Acţiune în constatare. Sentința nr. 332/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 332/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr.332/2016
Ședința publică din data de 18.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul TURCAȘ M. N. și pe pârâții P. B. ROMÂNIA S.A. și Ț. A. I., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta P. B. ROMÂNIA S.A. prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind reclamantul si parata Ț. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti apreciind că instanța competentă este cea de la domiciliul reclamantului, pe care o pune în discuție.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 15.10.2015 sub numar de dosar unic_, astfel cum a aceasta a fost precizata ulterior (f.41-43), reclamantul TURCAȘ M. N., domiciliat in localitatea Ștei, ..21, . si cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul in Oradea, ., ., CNP-_, a chemat în judecată pe pârâtele P. B. ROMANIA S.A., cu sediul in sector 2, București, ..34-36, inregistrata la ORC Bucuresti sub nr.J_, CUI-_ si Ț. A. I., domiciliata in ., judetul Bihor, CNP-_, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate caracterul abuziv al urmatoarelor clauze existente în contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.050102J_/09.07.2008: art.3 pct.3.2., art.4, art.6, art.13 pct.13.5.
- să se constate caracterul abuziv al clauzei existente la art.3 din Actul aditional nr.1/2010 si Actul aditional nr.2/2011, privind comisionul de restructurare;
- obligarea paratei la restituirea sumei de 1.317,79 CHF reprezentand comision de acordare credit;
- obligarea paratei la restituirea comisionului de restructurare de la data incasarii fiecarei sume cu acest titlul si pana la zi, suma calculata de reclamant de la data de 22.08.2009 si pana la data de 15.10.2015 fiind de 975,80 CHF;
- obligarea paratei la restituirea sumei reprezentand diferenta dintre dobanda contractuala si D. si stabilirea D. la nivelul dobanzii contractuale, suma calculata de reclamant de la data contractarii si pana la data introducerii cererii fiind de 3.162,6 CHF;
- obligarea paratei la recalcularea dobanzii in functie de Libor la trei luni +marja fixa a bancii de 5 puncte procentuale si modificarea ratei lunare prin inlaturarea comisioanelor;
- obligarea paratei la plata dobanzii legale asupra sumelor solicitate prin prezenta actiune, de la data retinerii si pana la data platii efective;
- obligarea paratei la plata daunelor interese in suma de 50 de lei pe zi de intarziere de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data platii efective.
Motivând în fapt cererea, reclamantul a arătat ca este titularul contractului de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.050102J_/09.07.2008, contract care contine clauze abuzive-cele cuprinse în articolele și alineatele indicate în preambul la actiune-la data semnării neavând loc nicio negociere, contractul fiind în „formă tip".
Referitor la caracterul abuziv al acestor clauze, în art.4 alin.1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori se menționează că: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".
Clauzele nu au fost negociate direct cu reclamantul/consumator, întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, în care clauzele au fost dinainte stabilite de către împrumutătorul-Banca, singurele elemente de diferențiere între acesta și alte contracte fiind probabil, suma împrumutată și data scadentă.
Cu privire la clauza atributiva de competenta prevazuta la art.13 pct.13.5 din contract, reclamantul arata ca aceasta este abuziva si in defavoarea consumatorului intrucat presupune consturi mari de deplasare pentru reclamantul al carui domiciliu nu se afla in Bucuresti (unde este sediul paratei).
Paratele nu au depus intampinare.
La termenul de judecata din data de 18.01.2016 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti și a retinut cauza in pronuntare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
In cuprinsul art.13 pct.13.5 din contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.050102J_/09.07.2008 s-a prevazut o clauză atributivă de competență în sensul că, orice litigiu ar apărea între părți acesta urmează să fi soluționat de instanțele judecătorești din localitatea Bucuresti, unde este inregistrat sediul social al bancii-mama.
Conform art.126 NCPC: » (1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă. »
Instanta retine ca, dispozițiile art.126 alin.2 NCPC referitoare la faptul că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă) reprezintă o normă de drept procedural, din moment ce este inscrisa in codul de procedura civila si ea se aplica tuturor proceselor si cererilor introduse dupa . noului cod de procedura civila, indiferent de data incheierii contractului dintre parti.
Prin urmare, in considerarea dispozitiilor art.126 alin.2 NCPC, instanta nu va avea in vedere clauza atributiva de competenta prevazuta la art.13 pct.13.5.
In alta ordine de idei, si in situatia in care s-ar aprecia ca clauza prevazuta la art.13 pct.13.5 din contractul de credit isi produce efectele, instanța va avea în vedere, in primul rand, imprejurarea ca, asa cum rezulta din continutul cererii de chemare in judecata, reclamantul a inteles sa invoce caracterul abuziv inclusiv in ceea ce priveste aceasta clauza, iar in al doilea rand, va avea in vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., precum și Directiva nr. 93/13/CEE .
Principii desprinse din hotărârea Curții:
În cauza menționată, prin intermediul întrebării adresate Curții, instanța de trimitere urmărește să determine responsabilitățile care îi revin, în temeiul dispozițiilor directivei, începând din momentul în care se ridică problema de a stabili eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă. Instanța națională întreabă în special dacă, într‑o astfel de situație, are obligația de a efectua o cercetare judecătorească din oficiu în vederea stabilirii elementelor de fapt și de drept necesare pentru aprecierea existenței unei astfel de clauze, în cazul în care dreptul național nu prevede o astfel de cercetare decât la solicitarea uneia dintre părți.
Răspunzând acestei întrebări, Curtea a reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Pentru a asigura protecția urmărită de directivă, Curtea a subliniat că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr‑o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract.
Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește prima fază a examinării ce trebuie efectuată de instanța națională, rezultă din dispozițiile coroborate ale articolelor 1 și 3 din directivă că aceasta se aplică oricărei clauze prin care se stabilește competența jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale.
Pentru a garanta eficacitatea protecției consumatorilor urmărită de legiuitorul Uniunii, instanța națională trebuie, prin urmare, în toate cazurile și indiferent de normele de drept intern, să determine dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, citată anterior, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Trebuie să se arate că clauza la care se referă întrebarea instanței naționale în acțiunea principală, la fel ca și o clauză care are ca obiect conferirea competenței, pentru toate litigiile care decurg din contract, instanței în raza căreia se află sediul vânzătorului sau al furnizorului, creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă.
În plus, o astfel de clauză de stabilire a competenței jurisdicționale exclusive permite vânzătorului sau furnizorului gruparea tuturor litigiilor aferente activității sale profesionale în fața unei singure instanțe, care nu este cea în raza căreia are reședința consumatorul, ceea ce facilitează în același timp organizarea prezentării vânzătorului sau a furnizorului menționat în instanță și o face mai puțin oneroasă.
Concluzia curții sub acest aspect a fost în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Aplicarea principiilor în cauza dedusă judecății:
Analizând contractul de credit strict prin prisma competenței teritoriale, instanța observă că în art.13 pct.13.5 din convenție a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu prezentul contract care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din Bucuresti-de la sediul social al bancii. Prin urmare, a fost stabilită astfel o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul băncii centrale.
Instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Astfel, instanța va avea în vedere faptul că domiciliul reclamantului se află în localitatea Ștei, judetul Bihor, la o distanță semnificativa de instanța stabilită ca fiind competentă. De altfel, instanta retine ca, asa cum rezulta din contractul de credit (f.15 verso), contractul supus analizei instanței nici nu s-a încheiat în localitatea în care se află sediul central al băncii, respectiv București ci într-o localitate apropiata de localitatea de domiciliu a reclamantului printr-o agentie/sucursala a băncii (Oradea DOI). Prin urmare, la data încheierii contractului, operațiune avantajoasă din punct de vedere economic pentru ambele părți, banca a înțeles să ofere clientului său posibilitatea de a contracta într-o localitate apropiata de localitatea sa domiciliu, în schimb, pentru situația unui litigiu, ce ar presupune costuri pentru ambele părți, a fost aleasă competența unor instanțe din București.
Dată fiind distanța mare dintre localitatea de domiciliu a reclamantului și instanța competentă teritorial se creează o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.
In final, instanta retine ca, in sensul celor retinute mai sus s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in mai multe spete similare, privind solutionarea unor conflicte negative de competenta, dintre care se pot aminiti dosarul nr._/299/2012, dosarul nr._/299/2013 si nr._ .
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, va declina competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Beius si va inainta cauza catre acesta instanta, spre competenta solutionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantul TURCAȘ M. N., domiciliat in localitatea Ștei, ..21, . si cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul in Oradea, ., ., CNP-_, in contradictoriu cu pârâtele P. B. ROMANIA S.A., cu sediul in sector 2, București, ..34-36, inregistrata la ORC Bucuresti sub nr.J_, CUI-_ si Ț. A. I., domiciliata in ., judetul Bihor, CNP-_, in favoarea Judecatoriei Beius, careia i se va inainta dosarul.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./22.01.2016/02 EX
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 405/2016. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 273/2016. Judecătoria... → |
|---|
