Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 10736/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr._/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. A. P.

Grefier F. C. (C.)

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta G. M. A. și pe pârâta O. G. L., având ca obiect stabilire program vizitare minor REDUCERE CUANTUM pensie ÎNTREȚINERE

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantul prin avocat cu delegatie la dosar si parata, personal, legitimata de instanta CNP -_, lipsa fiind Autoritate Tutelară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca, prin serviciul registratura, au fost comunicate relatii de la Autoritate Tutelară P. S. 1 București, dupa care:

Parata, prin avocat, depune inscrisuri la dosar pe care le comunica si reclamantului.

Instanta pune in discutia partilor exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei S. 1 Bucuresti .

Parata, prin avocat, solicita admiterea exceptiei, aratand că, raportat la precizarea depusă de către reclamant privitoare la domiciliul paratei, Judecătoria S. 1 Bucuresti nu este competentă teritorial să solutioneze cauza.

Avocatul reclamantului solicita admiterea exceptiei.

Instanta comunică paratei un exemplar al adeverinteia de venit a reclamantului si raportul de salariu depus de către acesta si retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei S. 1 Bucuresti la data de 25.02.2015, sub nr._, reclamantul G. M. A. a chemat in judecata pe parata O. G. L., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa stabileasca un program de legaturi personale cu minorul G. M. A. in favoarea reclamantului, program indicat in cuprinsul actiunii, precum si reducerea cuantumului pensiei de intretinere stabilita in favoarea minorului prin Sentinta civila nr._/09.07.2013 a Judecatoriei S. 1 Bucuresti, ramasa definitiva prin Decizia civila nr. 285/12.03.2014 a Tribunalului Bucuresti si irevocabila prin Decizia civila nr. 1720/14.11.2014 a Curtii de Apel Bucuresti pronuntate in Dosarul nr._/299/2012.

In motivarea cererii, a aratat reclamantul ca prin Sentinta civila nr._/09.07.2013 a Judecatoriei S. 1 Bucuresti s-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre parti, exercitarea in comun a autoritatii parintesti, stabilirea locuintei minorului la mama si obligarea tatalui la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului de 1700 euro lunar, nefiind incuviintat si un program de vizitare in favoarea sa.

F. de imprejurarea ca nu exista posibilitatea intelegerii amiabile a partilor asupra unui program de legaturi personale intre tata si minor ( parata ingradindu-i dreptul de a avea relatii personale cu fiul lor), avand in vedere ansambul dispozitiilor legale interne si art. 8 din CEDO care ocroteste dreptul parintelui la respectarea vietii private si de familie, tinand seama de faptul ca reclamantul dispune de conditii materiale si are capacitatea de a se ocupa de copil in perioada in care acesta s-ar afla la el, a solicitat reclamantul incuviintarea unui program de vizitare care sa ii permita sa se implice in buna crestere si educare a fiului sau.

In ce priveste capatul de cerere privitor la micsorarea pensiei de intretinere, a aratat ca veniturile sale s-au redus substantial, fiind revocat din functia de membru in consiliul de administratie al TAROM, nemaiobtinand venituri din proprietatea intelectuala de la Asociatia Maastricht School of Management Bucharest, incetand prin ajungerea la termen contractele de prestari servicii, fiind nevoit sa contracteze un imprumut bancar pentru a reusi sa isi onoreze obligatiile financiare, in plus urmand ca in aprilie 2015 sa i se mai nasca un copil din actuala casatorie.

De asemenea, a aratat ca pensia de intretinere in suma de 1700 euro – la care se adauga acoperirea cheltuielilor privind taberele si excursiile scolare, asigurarile medicale, activitatile scolare si extrascolare – este mult superioara nevoilor actuale ale minorului, nerespectand disp. art. 527 cod civil.

In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 192 si urm.cod proc. civ., art. 401, 402, 524 si urm., 529 si urm. rap. la 403 cod civil.

Au fost anexate cererii inscrisuri.

Prin cererea precizatoare inregistrata la 26.03.2015 reclamantul a indicat un alt domiciliu al paratei decat cel aratat in cuprinsul actiunii, solicitand ca procedura de citare a paratei sa se realizeze la adresa indicata.

La termenul din data de 03.06.2015 parata a depus intampinare si cerere reconventionala.

Ca si chestiuni prealabile, a solicitat parata a se constata nulitatea absoluta a actului de procedura - comunicare adresa emisa la 03.04.2015, intocmit cu nesocotirea normelor ce ocrotesc un interes public instituit prin art. 201 alin. 1 cod proc. civ., solicitand de asemenea, in baza art. 186 cod proc. civ., repunerea in termenul de 25 de zile pentru depunerea intampinarii si invocand exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti si declinarea competentei catre Judecatoria S. 5 Bucuresti.

Pe cale de intampinare a solicitat respingerea cererii reclamantului, iar pe calea cererii reconventionale a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului in favoarea reclamantului-parat, care sa corespunda interesului superior al copilului, cu luarea in considerare a situatiei de fapt in cauza.

La termenul din data de 03.06.2015 instanta a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei S. 1 Bucuresti.

Deliberand asupra exceptiei necompetentei teritoriale, instanta apreciaza ca este intemeiata, urmand sa o admita, pentru considerentele care urmeaza:

Potrivit disp. art. 114 alin. 1 cod proc. civ., „daca legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana ocrotita”.

Instanta retine ca parata are domiciliul si locuieste efectiv impreuna cu minorul in Bucuresti, sectorul 5, Calea 13 Septembrie, nr. 110, .. B, . judecatoreasca de divort locuinta minorului fiind stabilita la mama.

In consecinta, constatand ca la data sesizarii instantei domiciliul persoanei ocrotite – respectiv al minorului – se afla la mama sa, in sectorul 5, se apreciaza ca instanta competenta sa solutioneze cauza de fata este Judecatoria S. 5 Bucuresti, astfel ca va admite exceptia necompetentei teritoriale si va declina competenta in favoarea Judecatoriei S. 5 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei S. 1 Bucuresti in cauza privind pe reclamantul G. M. A., cu domiciliul ales la C.. Av. O. P. in Bucuresti, sector 1, .. 2-6, . și pe pârâta O. G. L., cu domiciliul procesual ales la Av. Badragan I. in Bucuresti, .-57, ., sector 1.

Declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei S. 5 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2015.

P. GREFIER

F. A. P. F. C.

Red. PFA, thred. PFA, FC

Ex. 4/12.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI