Acţiune în constatare. Sentința nr. 3398/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3398/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-02-2016 în dosarul nr. 3398/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

Sentinta civila nr. 3398/2016

Ședința publică de la 26 Februarie 2016

Completul compus din:

Președinte A. C. D.

Grefier D. I. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. A., reclamanta B. G. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR BUCUREȘTI, având ca obiect acțiune în constatarea existenței dreptului de folosință a locuinței.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.02.2016:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09 12 2015 reclamanții B. A. C.N.P._ și B. G. C.N.P._, ambii domiciliați in mun. București, ., ., sector 6 au chemat în judecată pe pârâta Administrația F. Imobiliar București, cu sediul in mun. București, .. 16, sector 3 solicitând să se constate că au un drept de folosință asupra locuinței situată în mun. București, .. 7A, ..

În motivarea cererii reclamanții arată că în anul 2007 au încheiat cu pârâta un acord de închiriere a locuinței situată în mun. București, .. 7A, ., sector 1, aceștia locuind în apartament dinainte de anul 2007. Transmiterea folosinței imobilului s-a efectuat prin predarea cheilor, reclamanții achitând contravaloarea folosinței imobilului, astfel cum a fost stabilit prin fișa de calcul F.N./0105 2007.

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 114/1996, art. 1777, art. 1824 și următoarele cod civil.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ședința de judecată din data de 19 02 2016, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială a soluționării cauzei, având în vedere că pârâta are sediul in mun. București, sectorul 3, iar reclamanții au calificat cererea ca fiind o acțiune personală.

Acțiunea în constatarea dreptului de folosință este o acțiune reală imobiliară. Prin urmare i se aplică dispozițiile art. 117 cod de procedură civilă, care prevăd că cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Având în vedere considerentele reținute precum și faptul că apartamentul care face obiectul cauzei, este situat în mun. București, sector 1, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu.

La dosar s-au depus copii de pe chitanțe fiscale din care rezultă că reclamanții au achitat contravaloarea lipsei de folosință a locuinței situată în mun. București, .. 7A, ., sector 1, precum și întreținerea și utilitățile acesteia.

Nu s-au depus dovezi privind închirierea de către reclamanți a apartamentului situat în mun. București, .. 7A, ., sector 1, și nici dovezi din care să rezulte că apartamentul se află în proprietatea sau administrarea pârâtei, respectiv un contract de închiriere a locuinței, un titlu de proprietate întocmite în formă scrisă.

Dacă într-adevăr apartamentul aparține pârâtei, iar părțile au încheiat un acord verbal cu privire la închirierea apartamentului situat în mun. București, .. 7A, ., reclamanților li s-a conferit dreptul de folosință asupra locuinței în baza acestui acord.

Având în vedere că raporturile dintre părți cu privire la apartamentul situat în mun. București, .. 7A, ., sector 1 nu sunt pe deplin stabilite și dovedite, iar un contract de închiriere valabil încheiat conferă reclamanților și dreptul de folosință asupra locuinței, instanța consideră că cererea nu este întemeiată, urmând a o respinge.

Văzând și dispozițiile art. 466 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de necompetență teritorială a soluționării cauzei, invocată de instanță din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamanții B. A. C.N.P._ și B. G. C.N.P._, ambii domiciliati in mun. București, ., ., sector 6, împotriva pârâtei Administrația F. Imobiliar București, cu sediul in mun. București, .. 16, sector 3, cod fiscal_, cont RO03 TREZ 7035 026X XX000135 deschis la Trezoreria Sectorului 3 București, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2016.

Președinte, Grefier,

A. C. D. D. I. I.

Red: A.C.D/Th.red: D.I.

5EX/03 03 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3398/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI