iar ca aceste sume au fost folosite de catre reclamantul-parat in scop personal, fara sa-i asigure si sotiei sale cota de ½ din aceasta chirie.

Parata –reclamanta nu a depus la dosar acte de la AFP privind chiria incasata si sumele achitate cu titlul de taxe si impozite pentru acest imobil, din care sa rezulte ca s-a incasat chirie, si nici nu a solicitat incuviintarea vreunei alte probe din care sa rezulte ca reclamantul-parat a incasat sume de bani si ca acesta nu s-a folosit de sumele incasate.

In aceste conditii cererea formulata de parata-reclamanta este neintemeiata urmand a fi respinsa.

Din probele administrate la dosarul cauzei instanta retine ca in timpul casatoriei, respectiv 26.03.2008, reclamantul-parat a incheiat acest contract de inchiriere. Obiectul acestui contract de inchiriere il constituie imobilul bun comun, potrivit prezumtiei de comunitate instituita prin art.30( alin.1 ) c.fam. si pana la rasturnarea acesteia, se presupune ca si in situatia in care au fost incasate sume de bani cu orice titlul acestea au fost cheltuite de soti in interesul gospodariei fiind bani comuni.

Instanta in temeiul disp.art.673 ind.5 c.proc.civ. in ceea ce priveste modalitatea de iesire din indiviziune va avea in vedere posibilitatile partilor, faptul ca una dintre parti locuieste in chip statornic in Romania – respectiv reclamantul-parat, de cota parte ce se cuvine fiecaruia si de creantele nascute din starea de proprietate . le au unii fata de altii.

Instanta va face imparteala in natura, retinand ca numai o parte din aceste imobile sunt comod partajabile in natura.

In ceea ce priveste imobilul situat in ., sectorul 1 Bucuresti, instanta constata ca la data efectuarii reevaluarii acestuia, imobilul se afla in stare de nelocuit, fiind deconectat de la utilitati si nelocuit de mult timp, astfel incat avand din vedere faptul ca reclamantul-parat locuieste in Romania si nu detine un alt imobil proprietate personala in care sa locuiasca atribuie acestuia acest imobil in natura cu obligarea la plata sultei catre parata-reclamanta in cota de ½ din valoarea acestuia. In privinta celorlalte imobile teren, acestea sunt comod partajabile in natura si pot constitui loturi egale pentru fiecare parte, astfel incat instanta le va atribui in modalitatea descrisa in dispozitivul aceste hotarari, in cote egale pentru fiecare parte.

In temeiul disp.art.276 c.proc.civ., avand in vedere ca in partaj solutia profita ambelor parti si fata de solutia pronuntata, instanta dispune compensarea in totalitate a cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte actiunea principala precizata, formulata de reclamantul-parat Ț. M., cu domiciliul in Bucuresti, Calea Grivitei, nr.222, ., . in contradictoriu cu pârâta-reclamanta R. (fostă Ț.) M., cu domiciliul ales la C..av.Salvetiu L.-C., din Bucuresti, ., ..

Admite in parte cererea reconventionala precizata.

Respinge exceptia tardivitatii cererii precizatoare din data de 04.02.2015, ca neintemeiata.

Respinge cererea de interventie formulata de Ț. C. G., ca neintemeiata.

Constata ca masa partajabila dobandita in perioada casatoriei se compune din: Imobilul teren In suprafata totala de 304 m.p. si constructie ( C 1 cladire parter, cu destinatie de locuinta cu o suprafata ocupata la la sol de 75 m.p. C2 cladire anexa cu o suprafata ocupata la sol de 7 m.p. in valoare totala de 78.280 euro ( 346.945 lei ) situat in . sectorul 1 Bucuresti, conform contractului de vanzare cumparare aut.sub nr._-06.09.1995 la Notariatul de Stat Local sectorul 2 Bucuresti; imobil situat in . totala de 4189 m.p. in valoare totala de 167.560 euro ( 742.643 lei ) si imobilul situat in . teren arabil . ., in suprafata totala de 10.000 m.p. ( 1 ha ) in valoare totala de 11.500 euro ( 50.969 lei ).

Constata ca partile au cota egala de contributie de 50 % fiecare parte la dobandirea masei partajabile .

Dispune iesirea din indiviziune a partilor.

Atribuie reclamantului-parat imobilul teren si constructie situat in . Bucuresti, in valoare totala de 78.280 euro si Lotul nr.2 din . in suprafata totala de 2094,50 m.p. in valoare de 83.780 euro.

Atribuie paratei-reclamante Lotul nr.1 din . in suprafata totala de 2094,50 m.p. in valoare de 83.780 euro si 2 parcele de teren situate in . ( 1 ha ) in valoare totala de 11.500 euro.

Respinge cererea paratei-reclamante privind includerea in masa partajabila a dreptului de creanta in suma de 7500 lei reprezentand contravaloare chirie pentru imobilul si . sectorul 1 Bucuresti si dreptul de creanta in suma de 43.995 euro reprezentand suma obtinuta din vanzarea imobilului teren in suprafata de 400 m.p. situat in . ..Ilfov, ca neintemeiate.

Compenseaza in totalitate cheltuielile de judecata.

Omologheaza raportul de expertiza evaluatoare intocmit de dl.expert.Ing.S. I. (fila 338-366 dosar ).

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 21.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

Prezenta hotarare a fost comunicata catre reclamantul-parat Ț. M., cu domiciliul in Bucuresti, Calea Grivitei, nr.222, ., . in contradictoriu cu pârâta-reclamanta R. (fostă Ț.) M., cu domiciliul ales la C..av.Salvetiu L.-C., din Bucuresti, ., ., ., sector 2, azi, 10.11.2015

Red. PU/thred.PU,LSD

4 ex/10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI